Joi,
11.09.2025
Ploi Usoare
Acum
22°C

A fost semnat ultimul contract european pentru apa si canalizare in Sibiu

După contractul pentru extinderea și reabilitarea rețelei de apă și canal și a celui pentru modernizarea stației de epurare, conducerea SC Apă-Canal SA a semnat joi un al treilea contract pentru reabilitarea stației de tratare a apei Sibiu Sud, valoarea prevăzută fiind de aproape 40 de milioane de lei, fără TVA. În cadrul acestui contract, urmează să fie amenajate conducte de aducțiune și pentru localităţile Cisnădie, Cisnădioara şi Răşinari.
Fondurile provin din finanțări europene, în cadrul proiectului ”Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov”. Acest al treilea contract semnat joi este ultimul din cadrul proiectului amintit care se referă și la municipiul Sibiu. Cele trei contracte semnate până acum au o valoare totală de peste 128 de milioane de lei, fără TVA.

„Odată cu semnarea acestui ultim contract de lucrări care se referă la reţele de apă şi canalizare şi la modernizarea unor staţii de tratare şi epurare în municipiul Sibiu, toate lucrările sunt contractate. La sfârşitul termenelor de execuţie pentru fiecare contract vom avea ca rezultat o mai bună calitate a apei potabile, o apă epurată conformă cu standardele europene în domeniu şi un sistem de aducţiune al apei şi de canalizare care funcţionează mult mai eficient” a declarat primarul Klaus Johannis.

Lucrările au fost încredințate prin licitație publică firmei Passavant Roedinger GmbH (Germania), valoarea exactă ofertată de aceștia fiind de 39.781.038,82 lei fără TVA. Termenul de execuție a lucrărilor este de 26 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Printre lucrările incluse în contract se numără reabilitarea staţiei de tratare Sibiu Sud, amenajarea a 2 staţii de pompare a apei, instalarea de noi conducte de aducţiune care fac legătura cu Cisnădie, Cisnădioara şi Răşinari şi crearea unor rezervoare de înmagazinare pentru Cisnădioara şi Răşinari.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

FDGR

Acum 12 ani

FDGR
Raspunde

Futu van Gât

Acum 12 ani

Futu van Gât
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus