În perioada 2 – 3 noiembrie la Sibiu va avea loc Congresul anual al Societăţii Române de Lentile de Contact şi al Societăţii Române de Cornee şi Suprafaţă Oculară, intitulat „Noi alternative de protecţie a suprafeţei oculare”.
Programul manifestării va cuprinde prezentarea de cursuri teoretice şi de lucrări ştiinţifice pe teme diverse cum ar fi noi tehnici şi metode utilizate în oftalmologie dar şi prezentarea unor afecţiuni şi a modalităţilor lor de tratare.
De asemenea, va avea loc un simpozion pe tema „Protecţia suprafeţei oculare”, precum şi un workshop pe tema „Tehnici de ortokeratologie”.
„Acest congres mă bucură atât pe mine cât şi întreg colectivul Secţiei Clinice Oftalmologie. Participarea este tot mai numeroasă, iar manifestarea ştiinţifică este extrem de benefică pentru oftalmologia sibiană” a declarat dr. Adriana Stănilă, medic şef al Secţiei Clinice Oftalmologie a SCJU Sibiu.
La eveniment vor participa medici specialişti din Sibiu, Cluj, Bucureşti, Germania, Italia şi Olanda. Lucrările congresului vor avea loc vineri între orele 9:00 -20:00 respectiv sâmbătă între orele 8:00 -13:30 la Hotel Ramada Sibiu.
Participanţii vor avea parte, vineri seara începând cu ora 20:00, şi de un moment festiv, organizatorii oferind o petrecere în costume de epocă medievală.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Adriana Stănilă , Suprafaţă Oculară , Secţiei Clinice Oftalmologie , Societății Române , Hotel Ramada Sibiu
Vizualizari: 471
Ultimele comentarii
Acum 21 minute
Gigi
Acum 23 minute
Sandokan
Acum 30 minute
Rammstein
Acum 1 oră
IULIAN
Acum 2 ore
Emil