Traficul rutier pe DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu se va desfăşura, începând de marţi, 19 iunie, cu restricţii din cauza unor lucrări de curăţire a versanţilor de bolovani pentru a preveni căderea acestora pe şosea.
Timp de trei săptămâni, între orele 8:00 – 17:00 circulaţia rutieră va fi închisă temporar, în reprize de circa 15 minute.
"Începând de marţi, pe DN 7 (E 81), în judeţul Vâlcea, între km 198+700 m şi 237, se execută lucrări de curăţire a versanţilor de bolovani pentru a preveni căderea acestora pe partea carosabilă, motiv pentru care pe acest tronson de drum, se instituie restricţii de circulaţie cu respectarea semnalizărilor în vigoare. Astfel, circulaţia rutieră va fi închisă temporar, în reprize de circa 15 minute, urmând să fie reluată până la defluirea traficului", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu, potrivit Mediafax.
Poliţiştii recomandă participanţilor la trafic ca în cazul în care vor tranzita această zonă să circule cu atenţie şi să-şi rezerve o perioadă suplimentară de timp pentru parcurgerea acestui tronson de drum.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 400
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Valentino Versace
Acum 8 ore
Cartea ne face bine..
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
Adrian
Acum 9 ore
Newman