Vineri,
19.04.2024
Parțial Noros
Acum
5°C

Raportul lui Johannis: 76 de milioane pentru 70 de strazi, doua poduri si sase giratorii

Aproape 30 de pagini ocupă Raportul de activitate al primarului Sibiului pe 2012, raport în care este prezentat modul în care au fost cheltuiți cei 339,5 milioane de lei, cât reprezintă bugetul executat la finele lui 2012. ”A fost un an bun. În raport nu am reușit să includem chiar totul”, amintește Klaus Johannis.
După cum era de așteptat, cea mai mare parte din raport este alocată lucrărilor de investiții și reparații în infrastructură. ”Investițiile au continuat și anul acesta (2012 – n.r.) cu reabilitări de străzi din cartierele sibiene, cu ample lucrări de modernizare a rețelelor de apă și canalizare, cu reconfigurări de intersecții și crearea de noi sensuri giratorii. Am investit sume importante în clădirile în care funcționează creșe, grădinițe, școli și licee”, arată Johannis în cuvântul de la începutul Raportului.

66,6% din banii orașului – venituri proprii

Din cele 339,5 milioane de lei cheltuite până la finalul lui 2012, două treimi (226,3 mil. lei) reprezintă veniturile proprii ale orașului: cote și sume defalcate din impozitele pe venit, taxele și impozitele locale. Din bugetul local, pentru infrastructura rutieră au fost alocați, în 2012, 76,1 milioane de lei: 33,8 milioane au mers către reabilitarea și modernizarea a 36 de străzi și două poduri, bani alături de care au mai fost cheltuiți 42,3 milioane pentru reabilitări de străzi și amenajarea traficului.

Cele mai mari cinci lucrări

Modernizarea Căii Poplăcii (4,05 mil. euro), a Căii Turnișorului (0,79 mil. euro), a Căii Cisnădiei (1,55 mil. euro), plus construcția noului pod peste Cibin (1,19 mil. euro) și reabilitarea viaductului de la Gara Mică (1,62 mil. euro) reprezintă cele mai mari lucrări de peste an. Alături de acestea, primarul mai amintește și finalizarea infrastructurii Cartierului Tineretului, investiție totală de 62 de milioane de lei, din care anul trecut au fost plătiți 17 milioane de lei.

Anul schimbărilor în trafic

Probabil cele mai discutate investiții ale municipalității au fost cele făcute în reconfigurarea circulației rutiere. În Sibiu au fost create șase noi sensuri giratorii, iar în zona străzilor Victoriei -  Andrei Șaguna – Dealului/Banatului și Transilvaniei a fost reconfigurată întreaga circulație. Noi sensuri giratorii vor fi amenajate și în cursul acestui an, unul dintre cele mai importante fiind cel de la intersecția străzii Alba Iulia cu Turda.
 

  • Anul 2012 a fost important și pentru faptul că, spre bucuria și mulțumirea mea, dar și a colegilor din Forumul Democrat al Germanilor, la jumătatea anului 2012, sibienii au decis să ne acorde pentru încă patru ani managementul Sibiului și ne-au încredințat dezvoltarea proiectelor de dezvoltare a orașului”, Klaus Johannis


 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

27 comentarii

ha, ha

Acum 11 ani

imbecilii au reusit \"performanta\" sa faca 4 giratorii intr-o saptamana! doar la Sibiu vezi capete de pod transformate in giratorii(soseaua Alba Iulia si Libertatea) si curba de 90 de grade in rampa (Alba IUlia cu str. Dealului).
Raspunde

cas13

Acum 11 ani

un control la preturile unitare la lucrarile de investitii ar arata cum DPC -ul lucreaza cu preturi de 2.8 ori mai mari decat cele din piata ( chir daca au fost licitatii si se presupune ca a fost competitie) , ar mai scoate in evidenta ca aceleasi firme de casa al sasului castiga ( asociere la practici frauduloase de prezentare a ofertelor ) si cum aceste firme lucreaa cu subantrepenori dictti de sas ( vezi cele cinci SRL-uri gestoinate de Gradinaru si ginerele lui Nicolae Nan ( tutancamonul politicii sibiului ).Preturile contin desigur comisioanele catre sas si castigurile fiecarui participant antrpenor general 10.%, subntrepenori cate 8-10 %, consultanti si diriginti cate 10-15% si desigur partea sasului 25-30%. Anul 2013 va aduce cresterea taxelor pentru ca nu vor mai veni bani de la bugetul natonal si cotele de profit trebuie sa ramana aceleasi. Cat de usor pot fi probate toate aceste manarii doar sa fie vointa din partea celor care sunt platiti sa o faca.Le lipseste doar curajul si vointa de a nu mai fi slugi in tara lor.
Raspunde

sibian

Acum 11 ani

Felicitari d-le Iohannis!! Bravo, veti ramen primarul Sibiului pana cand decideti dvs ca nu mai e cazul! Multumim pentru toate mandatele in care ne-ati facut sa ne simtim mandri in toata tara de numele de \"sibieni\" pe care-l purtam! Spor la treaba si in 2013! Danke!
Raspunde

