Vineri, 31 august va fi lansat filmul „Baroc şi Iluminism”, realizat de Ioana Bărbulescu. Filmul este structurat în trei părţi: legenda, adevărul istoric şi prezentul, urmărind captarea atenţiei privitorului, expunerea documentară şi sinteza de promovare a valorilor tradiţionale şi contemporane ale Muzeului Naţional Brukenthal în contextul oraşului Sibiu.
„Filmul „Baroc şi Iluminism” îşi doreşte deopotrivă promovarea Muzeului Naţional Brukenthal şi a oraşului Sibiu, două obiective ale turismului cultural legate indisolubil prin istoria comună, prin personalitatea Baronului Samuel von Brukenthal şi, nu în cele din urmă, prin fascinaţia exercitată de ţinutul Transilvaniei. Astfel, filmul a fost gândit în termenii unei producţii ce combină documentarul cu artisticul, prezentarea realităţilor trecutului istoric şi prezentului dar şi includerea legendei care oferă relatării farmecul poveştilor. Optând pentru contraste, am evidenţiat lumina prin umbre, informaţia mai puţin cunoscută prin cea generalizată, realizările culturale ale Barocului sibian prin temele întunecate ale Transilvaniei legendare”, spun organizatorii.
Proiecţia va avea loc vineri, 31 august, de la ora 10:00, la Casa Albastră, în Sala Multimedia.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Casa Albastră , Muzeului Național Brukenthal , Baronului Samuel , Sala Multimedia , Ioana Bărbulescu
Vizualizari: 410
Ultimele comentarii
Acum 32 minute
Hermannstadt
Acum 36 minute
K.Samuel
Acum 36 minute
Hermannstadt
Acum 43 minute
Aurel Metrescu
Acum 1 oră
Zzz