Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Viteza excesiva a dus la moartea unui sofer in Chirpar

Accidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00.54, pe raza localităţii Chirpăr.

Ş. Petru, de 51 de ani, domiciliat în localitatea Ighişu Vechi, conducea autoturismul, o Dacia Solenza, pe DJ 105 D, Vărd – Chirpăr, iar, la un moment dat, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a acroşat parapetul de protecţie de pe partea stângă a sensului de mers şi s-a răsturnat cu maşina în afara părţii carosabile. În urma impactului, bărbatul a decetat.

Copilul său a supraviețuit

În mașină se aflau două persoane, tată și fiu. Potrivit ISU Sibiu, a fost nevoie de intervenția a două echipe din cadrul detașamentului Agnita - un echipaj de descarcerare și o ambulanță SMURD, deoarece copilul, care a supraviețuit accidentului, era încarcerat. Minorul a reușit să iasă singur dintre fiarele contorsionate. „Copilul s-a extras singur din autoturism, iar după ce a ieșit a acuzat dureri în zona cervicală. Acesta a fost transportat imediat la spital”, a declarat Laurențiu Anastasiu, locotenent în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.

La faţa locului s-a deplasat și o echipă operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Agnita, care a stabilit faptul că neadaptarea vitezei la condițiile de drum a fost principala cauză a tragicului accident.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus