”Viitorul politic al României va fi al democraţiei, cu condiţia ca în societate să apară opoziţia civică”, scrie ziaristul Dorin Teodorescu într-un comentariu transmis redacției Turnul Sfatului. Dorin Teodorescu susține că majoritatea parlamentară formată din USL va avea o opoziție fără putere, acesta fiind rolul ”rodul ultimilor 23 de ani de certuri la nivel înalt şi al intoxicării mediatice a poporului, din ultimii ani”
Comentariul lui Dorin Teodorescu:
Opoziţia fără putere
Dorin Teodorescu
Am făcut ce am făcut şi ne-am ales un parlament imens, dar fără opoziţie. Mai exact, ne-am ales cu o opoziţie fără putere. Ceea ce va fi numită opoziţia parlamentară nu va avea nici măcar dreptul de a cere verificări constituţionale ale legilor puterii parlamentar-absolute, rezultată din scrutinul de duminică, 9 decembrie. Atât de mică şi pricăjită va fi opoziţia fără putere de la Bucureşti. Este rodul ultimilor 23 de ani de certuri la nivel înalt şi al intoxicării mediatice a poporului, din ultimii ani, spre a-l face să creadă (după cum a crezut pe vremea dictaturii) că un singur om poate fi răspunzător pentru tot ce mişcă-n ţara asta.
Încă din ianuarie 1990, certurile la nivel înalt au fost între cei care şi-au dorit o democraţie originală şi cei care n-au reuşit să convingă poporul ce înseamnă democraţia democraţie. Cei care şi-au dorit democraţie originală (ceva în genul celei de care vorbea Vladimir Putin, de curând, la Moscova) ne conduc astăzi. Visul lor s-a realizat, după 23 de ani, atât ca putere cât şi ca opoziţie. Din păcate, cu ajutorul urmaşilor acelor partide istorice care, cu două decenii în urmă, înfierau ideea democraţiei originale.
Dar să nu mai privim în trecut. Viitorul politic al României va fi al democraţiei, cu condiţia ca în societate să apară opoziţia civică. Şi în primul rând presa românească să-şi intre în rolul ei consacrat, acela de câine de pază al democraţiei. De acest rol au uitat foştii câini de pază ai regimului ceauşist, cei care au îmbrăcat mantaua presei libere. Liberă de principii morale, civice şi deontologice, mai bine zis. Contribuţia acestora la crearea opoziţiei fără putere a fost considerabilă. Prin urmare, trebuie să revenim la ce s-a întâmplat în perioada 1990-1996, şi a dus la prima alternanţă de putere, în România postcomunistă. E vina noastră, a celor care am ieşit din comunism taraţi de ideologizare şi dependenţi de stat. Dar şi datoria tinerelor generaţii de a reconstrui opoziţia civică, pentru a-şi asigura un viitor european, şi nu original, cum şi-au dorit şi îşi doresc cei care au crescut politic privind mereu spre răsărit.
Foto: Revista 22
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 371
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
R
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Newman
Acum 5 ore
Newman
Acum 5 ore
C