"E adevarat ca tu lucrezi pentru tara?" P.E.

 

Reporter: Ioana e vedeta familiei acum, după căsătorie?

Ion Ariton: Ioana a lucrat la Mariott, a venit apoi la Sibiu, a avut o experiență la Hilton. Chiar m-a sunat într-o zi, mi-a spus ”tata vin la Sibiu, am găsit un contract cu un hotel de cinci stele”. Am întrebat-o ”unde cinci stele la Sibiu, fata tatii?”. Mi-a spus apoi de Hilton, care era atunci în construcție. A plecat apoi înapoi la București, la Radisson, în 2007. Când am fost ales senator, ea avea deja o vechime de un an. După un an la Radisson, a plecat în SUA.

 

Rep.: Ce influență a avut numele Ariton în cariera ei?

I.A.: Niciuna. La Marriott poți să tot fii Ariton… dar în America, tot cu Mariott te duci … și acolo chiar a câștigat un concurs de genul angajatul anului. Au fost patru finaliști, trei americani și ea. Și a câștigat ea. Vorbeam cu ceilalți colegi și îmi spuneau că de regulă așa ceva nu se întâmplă. Am fost încântat să aud. De asta vreau să spun că nu a avut nicio legătură numele Ariton . Și asta mă face și mai mândru.

 

Rep.: N-a ajutat-o numele, dar nici n-a deranjat-o?

I.A.: Acum a început, de când a intrat ginerele în politică. I-am spus: „Tată, asta e lumea!”

 

Rep.: Nu a vrut să rămână în America?

I.A.: Inițial i-a plăcut mult acolo. Acum, însă, pot spune că motivul pentru care îl îndrăgesc pe ginerele meu este și faptul că mi-a adus fata acasă. (râde)

 

Rep.: N-au de gând să plece împreună?

I.A.: Nu. Inițial, după ce a luat atunci locul I, a avut mai multe oferte din țările din Golful Persic. Erau oferte tentante din punct de vedere financiar. Dar chiar atunci se năștea ideea mai serioasă de a rămâne împreună și n-a mai plecat. Acum nu mi-ar mai fi așa de greu să înțeleg că pleacă, că merg împreună.

 

Rep.: Alexandra e sportiva familiei?

I.A.: Și Ioana a făcut sport, dar ea a fost puțin altfel. Era la Goga, câștiga olimpiade la germană. Ioanei i-a plăcut handbalul și noi am insistat să facă volei. Atunci i-a dispărut pasiunea pentru sport de performanță, dar îndrăgește mișcarea.

 

Rep.: Pe Alexandra ați lăsat-o să facă ce sport a vrut ea?

I.A.: Alexandra a început ca jucătoare de tenis de câmp, la clubul Rakoczy & Giurgiu. A câștigat turnee la junioare, părea implicată, dar într-o zi a venit acasă, a pus racheta jos și a zis că de mâine se lasă de tenis și merge la volei. Noi am crezut că nu se va ține de cuvânt. Dar de atunci nu știu dacă a mai jucat de două ori tenis. În schimb, volei a jucat de două ori pe zi.

 

Rep.: Alexandra joacă acum în Sibiu? Este mai mare presiunea meciului acasă?

I.A.: E presiune! Acasă, tot timpul încerci să joci mai bine, te știu colegii, te știe tot orașul, e puțin mai dificil. Dar am urmărit-o, e sportivă de performanță. Când e în teren își face jocul. Înainte de meci, încep tensiunile, nu doarme, nu mănâncă.

 

Rep.: Și după meci?

I.A.: Dacă pierde, nu vorbește cu nimeni. Se închide în ea, stă în cameră și citește toată seara.

 

Rep.: Cu cine seamănă?

I.A.: Ce să zic? Unii spun că fetele seamănă cu tații. Clar că de la amândoi a luat câte ceva, mai mult sau mai puțin. Probabil, de la noi, pasiunea pentru sport și ambiția de-a fi tot mai bun în ceea ce faci.

 

Rep.: Nu vă interesează deloc fotbalul?

I.A.: Eu am fost foarte talentat la fotbal. Dacă mă țineam de fotbal, eram coleg cu Tudorel Stoica. (râde) El a fost unul din jucătorii care mi-au plăcut cel mai mult de la Steaua. Eu sunt stelist. Am jucat fotbal la nivel de amator, nu m-am complicat, deși eram foarte bun. Până la urmă am jucat 20 de ani… handbal.

 

Rep.: De ce nu prinde rădăcini o echipă de fotbal în Sibiu?

I.A.: Probabil, din cauza costurilor….

 

Rep.: Contează mult pentru sibieni să existe o echipă de fotbal profesionistă, în prima ligă?

I.A.: În iunie, anul trecut, în meciul de baraj, și apoi în cel cu Steaua, era așa un entuziasm, cum l-am mai văzut doar pe vremea CSM-ului. Pe vremea barajelor cu Vâlcea. Lumea era dornică de fotbal. Eu cred așa: dacă există un patronat bun, echipă bună și unită, apar rezultatele bune. Iar oamenii vor merge pe stadion din ce în ce mai mulți.

