Clubul Sportiv Gaz Metan organizează, în colaborare cu Sindicatul Liber Romgaz Mediaș și Sindicatul „Transport Gaz” Mediaș, în data de întâi iunie, prima ediție a Cupei “Tânărului gazist” la fotbal.
La competiție vor participa 165 de elevi, iar jocurile se vor disputa pe terenurile din cadrul Complexului Sportiv de la stadionul Gaz Metan. CS Gaz Metan Mediaș va participa cu cinci echipe, CSS Mediaș cu trei, iar CS Avena Sighișoara, FC Tg. Mureș și CSS Șoimii Sibiu cu câte o echipă. Fiecare echipă participantă va fi formată din 15 elevi.
Ioan Horboba a spus, astăzi, că evenimentul nu are nicio legătură cu campania electorală în care se află România și, implicit, orașul Sibiu, ci că este o competiție destinată copiilor chiar de ziua lor. „Am făcut-o pentru copiii de 7-10 ani. Se va desfășura pe terenul sintetic și este sponsorizată în totalitate de către sindicatul de gaz. Este numai și numai cupa 1 iunie, nicio ingerință politică ș.a.m.d. Copiii vor fi premiați cu cupe, diplome, și cei de la Sindicatul Romgaz le-au pregătit câte o surpriză <
Programul competitiei :
TEREN SINTETIC SUS
Jocul nr.1(2003-2004) 2 x 20 min.
16.00 CS GAZ
Jocul nr.2(2001-2002) 2 x 25 min.
17.00 CS GAZ
I. 1/2 TEREN SINTETIC MARE
Jocul nr.1(2000) 2 x 20 min.
16.00 CS GAZ
Jocul nr.2(1998) 2 x 30 min.
17.00 CS GAZ
II. 1/2 TEREN SINTETIC MARE
Jocul nr.1(1999) 1 x 30 min.
16.00 CS GAZ
Jocul nr.2(1999) 1 x 30 min.
16.35 CS GAZ
Jocul nr.3(1999) 1 x 30 min.
17.10 FC TG.MURES – CSS MEDIAS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gaz Metan , Clubul Sportiv Gaz Metan , Şoimii Sibiu , Ioan Horoba , Avena Sighișoara , Gaz Metan Mediaş , Complexului Sportiv Luceafărul , Ioan Horboba , Sindicatul Liber Romgaz Mediaș , Sindicatul Romgaz , Transport Gaz
Vizualizari: 325
Ultimele comentarii
Acum 6 minute
@Barosanu
Acum 24 minute
@AndreiM fascistul de serviciu
Acum 25 minute
Periscop
Acum 55 minute
Emil
Acum 1 oră
Emil