Bogdan Văcaru, Daniel Răzvan Petcu, Victor Diaconescu și Andrei Teleșpan, studenți ai ULB Sibiu, au fost medaliați cu aur la Campionatul Național Universitar de Baschet 3x3, ei reprezentând România și la Mondiale. În timp ce Bogdan urmează studiile masterale la Facultatea de Inginerie, Victor și Răzvan sunt studenți la Educație Fizică și Sport, iar Andrei a terminat anul întâi al unui master în științe economice.
Dacă ne-am obișnuit cu jocurile echipei CSU, pe care le așteptăm cu ardoare, de acum trebuie trecute în calendarul personal și meciurile de baschet 3X3 ale studenților ce reprezintă Universitatea „Lucian Blaga” în campionatul organizat de Student Sport și dedicat Universităților din România. Cei patru sibieni, care se cunosc din copilărie, au avut șansa să facă parte din aceeași echipă abia pentru Campionatele Universitare de 3X3 din luna martie, de cele mai multe ori fiind adversari. Selecționați de recunoscutul profesor Alex Hulpuș, studenții sibieni au câștigat mai întâi faza zonală a competiției, iar apoi, la nivel național, nu s-au oprit până nu și-au adjudecat locul I. „A fost prima ediție a unui astfel de campionat de 3x3 pentru Universități, la care am participat. La Sibiu am reușit să terminăm pe locul I și să ne obținem calificarea la Turneu Final. Nu pot spune că a fost ușor, au fost și meciuri mai ușoare și meciuri mai dificile la Sibiu. La București, la Turneul Final a fost un nivel mai ridicat față de ceea ce înseamnă etapele zonale. Au fost meciuri mai echilibrate, că doar de aceea e Turneu Final, dar ne-am mobilizat, ne-am dorit mult și am făcut tot ceea ce a ținut de noi ca să câștigăm. Și am reușit!”, spune Andrei Teleșpan, unul din liderii echipei.
A urmat Mondialul
Câștigători ai Campionatului Național, sibienii au trecut la nivelul următor, ajungând să reprezinte România la Campionatul Mondial de Baschet 3X3, organizat în Serbia. Aflați la prima prezență la un eveniment de talie mondială, sibienii nu au mai câștigat, dar, după spusele lor, nici nu au pierdut. „S-a jucat baschet pe bune, la un nivel ridicat, au fost rezultate foarte strânse, meciuri câștigate în ultima secundă, ca și meciuri pierdute în ultima secundă. Organizarea a fost ok acolo, dar au fost ceva probleme cu mesele pe care le primeam și dormitoarele pentru că erau foarte mici, înghesuite. Până la urmă a fost bine!”, spune Andrei Teleșpan, care a sesizat și o diferență între românii prezenți în Serbia și ceilalți sportivi: îmbrăcămintea. „Se vede că suntem români, în celelalte echipe toți erau îmbrăcați la fel, noi nu am avut parte de asemenea beneficii, deoarece la deschiderea festivității delegația noastră era multicoloră - unii în negru, alții în alb sau albastru”, subliniază acesta.
„Să ai scris «România» pe piept e de nedescris!”
Dacă meciurile de la Mondiale nu pot fi comparate cu cele din Campionatul Național, dificultatea lor crescând exponențial, nici trăirile unui sportiv care îmbracă tricoul echipei universitare sau pe cel al echipei naționale nu pot fi puse în balanță. Sibienii spun că mândria de a reprezenta ULBS pălește în raport cu cea pe care o simți atunci când pe tricoul de joc scrie „România”. „Există ceva, acolo, un sentiment, îti reprezinți orașul, îți reprezinți Universitatea, simți că munca ta nu e degeaba, dar când vezi un echipament pe care scrie România, vezi tricolorul pe echipamentul acela, iar când îl îmbraci... când ai pe piept România și intri în teren... cea mai mare mândrie, nu pot să descriu!”, mărturisește Andrei, care, în numele echipei, spune că dorește ca reprezentativa ULBS să își păstreze titlul și în competiția internă următoare, deoarece „locul doi se uită, doar locul întâi este ținut minte!”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Campionatul Naţional , Campionatul Mondial , Lucian Blaga , Asistenţă Socială Sibiu , Educaţie Fizică , Alex Hulpuș , Victor Diaconescu , Turneul Final , Campionatul Naţional Universit , Andrei Teleșpan , Daniel Răzvan Petcu , Student Sport , Turneu Final , Bogdan Văcaru , Finala Campionatului Naţional , Campionatele Universitare , La Opera Națională București
Vizualizari: 646
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Adrian
Acum 4 ore
Loijhbloijh
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Pastor marginas
Acum 4 ore
Emil