Dacă sfârșitul acestui an va fi asemănător celui de anul trecut, când vremea bună s-a întins până aproape de iarna calendaristică, echipele celor de la Sinecon ar putea finaliza lucrările la viaductul de la Gara Mică până într-un stadiu care ar permite redeschiderea circulației.
Lucrările la structura de rezistență au fost finalizate, iar după ce și hidroizolația va fi așezată, constructorul va începe turnarea asfaltului. Această ultimă operațiune, însă, depinde de temperatura aerului. Circulația pe viaduct a fost închisă pe 22 iunie.
În ceea ce privește strada Faurului, stradă închisă pe 5 iunie pentru lucrări de reabilitare, administrația locală anunță că se derulează ultimele pregătiri pentru așternerea asfaltului. În zona parcărilor amenajate pe această stradă va fi folosită piatră cubică.
Celelalte străzi aproape de redeschidere
În cursul acestei luni vor fi redeschise circulației și străzile Privighetorii și Hochmeister. Săptămâna viitoare, în schimb, este estimat că vor fi finalizate lucrările pe strada Teilor, iar la finalul acestei săptămâni este programată redeschidere circulației pe strada Coșbuc.
Foto: Google Street View
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gara Mică , Google Street View
Vizualizari: 401
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
R
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Newman
Acum 12 ore
Newman
Acum 12 ore
C