Luni,
14.07.2025
Partial Noros
Acum
25°C

Primul duel la Turul Ciclist al Sibiului. Cursa Sponsorilor

 

Peste 150 de rutieri amatori din companiile care sprijină cea de-a doua ediție a Turului Ciclist al Sibiului - sunt așteptați sâmbătă la startul Cursei Sponsorilor, etapă neoficială a Turului Ciclist dar una din cale afară de disputată.

Ediția Cursei Sponsorilor din acest an este programată sâmbătă, 23 iunie. La ora 8, echipele înscrise își dau întâlnire în Parcul Subarini, la ora 8:45 echipele vor porni spre Grădina Zoologică de unde, la ora 9 se va da startul în cursă. Rutierii vor porni spre Cisnădioara, vor ajunge în Cisnădie apoi vor reveni în Sibiu, pe strada Siretului, apoi de la Parcarea Gradinii Zoologice  vor intra pe pista de biciclete, finish-ul urmând să aibă loc în Parcul Subarini, la stadion. Sunt așteptate la înscrieri echipe din partea a cel puțin 12 echipe, unele dintre ele urmând să trimită la start chiar și câte două echipe. La start se vor alinia echipe din partea Atlassib, Polisano, Ambient, Gazeta Sporturilor, Coca Cola, Indsoft, Boromir, Continental, Marquardt, Takata, Compa, Tursib, Metropolis și Rud.

Anul trecut, startul cursei sponsorilor a adunat 140 de cicliști în fața unei curse de 29 de kilometri, cursă extrem de disputată. Primul rutier a reușit să încheie traseul în 39 de minute iar ultimul a trecut linia de finish după o oră și 30 de minute. Echipa Takata I a câștigat ediția trecută a Cursei Sponsorilor, urmată de Continental I și de Takata II în timp ce la individual au câștigat Mircea Rodovici de la ConA la masculin și Andreea Zeicu de la Banca Comercială Carpatica la feminin. Cursa Sponsorilor se va încheia cu o ceremonie de premiere, rutierii urmând a primi cupe și diplome.

În cea de-a doua ediție a Turului Ciclist, rutierii vor parcurge 450 de kilometri trecând prin trei județe. Turul ajunge și în acest an la Păltiniș, stațiunea montană situată la cea mai mare altitudine în țară. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

4 comentarii

alunelu

Acum 13 ani

A fost ceva mai scurta cursa de anul trecut, nu de 29 de km... Anul asta e mai lung traseul si are aproape 25 de km.
Raspunde

ELKLECNbKCPQDJSqA

Acum 13 ani

Nu l-ai luat in calcul pe Basso, nu se stie niocidata Dupa mine, Voeckler are putine sanse sa ajunga in galben la Grenoble. Doar daca fratii luxemburghezi continua cu strategia lor te2mpita:asteptam sa atace Contador ca sa-l fre2nam si sa-i punem bete in roate in cazul asta, cum Evans si Basso o sa raspunda si ei la atacuri, probabil o sa se agate in trena lor si cu putine sanse o sa reuseasca sa se tina.Cred ca Voeckler datoreaza mult indeciziei fratilor Schleck: practic a profitat de latenta lor. Insa daca se decalseaza batalia in munti, nu e sigur ca tine pasul. Are niste crampe atat de cumplite la sosire, ca si camerele de luat vederi ii evita grimasele de durere. De altfel, maseurul il asteapta dupa fiecare etapa: intai un majas de cateva minute, apoi hop, interviul ca si cum nimic n-ar fi Si eu cred ca unul din frati va fi sacrificat, insa mi-e teama ca va fi Andy sacrificatul e naiv si usor de dus cu presul cateva flaterii si aluzii la onoare, si se lasa prostit .
Raspunde

VxwAaTsxrTcOnVN

Acum 13 ani

Alexandra & Alec. hmmm. Suflet. Mult suflet. E ceva unic, si imi place. Va aslcut cel mai des cand merg pe strada si cand imi bate soarele in fata. Va aslcut cand sunt in casa, si cand nu stiu ce sa imbrac. Aud refrenul de la Beautiful Life, si imi dau seama ca cine ma iubeste, ma iubeste si daca uneori nu iau esarfa care trebuie Ma gandesc la voi, cand imi beau cafeaua singura si stiu ca EL inca nu a venit dar o sa vina!!!..
Raspunde

gcJImNzjSERAhYSpMn

Acum 13 ani

1)Fotografia ce reprezinta o abatuoza de mijloac detransport in comun este clar Autobaza Floreasca echipata cuautobuze marca Skoda Karosa. Pentru cei care au trait acea perioadapoate isi aduc aminte ca autobuzele respective (in Floreascacircula autobuzul 35) aveau scaunele din piele!! Fotografia o datez1962-63 deoarece in acea perioada a fost dat in folosinta cinemaFloreasca. Pina in 1962 filmele se dadeau simbata si duminica insala de festivitati a liceului CA Rosetti/liceul 34. Pe fundal sevede blocul de pe str, Glinka care avea la parter magazine. Infotografie apar si citiva barbati care purtau chipiuri. Ei bineacestia erau taxatorii care eliberau biletele de calatorie inmasina! Pretul de atunci al unui bilet era de 50 de bani calatoriascurta si 65 de bani calatoria de la cap la cap. Autobuzele erau deculoare rosie in partea de jos si galben sau alb in partea de sus.Ulterior partea de abatuoza care se vede in foto a fost mutata inintregime in interorul unui spatiu special amenajat situat laciteva sute de metri inspre stadionul Dinamo. 2)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus