Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
20°C

CIBINFEST - Oktoberfest pe romaneschte

În anul 2011, la prima ediție, festivalul CibinFEST aduna peste 20.000 de oameni în cele 10 zile de eveniment, la baza Pompierul, în cartierul Ștrand. Afluxul mare de oameni, dificultățile logistice ale zonei au dus la o nouă idee, la „mutarea” festivalului în centrul Sibiului, în Piața Mare, și dezvoltarea sa în direcția unei tradiții ce face furori în întreaga lume, cea a Oktoberfest-ului. „Terenul din apropierea bazei Pompierul ne-a oferit o bază de plecare extrem de importantă, însă zona prezenta mari dificultăți de acces, traversarea căii ferate fiind cea mai mare. Iar din acest motiv, împreună cu reprezentanții municipalității, am luat decizia mutării evenimentului în zona centrală”, spune Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul evenimentului. CibinFEST 2012 va fi, în primul rând, un Festival al berii.

Un cort de 1200 de metri pătrați va fi amplasat în Piața Mare, urmând să fie casă și masă, timp de patru zile, pentru toți sibienii care vor să trăiască atmosfera petrecerilor germane fără să parcurgă mii de kilometri. „Am studiat cu atenție evenimente asemănătoare din străinătate, dar și din țară, și cred că am reușit să găsim o combinație foarte bună între muzică, mâncare și, cel mai important, bere. Oktoberfest-ul este o sărbătoare a veseliei, peste tot în lume, iar Sibiul are nevoie de un asemenea eveniment, de calitate”, mai spune Andrei Drăgan Răduleț.

Atmosfera în imensul cort ce va fi ridicat în Piață va fi asigurat de formația Die Spatzen, un „band” specializat în muzica tradițională a petrecerilor germane. În cort, sibienii vor putea alege între mai multe sortimente de bere, atât de producție autohtonă cât și cu specific bavarez. Iar mai mulți comercianți vor pregăti specialități culinare bavareze tocmai pentru ca evenimentul să se apropie cât de mult de poate de original. „Pentru sibieni am pregătit o grămadă de concursuri împreună cu partenerii noștri. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 27 septembrie, la ora 17, iar pe parcursul celor patru zile de eveniment vom avea multe concursuri, majoritatea cu premii în bere. Iar concursurile sunt doar o parte dintre surprizele pe care le-am pregătit pentru acest Oktoberfest pe româneschte”, încheie Andrei Drăgan Răduleț.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

6 comentarii

ave caesar

Acum 12 ani

paine si circ...
Raspunde

ha ha

Acum 12 ani

sa vina nemtii sa faca si distractii k rusii va dau numai la popo......ia utie din razboiul modial ce zic romanasii:Rusii Au luat tot din pivniţele oamenilor, din gospodării, au distrus tot, erau violenţi, obraznici, violau femeile. Nemţii plăteau pentru tot ce consumau, erau civilizaţi. acum tot asa fac si mitciiiiiiiiiiii fraierilor......
Raspunde

rosu

Acum 12 ani

Cat costa o bere? Ca la Munchen e 10 (ZECE) € litru, si fara rezervare tot nu gasesti loc in corturi...
Raspunde

@rosu

Acum 12 ani

din cate am inteles intre 4 si 7 lei, in functie de sortiment...
Raspunde

George

Acum 12 ani

unde 20.000 oameni, ca eu am fost primele 3 zile la rand si batea vantul pe acolo doar, iar comerciantii mureau de plictiseala
Raspunde

rosu @4

Acum 12 ani

Merci.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus