Joi,
11.09.2025
Parțial Noros
Acum
19°C

TNRS merge cu "Eu, Rodin" la Seul

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă la Seul mâine, 26 octombrie, şi sâmbătă, 27 octombrie, începând cu orele 18:00, spectacolul „Eu, Rodin” în regia lui Mihai Măniuţiu. Evenimentul are loc în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Seoul Performing Arts Festival/ Festivalul Artelor Spectacolului de la Seul.

Acesta este cel de-al doilea turneu întreprins la Seul de trupa Teatrului Naţional din Sibiu, după ce în 2007 actorii sibieni au prezentat în cadrul aceluiaş festival spectacolul „Aşteptându-l pe Godot” în regia lui Silviu Purcărete. Seoul Performing Arts Festival reprezintă una dintre cele mai importante întâlniri teatrale din estul Asiei şi reuneşte în acest an artişti din 12 ţări ce vor prezenta 27 de spectacole în perioada 5 – 27 octombrie.

Spectacolul Teatrului Naţional din Sibiu a fost invitat la Seul de Yun Cheol – Kim, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. „Eu, Rodin” este un spectacol de teatru - dans axat pe două tipuri de raportare la iubire şi la creaţie - unul egocentric şi unul distructiv. Spectacolul înfăţişează confruntarea dintre Camille Claudel şi maestrul şi amantul său, Auguste Rodin. Pe această temă bulversantă, Marc Bogaerts a creat un balet în care Camille, interpretată de dansatoarea Esther Cloet, îşi dansează relaţia cu Rodin. Punctul de vedere al lui Rodin, interpretat de actorul Constantin Chiriac, este evocat cu forţă printr-un monolog inedit, scris special de către Patrick Roegiers. Spectacolul Teatrului Naţional „Radu Stanca” a avut premiera la Sibiu pe data de 3 iunie 2004 şi este o co-producţie Franţa – România.

„Eu, Rodin” va fi prezentat pe scena Teatrului Arko Arts, iar preţul unui bilet variază între 20 000 de woni (65 lei) şi 40 000 de woni (130 lei). După prima reprezentaţie a spectacolului, organizatorii au pregătit o sesiune de întrebări şi răspunsuri în cadrul căreia publicul coreean va avea şansa să discute cu artiştii invitaţi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus