Vineri,
18.07.2025
Parțial Noros
Acum
20°C

Sibienii au facut donatii la prima editie a Flohmarktului Caritabil "Sa fim darnici impreuna!"

Universitatea Româno-Germană din Sibiu a organizat în perioada 10-14 decembrie prima ediție a Flohmarktului Caritabil „Să fim darnici împreună!”, sub egida lui Rogerilă.

„Universitatea Româno-Germană din Sibiu dorește să se implice activ în acțiuni caritabile și să stimuleze, totodată, participarea studenților la acțiuni de voluntariat cu scop caritabil. Flohmarkt-ul Caritabil reprezintă pentru comunitatea academică o inițiativă care urmărește implicarea tuturor membrilor săi în activităţi de co-responsabilitate socială, o oportunitate de a pune în valoare voluntariatul, de a face ceva, cu dăruire, pentru ceilalți și de a fi alături de cei care au nevoie”, spun reprezentanţii universităţii.

Proiectul nu a fost dedicat doar studenţilor şi cadrelor didactice din cadrul Universității Româno-Germane din Sibiu, ci a fost deschis şi publicului.

Fondurile strânse în cadrul Târgului Caritabil au fost folosite pentru a oferi un Crăciun mai fericit și luminos pentru două familii de oameni în vârstă din Sibiu şi pentru a acorda două burse sociale studenţilor universităţii, care provin din medii sociale defavorizate.

Prima ediție a Flohmarkt-ului s-a concretizat printr-o serie de acţiuni caritabile întreprinse de către profesorii şi studenţii Universităţii. Programul de colinde a fost susţinut de către Corala Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, iar sceneta cu poveşti de Crăciun a fost oferită de către studenţii programului de masterat Arta interpretării caracterelor dramatice din cadrul Universității "Lucian Blaga" din Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

didina chitu

Acum 12 ani

Stire mai prost scrisa si mai inculta nu am vazut demult! Universitatea \"Lucian Balcescu\"??? Oricum n-am inteles nimic... daca e targ, inseamna ca se vinde si se cumpara... din stire rezulta altceva, de fapt nu rezulta nimic. Nota 4.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus