Concertele din weekend au atras la Sibiu peste 12.000 de participanți veniți din toate colțurile țării și de peste hotare săîși vadăartiștii preferați, cei mai mulți invitați din afara granițelor venind în special din Germania, Spania, Italia, Bulgaria și țările nordice.
Die Toten Hosen, principala atracție a ediției din 2012 a festivalului, a adunat în Piața Mare aproape 10.000 de spectatori entuziasmați de performance-ul celei mai importante trupe din Germania organizat vreodatăîn România. În egalămăsură, My Dying Bride a fost aclamatăde publicul ARTmania și apreciată pentru un show inedit chiar și de cei veniți săo vadăpentru a treia oară. Epica și Edguy, Deathstars și Delain, Trail of Tears și Poets of The Fall, Kitsune Art și Arc Gotic, Voices of Silence și Abigail, Reborn și Violentory sunt doar câteva dintre numele artiștilor care au impresionat publicul festivalului ARTmania 2012 prin live-uri spectaculoase.
În paralel cu desfășurarea de forțe muzicale din cele douăpiețe principale ale cetății medievale, spațiile culturale din Sibiu și-au deschis porțile pentru a oferi publicului ARTmania expoziții temporare și permanente, continuând un parteneriat care a împlinit în aceastăvarătrei ani de la inițiere. Peste 2.000 de posesori de brățări ARTmania au trecut pragul muzeelor Brukenthal și mai mult de 500 s-au perindat prin Complexul Național Muzeal ASTRA.
Între 6 și 12 august, programul de concerte al festivalului ARTmania a fost completat cu evenimente menite să promoveze valorile culturale autohtone într-un context internațional. Turiștii și publicul sibian s-au dovedit foarte receptivi la o gamăvariatăde activități, de la expoziții de fotografie, picturăși sculptură, la observații astronomice, momente literare, workshop-uri sau proiecții de documentare, scurtmetraje și filme de animație. De acum înainte rămân înscrise în agenda festivalului ARTmania figuri reprezentative ale culturii românești precum Maria Răducanu, un nume cu mare rezonanță în lumea jazz-ului la nivel internațional sau cel al sculptorului Adrian Alexandru Ilfoveanu, prezent în festival cu o colecție de sculpturi de bronz și lemn intitulată ”Îngeri”, expusă la Galeria Habitus. Workshop-urile și sesiunile de live multimedia, live painting și grafitti sau lecturile de text ale noii generații literare reprezentată prin Rita Chirian, Claudiu Komartin, Vlad Pojoga şi Radu Vancu, au animat Gradina Barocăadăugând o nouăperspectivăconceptului ARTmania.
O premieră absolută, foarte bine recepționată, a fost programul proiecțiilor organizate în incinta Galeriei Habitus. Prima zi a festivalului ARTmania Sibiu 2012 a debutat cu un preview de scurtmetraje al festivalului „Luna Plină”, unicul eveniment din România axat în exclusivitate pe cinema-ul horror și fantastic. Anim`est și FutureShorts, două dintre festivalurile de film de brand, au participat la ARTmania cu selecții de scurtmetraje premiate la nivel internațional. ARTmania s-a bucurat și de sprijinul unor importante centre de culturăprecum Centrul Ceh și Institutul Polonez, care au pus la dispoziție douăfilme documentare cu teme legate de conceptul rock al festivalului. O serie de evenimente speciale reunite sub numele „Perseide - Ploaia de stele”, au oferit publicului observații astronomice în Grădina Barocă, workshop-uri și proiecții de documentare legate de acest subiect realizate cu sprijinul UNAWE.
ARTmania Festival 2013 se va desfășura în săptămâna 5-11 august, iar biletele sunt disponibile în magazinul ARTmania la prețul de 60 de lei pânăla sfârșitul anului pentru primii 1.000 de cumpărători. Trei fani activi ai paginii festivalului din Facebook vor fi premiațiprin tragere la sorți pentru participarea la sondajul dedicat selectării artiștilor invitați anul viitor cu câte un iPod Shuffle oferit de iStyle - Apple Premium Reseller și un abonament 2013.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Tmania Sibiu , Radu Vancu , Piata Mare , Tmania Festival , Complexul Naţional Muzeal , Claudiu Komartin , Maria Răducanu , Lună Plină , Arc Gotic , Rita Chirian , Galeriei Habitus , Institutul Polonez , Galeria Habitus , My Dying Bride , Apple Premium Reseller , Kitsune Art , The Fall Of Hearts , Die Toten Hosen , Adrian Alexandru Ilfoveanu , Gradina Barocăadăugând , Pod Shuffle , Vlad Pojoga , Centrul Ceh
Vizualizari: 455
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Cornel Sibianul
Acum 1 oră
Ada
Acum 2 ore
Ioan Rotar
Acum 2 ore
Rotar
Acum 3 ore
EVREU