SIB

Acum 11 ani

Eu am fost mandru ca sunt sibian si pana sa apara banditul de Joha, Sula Mish din Carpinis, pe post de salvator al orasului!
Raspunde

DPC sucks

Acum 11 ani

nu verifica nimeni lucrarile facute de DPC sau nimanui nu-i pasa de strazile proaspat reabilitate. Cum au reusit astia sa puna canale ieftine destinate traficului pietonal pe strazi unde trec sute de masini pe ora? NU deranjeaza pe nimeni zgomotul acestor canale? Sau toti conducem Bmw-uri bine izolate fonic? Inlocuiti-le odata, luale-ar dracu de canale!
Raspunde

haha

Acum 11 ani

cu 76 de milioane faceam autostrada pana-n Boita
Raspunde

sibiu

Acum 11 ani

e posibil ca cu 76 de milioane să facem autostradă pînă la boița problema este că noi sibieni nu vrem autostradă pînă la boița noi vrem autostradă pînă la arad și mai vrem ca oltenii idioți care scriu aici să vină în ardeal cu pașaport dacă e posibil.
Raspunde

anonimus

Acum 11 ani

Felicitari domnule JOHANNIS spre deosebire de frustati care de ciuda ca nu au nici o realizare de si va rivneste postu si pune tot felu de postaci s-a va jigneasca doar doar va suparati si nu mai candidati au famili si multi prieteni cascavalu la primarie este mare dumneavoastra dati un raport s-a stie toata lumea pe ce se duc bani asa poate vedea tot amarasteanu ca nu este furat de era vreun patriot de asta care din frustare si oftica ajungea la caramida mare nu se facea nimic si ce se facea de mintuiala bani se cheltuia si eram si fara bani si cu orasu varza aducevati aminte cum arata SIBIUL in 2000 ca un oras dupa borbandament si o propunere STATUILE CARE STAU ASCUNSE s-a nu le vada patrioti scoase si expuse unde le este locu s-a vezi afluenta de turisti de aia cu euroi felicitari pentru inca 3 mandate cu viziunea pe care o aveti cred si sper ca SIBIUL VA FI CEL MAI INPORTANT BREND AL TARI SPRE DISPERAREA CIRCOTASILOR SI PLAGIATORLOR CARE VA COPIAZA IN DETALIU SI PUNCTU
Raspunde

gica

Acum 11 ani

Din 339 milioane doar 76 la investitii adica 22% iar din cei 76 doar 33,8 au mers la reabilitare strazi adica 10%,restul de 42,3 milioane au fost cheltuieli cu sensuri giratorii.Cu astia 42 milioane lei mai reabilita 40 de strazi.Insa ce frumoase sunt sensurile giratorii
Raspunde

@ anonimus

Acum 11 ani

Atat prostie si dovada de analfabetism mai rar! Amice, esti idiot! Nici macar nu mai are importanta ce ai scris si pe cine ai pupat la basanau.
Raspunde

hermann stadt

Acum 11 ani

dpc= furt cu acte in regula! rusine!
Raspunde

alex

Acum 11 ani

Domnule Primar. Va rog sa modernizati primaria veche si sa cumparati pentru oras mai multe flori si mai multe banci. Si la autobuze trebuie modernizari. Mai multe strazi modernizate. Un parc nou fantani arteziene,un teatru nou,un mall un aqua land.
Raspunde

fifi

Acum 11 ani

un disney land,un zgirienor, si mai putini prosti in oras!
Raspunde

pentru fifi

Acum 11 ani

Pleaca tu si familia ta din oras si vor fi ceva mai putini prosti in Sibiu.
Raspunde

regio

Acum 11 ani

se regionalizeaza tara! Asa zice ponta! Sibiul nu va fi capitala...asa am auzit!! Pa si pu ..la revedere oltenilor :-))
Raspunde

pentru 14

Acum 11 ani

Corect, bravo!Zgirienor???
Raspunde

Platitor de taxe si impozite (majorate in curand))

Acum 11 ani

Sunt praf strazile din Sibiu. Oriunde mergi e plin de gropi. De trotuare nu mai vorbim, te trezesti din senin cu cate o groapa. Azi am plimbat niste neamuri din Austria si imi era rusine de strazile Sibiului. Am fost pe traseul Hipodrom, 9 Mai, Lazaret. Sincer nu stiam pe unde sa o mai iau sa \"ies\" bine. La intoarcere am avut proasta idee sa o au pe Centura Sibiului. Au aparut niste cratere fantastice. Propun ziarului sa ne puna la dispozitie o platforma in care sa trimitem foto cu pericolele din strazile si trotuarele Sibiului.
Raspunde

pentru 14

Acum 11 ani

Eu zic ca daca plec eu si familia mea din Sibiu si mai pleaca inca cativa de ai mei, ar ramane doar gogosari ca tine si ar fi pacat de un asemena oras! Praz ce esti!
Raspunde

ha ha

Acum 11 ani

ce strazi oameni buni?cu asfalt de salaba calitate?oriunde in lumea civilizata o strada are garantzie peste 20 de ani..la noi cat?maxim 2 ani si e varza...asa este cand vinzi apa si iei banii de whisky....dar fraierii nu au drept de vorba .asa va trebuie daca nu l ati sprijinit pe campeanu si ratiu dupa revolutie.acum traitzi in lumea a patra .neam de tradatori si fraieri,puturosi ,betzivi si curve penale....de la decebal ..pana la ..fanariotzi si ...iliescu
Raspunde

