De marți, 24 iulie, de la ora 22:00 și până miercuri, în jurul prânzului, circulația pe podul Peco de pe strada Alba Iulia va fi restricționată pentru lucrări de reabilitare. Cele două benzi închise sunt cele care preiau traficul dinspre Aeroport către centrul orașului. Pe această porțiune va fi frezat stratul de asfalt, pentru a fi așternut unul nou. Autovehiculele care se deplasează dinspre oraş către Aeroport vor folosi ruta: strada Malului – Podul Neculce – strada Râului – Şoseaua Alba Iulia. Traficul dinspre strada Maramureşului va circula numai pe direcţia înainte şi la dreapta, pentru a ajunge la ieşirea din oraş urmând să folosească ruta strada Malului - Podul Neculce - strada Râului, informează reprezentanții administrației locale.
„Această parte a podului este mai veche şi de aceea carosabilul prezintă defecţiuni. De aceea am dispus refacerea straturilor asfaltice de pe aceste două benzi. Devierea traficului necesară pentru efectuarea lucrărilor este acum posibilă datorită faptului că putem folosi ca rută ocolitoare noul pod peste Cibin” a declarat primarul Klaus Johannis, potrivit unui comunicat de presă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 276


Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Alzara 1918
Acum 14 ore
Gheorghe Ion
Acum 14 ore
Forest Gump
Acum 16 ore
Che
Acum 16 ore
Kukuruku