După o ședință furtunoasă liberalii au decis la București cine va candida pe Colegiu 1 Senat. Este vorba de Sorin Ilieșiu, regizor și scenarist, fost director de imagine la Studioul Cinematografic “București” – Buftea. Pe ultima sută de metri, senatorul Minerva Boitan a sunat la partid pentru a anunța că s-a răzgândit și că dorește să candideze pentru un nou mandat. A fost refuzată însă de liderii PNL, iar Sorin Ilieșiu a fost decizia finală, deși mai existau variantele Ioan Ghișe (fost primar al Brașovului) și Cristian Țopescu. ”O să vin cât mai des în Sibiu, pentru că acum am și unde să locuiesc acolo. Fiica mea se va căsători în luna decembrie, iar socrul ei locuiește în Sibiu. Este vorba de Viorel Branea, un fost coleg de-al meu la Studiourile Buftea, care s-a mutat în Sibiu în urmă cu vreo 15 ani”, a declarat pentru Turnul Sfatului Sorin Ilieșiu. Canddiatul liberal se declară ardelean, fiind născut în Baia Mare. ”Eu mă consider ardelean, m-am născut la Baia Mare, vorbesc și cu ”no”, e drept, nu ca înainte. Probabil dacă ajung în Ardeal o să măresc frecvența de ”no-uri” folosite într-o frază”, a mai spus Ilieșiu. În ediția de luni puteți citi un articol amplu despre Sorin Ilieșiu. Foto: Mediafax
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sorin Ilieșiu , Ioan Ghișe , Cristian Ţopescu , Baia Mare , Viorel Branea , Studiourile Buftea , Turnul Sfatului Sorin Ilieșiu , Minerva Boitan , Studioul Cinematografic
Vizualizari: 502
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Daria Marina
Acum 4 ore
Bambolero
Acum 4 ore
Emila Elzoroaba
Acum 4 ore
Bambolero
Acum 4 ore
Marian