Primarul Klaus Johannis, alături de reprezentanții Raiffaisen Bank și cei ai Asociației Green Revolution, au inaugurat astăzi primul mare centru de închiriat bicilete din Sibiu. Aflat pe Cazarma 90, Centrul I'Velo oferă gratuit biciclete elevilor și studenților, iar restul oamenilor interesați la un preț de 3 lei pe oră. Dacă bicicleta este furată însă, trebuie să plătiți 460 de lei.
”Este prima inaugurare de acest gen din Sibiu. Sibiul nu este un novice în încurajarea mersului pe bicicletă. Vizitatorii, care de regulă vin fără biciclete, vor avea ocazia acum să descopere Sibiul de pe șaua unei biciclete. Prin astfel de inițiative vom avea șansa să avem alternative reale la mersul cu mașina”, a declarat Johannis.
În acest moment Sibiul are 43 de kilometri de piste de biciclete, urmând ca până la finalul anului distanța să crească cu încă 25 de kilometri. ”Nu credem în vopsirea străzilor de dragul artei. Nici nu am vopsit toate străzile, ci doar acolo unde starea drumului a permis crearea de noi piste”, a mai spus primarul Sibiului.
„Alături de Timișoara, Sibiul este al doilea mare oraș în care am extins proiectul I’Velo 2012. După 550.000 de utilizatori, 6 milioane de km parcurși pe biciclete și peste 800 de tone de dioxid de carbon economisite, anul acesta ne-am ca decis să aducem biciclete și sibienilor. Astfel că, îi așteptăm la centrul de închiriere și îi indemnăm să folosească cele 100 de biciclete de aici pentru recreere sau ca mijloc de transport alternativ” a spus Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution.
“Sibiul este un oras important pentru Raiffeisen Bank și de aceea ne bucurăm că am reușit să deschidem și aici un centru I’Velo. Mersul pe bicicletă înseamnă sănătate pentru toate vârstele și o oportunitate de a petrece timpul în aer liber. Așadar, sperăm că prin acest program sibienii vor alege să ăși lase mașinile acasă și să pedaleze pentru sănătatea lor și a orașului lor”, a declarat Monica Ducu, Director Grup Retail Sibiu, Raiffeisen Bank.
În primii doi ani de funcționare a programului, bicicletele “I’Velo” au fost folosite de 550.000 de romani si au petrecut peste un million de ore pe două roți. Prin utilizarea transportului ecologic, în locul autovehiculelor, pe o distanță de 6 milioane de kilometri, participanții au contribuit la reducerea emisiilor de carbon cu 800 de tone.
De asemenea, proiectul a creat 70 de locuri de muncă, iar marca a avut 5 milioane de vizualizari și 500 de apariții în mass-media românești și internaționale.
Închirierea unei biciclete pentru o oră costă trei lei, iar pentru 24 de ore, suma de achitat este de 15 lei. Copiii până la 16 ani şi pensionarii vor putea folosi gratuit o bicicletă de la I'Velo, în limita a două ore în fiecare zi. Cei care închiriază o bicicletă vor trebui să prezinte un act de identitate. În cazul în care bicicleta este furată, sunteți obligați să plătiți 460 de lei. Centrul dispune de o sută de biciclete.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Monica Ducu , Asociaţiei Green Revolution , Raiffeisen Bank , Raluca Fiser , Primarul Klaus Johannis , Director Grup Retail Sibiu , Raiffaisen Bank
Vizualizari: 5099
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
@Aci Dutu
Acum 3 ore
Annelise Stoica
Acum 3 ore
Bogdan
Acum 3 ore
Kwi sfideaza in continuare din S Klasse
Acum 3 ore
Moldamin de la Gusterita