Seria premierelor de la „Radu Stanca” continuă vineri, 9 noiembrie, cu one woman show-ul „Sabotaj din iubire” după Amelie Nothomb, al actriţei Anca Pitaru. Spectacolul are la bază cunoscutul roman al scriitoarei Amelie Nothomb, inspirat din experienţele din copilărie ale autoarei.
Romanul pornește de la propria experiență a autoarei - fiică de diplomați care au locuit la Beijing, între 1972 și 1975. O carte despre nostalgia copilăriei. Trei ani, o eternitate, petrecuți în „ghetoul Sanlituna, destinat străinilor și izolat ermetic de lumea chineză a anilor 1970. Iar în acesta, comunitatea copiilor este un univers interzis adulților. Eroina își narează experiențele cele mai intense, cu valoare formativă și inițiatică, pe care le-a trăit acolo între cinci și opt ani: îndelungatul război al copiilor între ei, prima iubire cu toate exaltările și suferințele sale. Care se dovedește a fi un alt război. Toate mijloacele sunt și aici permise, inclusiv josnicia și cruzimea.
Premiera va avea loc vineri, 9 noiembrie, de la pra 21:00, la Sala CAVAS. Preţul unui bilet este de 10 lei şi 5 lei cu reducere.
Seara de vineri continuă la „Radu Stanca”, unde se joacă spectacolul „Ostatic la mătuşica”, de Morris Panych. “Ostatic la mătuşica” este povestea unui tânăr solitar. El aşteaptă moartea unei bătrâne tăcute şi posacă pe care o crede mătuşa sa şi care îşi omoară timpul cu poveşti şi amintiri care vorbesc despre moarte.
Potrivit criticului Benedict Nightingale de la Times, impresia de “izbucniri de râs pentru masochiştii lipsiţi de speranţă în drum spre Olanda cu hoardele de sinucigaşi” este atenuată de sugestia că “lunile de veghe la capul unui pat pot crea o legatură chiar şi între o mătuşă tăcută şi tânărul care a construit cu disperare o maşină de eutanasiere gen Heath Robinson pentru a grăbi momentul plecării acesteia”. Spectacolul va avea loc vineri, 9 noiembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Naţional „Radu Stanca”. Preţul unui bilet este de 10 lei şi redus 5 lei.
Sâmbăta aduce în faţa publicului unul dintre cele mai apreciate şi nonconformiste spectacole ale teatrului sibian- „Faust”, dupa J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete.
„Spectacolul şi hala în care se desfăşoară nu mai sunt lucruri neobişnuite. Se obisnuieşte şi în teatrele din România... Publicul stă la început în mod tradiţional, apoi la un moment dat o să fie o plimbare printr-un alt spaţiu, să descopere o altă dimensiune a acestui decor. De aceea am facut spectacolul într-o hală şi nu într-un teatru, pentru că era nevoie de un spaţiu foarte mare”, a declarat Silviu Purcărete despre spectacolul care a câtigat zeci de premii în cei cinci ani de când se joacă.
Spectacolul va avea loc sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora: 19:00, la Hala Balanţa. Preţul unui bilete este de 30 lei, iar redus 20 lei. Spectacol nu este recomandat tinerilor sub 16 ani.
Copiii şi părinţii sunt aşteptaţi duminică, la Teatrul Gong, unde poveştile cu cavaleri prind viaţă într-un spectacol plin de umor. „Cum a devenit Arthur rege” prezintă perioada precedentă Mesei Rotunde şi iniţierea lui Arthur în tainele cunoaşterii. În anul 1135, un călugar pe nume Geoffrey of Mimmouth a dedicat regelui Arthur cea mai mare parte a volumului său intitulat "Istoria regilor Angliei", susţinând că respectivele evenimente erau fapte istorice, nu legende sau mituri.
Spectacolul va avea loc duminică, 11 noiembrie, de la ora 11:00, la Teatrul Gong. Spectacolul are o durata de 45 minute şi este recomandat copiilor peste 7 ani.
Ultimul spectacol din acest weekend se joacă la „Radu Stanca”. „Take, Ianke şi Cadir”, în regia lui Dan Glasu este un spectacol despre trei prieteni, între care se interpun diverse bariere sociale.
“Take, Ianke si Cadir” prezintă povestea unor negustori - un evreu, un roman şi un turc, care îşi împart clientela. Fata evreului şi băiatul românului ajung să se iubească, povestea lor de dragoste fiind imposibilă, în concepţia taţilor. Bâtranul Cadir, veşnic îndrăgostit şi mereu pus pe şotii, face însă în aşa fel încât istoria să aibă un final fericit.
Spectacolul va avea loc duminică, 11 noiembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Naţional „Radu Stanca”. Preţul unui bilet este de 10 lei, iar redus 5 lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Amelie Nothomb , Anca Pitaru , Teatrul Gong , Radu Stanca , Teatrul Naţional , Benedict Nightingale , Silviu Purcărete , Heath Robinson , Mesei Rotunde , Morris Panych , Dan Glasu , Bâtranul Cadir , Hala Balanța
Vizualizari: 327
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sandokan
Acum 1 oră
Popa
Acum 1 oră
Unul
Acum 1 oră
Prtre
Acum 1 oră
@gheo