 

Rep.: De ce sunteți stelist?

I.A.: Tatăl meu era ofițer al armatei române. Dar lui nu i-a plăcut sportul. La fotbal nu știu dacă a fost de două ori pe stadion, și la mine a venit doar de câteva ori să mă vadă. Fiind într-un bloc plin de copiii de ofițeri am luat microbul. Am devenit suporter al Stelei.

 

Rep.: Unde ați locuit?

I.A.: Am locuit într-unul din cele trei blocuri de lângă aeroport. Am mers la grădinița nr. 9, unde acum este Inspectoratul Școlar. Ce friguri am îndurat la aeroport! Eram copil și știam deja ce-s indispensabilii. (râde) Când aveam cinci ani, ne-am mutat pe Calea Dumbrăvii. Am mers apoi la Școala 5 (actuala „Regina Maria”), pe urmă am făcut Liceul Octavian Goga.

 

Rep.: La Goga, la fete?

I.A.: Haha. Cu mult timp în urmă, se numea Domnița Ileana, apoi Medie 3, dar când am intrat la liceu era deja Goga, și nu era numai de fete. Era printre cele mai bune licee. Mă uitam la întâlnirile pe care le-am făcut după ani de la absolvire, doar doi sau trei colegi n-au făcut facultate.

 

Rep.: Dumneavoastră ați ales Timișoara. Facultatea de Studii Economice.

I.A.: Da, viața e ciudată. Când am ajuns în Senat, în primele zile m-am trezit vecin de scaun cu un fost coleg de facultate. Eu eram președintele Comisiei de Buget a Senatului, el era vicepreședintele comisiei de buget a Camerei Deputaților. Vorbesc de Gheorghe Ialomițeanu. Soarta ne-a adus unul lângă altul și pe urmă tot soarta ne-a adus colegi în Guvernul Boc. A fost un lucru deosebit pentru noi să fim colegi și la acest nivel. Mai apoi am realizat că de fapt suntem trei: și Laszlo Borbely, care tot la Timișoara a terminat.

 

Rep.: Ce amintiri frumoase aveţi legate de funcţia de Ministru al Economiei?

I.A.: Vă spun o întâmplare. Eram pe Valea Oltului veneam spre casă, şi am intrat într-o benzinărie. M-am întâlnit acolo cu nişte fini de-ai mei, pe care nu îi văzusem de mult timp. Au un copil de patru ani, patru ani jumătate: drăguţ finuţul, isteţ aşa cum sunt toţi cei mici la vârsta asta. Şi la un moment dat, după ce i-am cumpărat o jucărie şi o ciocolată, copilul s-a uitat la mine şi m-a întrebat: „E adevărat că tu lucrezi pentru ţară?” Am rămas blocat. Da’ de unde i-a venit în minte întrebarea asta, nu ştiu. Cert este că m-a surprins plăcut, şi am realizat că eu nu-mi pusesem problema asta, ca ministru. Dovadă că, uneori, copiii pun întrebări „trăsnite”, dar care te aduc cu picioarele pe pământ. Mai ales că, în cazul meu, întrebarea venea din partea unui bărbăţel atât de sincer…

 

Rep.: De ce v-aţi apucat de politică?

I.A.: Era 1996. Domnul Nicolae Nan și regretatul Romeu Trifu mi-au propus să candidez la Consiliul Local. Doreau să ajung viceprimar. Am întrebat: „Chiar viceprimar, așa dintr-o dată?” Și nu a fost să fiu viceprimar, dar am fost ales consilier.

 

Rep.: Ce vă propuneți să faceți în viitorul mandat?

I.A.: Dacă sibienii îmi vor acorda din nou încrederea lor, cu experiența acumulată în ultimii ani, știu din prima zi ce să fac. Știu ce comisie să aleg, unde să mă duc, ce legi să sprijin. Au trecut patru ani de zile și știu unde aș putea fi potrivit. Pe plan local, pentru municipiul Sibiu și pentru județul Sibiu, este neapărată nevoie să finalizăm drumul Sibiu – Medias – Sighișoara, așa cum s-a întâmplat și în cazul centurii ocolitoare a Sibiului. Trebuie făcute toate eforturile, pe plan local și la nivel guvernamental, pentru a nu opri lucrările deja începute. Și, de asemenea, autostrada Sibiu – Pitești. În opinia mea, nu trebuie să renunțăm la acest proiect aprobat de către Uniunea Europeană. Altfel, ar trece 10-12 ani (până la finalizarea autostrăzii Nădlac – Constanța, care face parte din Culoarul IV pan european).

 

”Dacă sibienii îmi vor acorda din nou încrederea lor, cu experiența acumulată în ultimii ani, știu din prima zi ce să fac. Știu ce comisie să aleg, unde să mă duc, ce legi să sprijin. Au trecut patru ani de zile și știu unde aș putea fi potrivit. Pe plan local, pentru municipiul Sibiu și pentru județul Sibiu, este neapărată nevoie să finalizăm drumul Sibiu – Medias – Sighișoara, așa cum s-a întâmplat și în cazul centurii ocolitoare a Sibiului”, Ion Ariton.

PUBLICITATE ELECTORALĂ