Universitatea Lucian Blaga a făcut primul pas spre strângerea relațiilor cu mediul de afaceri și administrația locală. Peste 60 de societăți comerciale din județ și-au trimis reprezentanți la prima întâlnire organizată de Universitatea Lucian Blaga, sub genericul ”Dialogurile ULBS”. Evenimentul s-a desfășurat miercuri, 27 iunie, la Hotel Hilton. În cadrul acestei întâlniri, reprezentanții firmelor și cei ai ULBS au stabilit întâlniri pe facultăți și departamente de specialitate, în urma cărora Universitatea să poată adapta programele de studiu la cerințele mediului de afaceri. ”Este de apreciat că s-a organizat această întâlnire și este de apreciat că vine de la unul din motoarele de dezvoltare economică și socială a județului, pentru că eu cred că ULBS este cel mai important motor de dezvoltare. Multe capitale reședință de județ nu au universitate și le lipsește acest motor al dezvoltării”, a declarat Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Rectorul ULBS, Ioan Bondrea a punctat motivele pentru care s-a decis organizarea acestei întâlniri. ”Sub acest logo, «Dialogurile ULBS», am inițiat această acțiune, care se dorește o serie de dialoguri ale comunității academice sibiene cu mediul extern, dar în același timp și cu colectivele și departamentele din cadrul universității. Astăzi este o întâlnire prin care dorim să inițiem câteva acțiuni concrete privind acest binom, universitate – angajator. Generic vorbind, angajatorul este pentru noi, pentru ULBS, piața forței de muncă, însă, în același timp, fiecare dintre noi, universitate și angajator, suntem conștienți de puterea pe care o avem fiecare în parte, însă suntem convinși că înțelegem adevăratul sens al parteneriatului”.
Constantin Oprean, președintele Senatului Universității "Lucian Blaga" a explicat motivele pentru care societatea românească trebuie să se unească în jurul unor obiective comune: ”Pare ciudată această întâlnire, în acest moment în care, după mine, societatea românească pare într-o situație de scindare totală. E o ruptură totală între forțele politice, între reprezentanți ai societății civile. Este un moment de dezbinare pe care eu - și sunt singur că și mulți dintre dumneavoastră - nu l-am mai trăit. Este un moment în care observați că foarte mulți oameni de la nivel înalt fac apel la solidaritate și este un element de esență într-o societate în care toate forțele, indiferent de culoarea politică, indiferent de zona profesională din care provin, să realizeze acest pact comun care înseamnă o acțiune de convergență totală, pentru că această societate românească, această țară, să facă pași înainte”, a declarat Constantin Oprean.
Nu au lipsit de la eveniment reprezentanți ai Alpha Bank, Ambient, Banca Comercială Carpatica, Banca Transilvania, BNR, CEC, Clubul Economic German, Continental Forum, Continental Automotive System, Grup Boromir, IBIS Hotel, Kromberg & Schubert, Microsoft România, Scandia, Sibex etc.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
universitatea lucian blaga ,
Hotel Hilton Sibiu ,
Banca Comercială Carpatica ,
Ioan Cindrea ,
Continental Forum ,
Banca Transilvania ,
Senatului Universităţii ,
Consiliului Județean Sibiu ,
Lucian Blaga ,
Constantin Oprean ,
Continental Automotive Systems ,
Ioan Bondrea ,
Alpha Bank ,
Clubul Economic German ,
Grup Boromir ,
Microsoft România
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Bancul cu statuia : Statu ia tot !
Acum 11 ore
Baciul obsecvios
Acum 11 ore
Adrian
Acum 12 ore
Capatina Marius
Acum 12 ore
Sibian