Am observat ceva ciudat la sediul PSD din Piața Mare. Am fost zilele trecute pe acolo, să pun o întrebare pentru cineva. Nu mai intrasem de ani buni. Doar trecusem prin zonă, ca orice alt turist. Și, până atunci nu observasem nimic ciudat. În acea zi însă, când m-am apropiat de ușă, am observat câteva borcane împrăștiate pe jos și mai mulți pensionari care dădeau târcoale, de parcă ar fi păzit ceva. Am pus mâna pe clanță și mi-am dat seama că e lipicioasă. Foarte lipicioasă... Am scos apoi o batistă și m-am șters. Mă gândeam că se țin pedeliștii de poante proaste, după ce au pierdut alegerile locale... Mă gândeam pe ce am pus mâna, când mă simt bruscat de un pensionar și dat la o parte cu putere... ”Mă, băiete, nu strica mierea că te iau la bătaie”, îl aud strigându-mi în ureche, după care îl văd cum așează un borcan răsturnat, chiar sub clanță. Apoi, cu mâna pe borcan, ridică privirea și privește cum se scurge un fir subțire de miere de pe clanță direct în borcan. Mulțumit, se dă la o parte și îmi mai aruncă o privire încruntată... Eu atunci, încurcat, nu am mai știut ce să fac... cum să intru în sediul PSD, păzit de pensionari... Am ales să bat la ușă, cu atenție, să nu stric direcția mierii care se scurgea de pe clanță. După opt bătăi în ușă lungi cât opt ani de opoziție, văd ușa deschizându-se și un om între două vârste, ușor cătrănit, cu o cămașă cu mâinicile suflecate și cu pantalonii uzi îmi face semn să intru. ”Vezi să nu dărâmi vreun borcan că iar îmi sar ăștia în cap...” , îmi zice, după care închide ușa cu atenție, în urma mea. Abia după aceea, eu îmi dau seama că am călcat într-o baltă. Mă uit atent în jur și văd că totul e ud, mobila adunată într-un colț și multe ligheane cu bureți pe jos... Mai mulți tineri, cu genunchii întinși prin baltă, adună de zor un lichid alb... Înainte să întreb ceva, omul cătrănit sare cu răspunsul... ”S-a întâmplat ceva ciudat... De câteva zile, de la alegeri, avem scurgeri inexplicabile. A început deodată să curgă de undeva lapte. Mult lapte... Nu știu de unde naiba vine atâta lapte, că ne-a făcut sediul praf... De câteva zile tot strângem laptele de pe jos... Eu bănuiesc pe pedeliști că au făcut ceva la clădire și ne bagă lapte prin infiltrații pe undeva... Altfel, nu știu ce să cred... Și, pe deasupra, nu știu cum naiba se prelinge din ușă, fără întrerupere, de câteva zile, miere... Ăia de afară atât au așteptat... Acum sunt pe capul nostru non-stop... Că, să le dăm lapte și miere... Dacă ar ști ei ce bătăi de cap ne dau nouă laptele și mierea și cât ne distrug încet sediul de partid... Dacă mai durează chestia asta, nu rezistăm mult. Pereții ăștia o să cedeze și ajungem în stradă cu tot cu partid... Eu am tot ieșit să le spun că nu curge lapte la noi, că e un zvon și că dacă curge, e doar pentru noi, nu e pentru toată lumea... Dar, ce să le faci? Toți vor acum lapte și miere, că dacă nu le dăm au spus că intră peste noi și ne bat. Trebuie să facem cumva să oprim scurgerile astea de lapte și miere, măcar să rămână în clădire, în sediu. Cu ăia de afară ne descurcăm noi apoi, cumva. Mai creăm o criză, mai facem un festival și uită lumea de sediul nostru.”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Piata Mare
Vizualizari: 392
Ultimele comentarii
Acum 59 minute
Q
Acum 1 oră
Eva
Acum 1 oră
Aristide
Acum 1 oră
Ioan
Acum 1 oră
Q