Joi,
19.09.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Berghezan, condamnat definitiv: patru ani de inchisoare cu executare

Încarcerarea lui Berghezan ar urma să se producă chiar azi, instanțele de la București pregătind deja actele necesare. Completul de cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție a României a respins, azi, recursul formulat de fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Berghezan. ”Recursul a fost respins ca neîntemeiat, menținându-se astfel sentința instanței de fond”, au declarat pentru Turnul Sfatului reprezentanții Înaltei Curți. În mai anul acesta, completul de trei judecători al aceleiași instanțe l-a condamnat pe Ioan Berghezan la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență.

Ioan Berghezan a primit această condamnare după ce procurorii DNA Brașov l-au trimis în judecată pe baza unui dosar la care au lucrat începând din 2006. Atunci, Berghezan lucra în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba. Aici, Berghezan a fost surprins de procurorii DNA în timp ce negocia suma de 40.000 de euro, pentru a interveni pe lângă o serie de magistrați în favoarea unui ”prieten”. Favoarea cerută de Berghezan era de a se aproba cererea de ridicare a interdicției de a părăsi țara, cerere formulată de o persoană condamnată. Din cei 40.000 de euro solicitați, Ioan Berghezan a primit 20.000 de euro, pe care acum trebuie să îi returneze.

Citiți mai multe despre dosarul Berghezan în ediția de luni a ziarului Turnul Sfatului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

simi

Acum 11 ani

live is live
Raspunde

atentu

Acum 11 ani

Bai,dar hotarati-va,este vorba de Ilie sau de Ioan...Vai de voi...
Raspunde

tenetet

Acum 11 ani

dar ceilalti procurori din sibiu cand ajung in puscarie? cloaca asta de procurori din sibiu de ce nu e destructurata?
Raspunde

Ion

Acum 11 ani

Live is live? Hahaha, poate ai vrut sa spui Life is life ...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus