Duminică,
14.08.2022
Partial Noros
Acum
23°C

Senatul si-a votat conducerea. Berceanu, Filip, Rusanu, Chirvasuta - vicepresedinti

 

Plenul Senatului a votat, marţi, componenţa Biroului Permanent, Radu Berceanu (PDL), Petru Filip (PSD), Dan Radu Ruşanu (PNL) şi Laurenţiu Chirvăsuţă din partea progresiştilor fiind cei patru vicepreşedinţi. Structura noului Birou Permanent a fost aprobată cu 63 de voturi "pentru", în timp ce lista nominală cu cei din conducerea Senatului a fost adoptată cu 82 de voturi "pentru".
Preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip, a declarat la începutul şedinţei de plen că, după două-trei runde de negocieri, noua componenţă politică a Biroului Permanent cuprinde, din partea PSD, un post de vicepreşedinte, două de secretar şi două de chestor, informează Mediafax.
PDL are în Biroul Permanent un post de vicepreşedinte şi două posturi de secretar, PNL - un post de vicepreşedinte şi unul de chestor, grupul progresist - un post de vicepreşedinte, iar UDMR un post de chestor. Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a anunţat că, pentru postul de vicepreşedinte, formaţiunea l-a desemnat pe Petru Filip, iar ca secretari pe Valentin Calcan şi Cosmin Nicula. Chestori din partea PSD vor fi Alexandru Cordoş şi Florin Constantinescu.
Cristian Rădulescu, liderul grupului PDL din Senat, a declarat că, din punctul său de vedere, negocierile au fost eşuate, iar majoritatea parlamentară nu a respectat Regulamentul, Constituţia şi logica matematică ce se referea la funcţii, deşi de 22 de ani se procedează în acelaşi fel. El a explicat că, dacă s-ar fi respectat regula, ar fi rezultat patru posturi pentru PDL în Biroul Permanent, dar majoritatea a impus matematica proprie, spunând că lasă trei posturi pentru democrat-liberali.
Potrivit lui Rădulescu, decizia PDL a fost că cineva trebuie să dea un semn de normalitate şi a acceptat situaţia.
Propunerile PDL pentru conducerea Senatului au fost, potrivit lui Rădulescu, pentru funcţia de vicepreşedinte Radu Berceanu, iar ca secretari Alexandru Pereş şi Gheorghe David. Liderul senatorilor PNL, Mario Oprea, a anunţat propunerile PNL pentru Biroul Permanent, respectiv Dan Radu Ruşanu pentru vicepreşedinte şi Ioan Ghişe chestor. Grupul progresist l-a nominalizat pe Laurenţiu Chirvăsuţă pentru funcţia de vicepreşedinte, în timp ce UDMR l-a nominalizat pe Verestoy Attila în postul de chestor al Senatului.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

1 comentarii

un oarecare

Acum 9 ani

Stau si ma crucesc si ma mir de acest personaj numit berceanu cade ca pisica tot in picioare acest sabotor a judetului SIBIU fost mare iginer la fabrica celebra de avioane din CRAIOVA CRED CA FACEAU AVIOANE de hirtie ca nam vazut nici un avion cu marca craiova a fost minisru economiei a facuto praf ministru transporturilor in vreo 3 rinduri faliment TOTAL CEL MAI SCUMPkm de autostrada din lume cred ca acest personaj mai mult decit dubios va are la mina pdlistilor ati furat inpreuna sunteti ca familile mafiote ancheta la unde s-au volatizat 15 km din CENTURA SIBIULUI
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus