Leonidas, in Piata Mare: cand alegi a doua varianta

Din dogoarea unei după-amiezi a săptămânii trecute, am adăstat preț de câteva clipe la Casa Salzburg, un stabiliment relativ nou de pe strada Cetății, pe al cărei frontispiciu scrie mare ”Pensiune Restaurant”. Aveam să nădușesc din nou în vipia de afară, după ce doamnele de la recepție m-au anunțat că ”restaurantul” de pe frontispiciu înseamnă doar micul dejun și numai pentru cei care sunt cazați la pensiune.
Prin urmare, am părăsit străduța de lângă parcul ce-i poartă numele, alunecând pe sub umbrele înguste ale unui Bălcescu ce zumzăia molatec sub toropeală. Piața Mare devenise deja un imens cuptor, ce mi-a topit orice intenție de a mai căuta vreun local în care să îmi astup reala foame.  Așa că m-am ascuns sub umbra primei terase întâlnite în cale: Leonidas, cafenea și bistro.
La Leonidas ai două variante: fie te oprești pentru o ciocolată și ceva de băut, fie pentru mâncare. Despre felurile de ciocolată de pe terasa din Piața Mare, numai de bine, pe bune. Deși sunt destul de piperate la preț, pralinele dezlănțuie o adevărată orgie gustativă, ce riscă să creeze dependență. Săptămâna trecută am ales, însă, cea de-a doua variantă, aceea de a gusta câteva ceva din mâncărurile trecute în meniu. Meniul, destul de subțire, indică faptul că nu pe o bucătărie elaborată mizează Leonidas. În afara unor platouri cu ceva brânzeturi și a vreo 20-30 de feluri de pizza, la Leonidas mai poți comanda șase feluri de salată.
Pe căldură din Piața Mare am ales una din aceste salate. Tricolore pe nume, cu prosciutto crudo, rucola, parmezan și alte câteva ingrediente. Cea mai scumpă la preț, 25 de lei. Ca detaliu, sortimentele de pizza au prețuri cam ca peste tot, media oscilând în jurul a 22 de lei.
Am așteptat aproape zece minute să îmi fie luată comanda. Apoi, au mai trecut alte 25 de minute pentru a-mi fi adusă.  Prin urmare, am avut timp să observ terasa ”experimentală”, ce îți îngrădește vederea, dacă alegi una din mesele dinspre marginea pieței. Practic, poți vedea doar Biserica și Primăria. În așteptarea aceleiași salate, am apucat să văd (aud) și obiceiuri bizare: fete rujându-se în buricul târgului, folosind pe post de oglindă telefonul din dotare sau ospătărițe care își exersau calitățile de soprane din spatele tejghelei.
Salata destul de mult așteptată a fost una obișnuită: porție decentă, cu ingrediente în proporții corecte. Cât să te saturi pe toropeală.
Când ceri nota, banii ți se iau cam ca la Kon Tiki. Adică vine domnișoara ospătăriță, scoate foile pe care și-a notat comanda și socotește cu pixul. Aceiași domnișoară mi-a spus că mai trebuie să aștept încă zece minute pentru a primi un bon de casă ștampilat – ”e plecat șeful cu ștampila, dar vine imediat”. După 25 de minute, am renunțat la a mai aștepta. Șeful nu s-a mai întors.

Termo Pile

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Turnul Sfatului