Deputatul minorităţii germane din Parlament, Ovidiu Ganţ, a declarat, vineri, că nu se mai tipăresc manuale în limbile minorităţilor de 10-15 ani, motiv pentru care a discutat cu ministrul Ecaterina Andronescu, cerându-i să emită ordinul de tipărire a acestora. Ovidiu Ganţ a spus, într-o conferinţă de presă, că manualele în limbile minorităţilor sunt bugetate pentru anul în curs, însă tipărirea lor a întârziat din cauza schimbărilor de la Ministerul Educaţiei. "Avem un învăţământ de foarte bună calitate, dacă e să ne luăm după procentul de promovabilitate la liceele germane, la bacalaureat. În general, este peste 90 la sută. La Liceul «Lenau», fosta mea şcoală, a fost chiar de sută la sută. Stăm prost în continuare cu manualele şcolare. Am vorbit cu doamna ministru Andronescu pentru că ele sunt bugetate pentru anul în curs, dar birocraţia şi schimbările la nivelul ministerului au întârziat tipărirea lor şi am cerut ca până la finele acestui an manualele propuse de limbă şi literatură germană maternă, dar şi, bineînţeles, pentru celelalte minorităţi, să fie realizate conform planificării bugetare", a spus Ganţ, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, programa pentru învăţământul în limbile minorităţilor este "foarte bună", dar manuale pentru aceştia nu se mai tipăresc de 10-15 ani, o situaţie mai gravă fiind în cazul minorităţii ruse, de exemplu, unde elevii învaţă folosind manuale tipărite înainte de 1989. "Noi spunem că programa e bună aşa cum e, dar că de 10 ani sau de 15 ani nu s-au mai tipărit manuale. Aşa că Ministerul Educaţiei să facă bine să tipărească manuale. Nu solicităm să tipărească la disciplinele ştiinţifice, la care vor să schimbe din nou programa a nu ştiu câta oară, dar la limba şi literatura maternă nu există niciun motiv şi atunci am făcut solicitări. Cele trei titluri pe care ministerul s-a obligat să le tipărească sunt Germana de clasele a II-a, a III-a şi a V-a, la fiecare dintre ele fiind vorba de un tiraj de 1.500 de exemplare, ceea ce e derizoriu. Până la urmă nici nu le vom da elevilor, ci vor fi distribuite şcolilor, astfel încât elevii să le restituite la sfârşitul anului şi să poată fi folosite acele manuale patru cinci ani sau cât ţin”, a declarat Ovidiu Ganţ.
Potrivit acestuia, efortul financiar nu ar trebui să fie foarte mare, dacă se ia în calcul faptul că în prezent circa 20.000 de copii şi elevi învaţă în grădiniţele şi şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 266


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
@Marti
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
George
Acum 2 ore
Vivi Dragan
Acum 3 ore
HBomb