În localitatea Nou Român, a fost inaugurat zilele trecute Centrul Cultural – Educaţional pentru Copii şi Tineret Sfântul Ierarh Andrei Şaguna. Acest centru a fost amenajat de Parohia Nou Român în clădirea fostei şcoli generale din localitate, cedată de Primăria comunei Arpaşu de Jos, la cererea preotului paroh, părintele Liviu Florin Ivănuşcă şi cu sprijinul Şcolii Gimnaziale “Vasile Cucu” din Arpaşu de Jos. Aici se vor desfăşura activităţile catehetice şi extraşcolare ale Parohiei Nou Român, organizate până acum chiar în biserica din sat sau în biroul parohial.
“În acest Centru se vor desfăşura de acum cursurile catehetice din cadrul proiectului “Hristos împărtăşit copiilor”, activităţile din cadrul proiectului “Alege Şcoala”, se vor preda cursurile de pictură din cadrul Cercului de pictură “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, coordonat de doamna preoteasă Maria Codrea, se vor face repetiţiile corului de copii din sat şi se vor oferi gratuit meditaţii la materii precum limba şi literatura română, limba engleză, matematică, precum şi alte activităţi recreative”, a explicat pr. Ivănuşcă.
Sursa: Mitropolia Ardealului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mitropolia Ardealului , Alege Școala , Liviu Florin Ivănuşcă , Nou Român , Centrul Cultural , Maria Codrea , Parohia Nou Român , Școlii Gimnaziale , Parohiei Nou Român , Tineret Sfântul Ierarh Andrei , Vasile Cucu , Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Vizualizari: 431


Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Genu
Acum 11 ore
Sibian
Acum 12 ore
Barosanu
Acum 12 ore
Un sibian