Georg

Acum 11 ani

19. ha ha (IP 192.109.190.88) ce strazi oameni buni?cu asfalt de salaba calitate?oriunde in lumea civilizata o strada are garantzie peste 20 de ani..la noi cat?maxim 2 ani si e varza___Aveti perfecta dreptate, dar ati uitat sa mentionati ca Johannis a cerut sa i se permita sa puna asfalt de calitate si i s-a interzis de la BUCURESTI..cica asfaltul standard romanesc e suficient de bun..Deci BUCURESTIUL COMANDA CE FEL de ASFALT SE TOARNA IN SIBIU...Si daca cineva vorbeste de AUTONOMIE ADMINISTRATIV-LOCALA sariti sus cu separatismul si tradatorii..CENTRALISMUL ESTE DORINTA VOASTRA, IL AVETI...Cand o sa va ordone Bucurestiul ce hartie de buda sa folositi, va veti supune..altfel sunteti tradatori si separatisti..
Raspunde

Friederich

Acum 11 ani

Cand va intra Primarul Johannis in disgratia politicenilor sau in atentia presei, atunci vor iesi la iveala toate murdariile facute cu bani publici prin Dragoman, prin DPC, Chiriac, etc.
Raspunde

@friederich

Acum 11 ani

Ba friederich de vilcea Johannis ii in atentia presei si a politicienilor de la inceput,pe ce lume traiesti si terminati cu strimbele si sabotarile mafiotilor,vedeti cit ati furat voi,petrolul,marmura,bugetul Sibiului banii de la banci,imprumuturile de la banca mondiala care ne-a bagat datori neam de neamu nostru,banii de pe centura Sibiului care trebuia sa aiba 34 km si sa realizat 17, centrala gazului a luat-o berceanu si a dat-o la Tg.Mures, nu sa controlati un om cinstit si corect care isi face treaba care spune ce s-a facut cu banii si cit a costat fiecare lucrare.De ce nu te intereseaza sa fie transparenta la banii publici de la Bucuresti,ca nimenea n-a pus problema asta,de ce autostrada Bectel costa atit de mult si cine si cit o furat la aceasta autostrada ca de aia sint in tara asta salarii si pensii mici,citi iau pensii mari fara sa fi avut vechime in munca,asta sa te preocupe pe tine sas oltenesc care esti impotriva oamenilor harnici,destepti si constructivi.
Raspunde

ha ha ha

Acum 11 ani

bai sas de balta de te dai fred vezi ca a creat locuri de munca ponta la vilcea se va construi o autostrada cu 6 benzi dar numai pe directia rm vilcea - sibiu dute la tine ca de ati invadat sibiul ati distrus tot ce a fost industrie dute la voi acolo singurile locuri de munca sunt alba- neagra atit stiti s-a furati
Raspunde

pt. astia care-i urasc pe romani

Acum 11 ani

Cea mai mare parte a acestor denigratori o reprezintă alogenii şi infractorii de drept comun, iar altă parte – lingăii şi profitorii vechiului regim. Toţi aceştia urmăresc un singur lucru: România să fie lichidată ca Stat şi românii ca Naţiune.
Raspunde

sibian

Acum 11 ani

RAUTACIOSI SUNTETI DOAMNE FERESTE. STIMABILUL DOMN PRIMAR JOHANNIS A SCOS SIBIUL DIN ANONIMAT L-A SLEFUIT SI ACUM ESTE UN DIAMANT. NU APRECIATI NIMIC NU VEDETI CA SE FAC LUCRURI FRUMOASE SI DE DURATA NU VA PLACE CUM ARATA SIBIUL? IN 10 ANI S-A DEZVOLTAT CAT ALTELE IN 30 . SA VA FIE RUSINE CA NU APRECIATI UN PRIMAR JOS PALARIA!!!
Raspunde

Heidi

Acum 11 ani

@sibian Stai linistit ca noi sibienii autohtoni il apreciem si-l mai votam daca mai candideaza. Viniturile de olteni nu-l apreciaza, dar cui ii pasa de parerea lor. Ii mirosi din avion ca-s olteni aia care-l critica, pentru ca nu omit niciodata sa aminteasca ca-i sas. Oltenilor nu le plac ungurii si sasii, doar romanii puturosi ca majoritatea dintre ei. Sibienilor adevarati nu le pasa de parerea lor, Johannis cred ca nu da nici doi bani gauriti pe ei. Tu iti dai seama, ca daca Sibiul devine capitala de regiune, ne invadeaza oltenii ca mustele? Invazia de pana acuma o fost parfum, in comparatie cu ce ar urma. De altfel sunt total de acord cu tine. Cainele de prea mult bine Turba, nu-i asa? Nu-i cazul adevaratilor sibieni. Cui nu-i covine ca primarul din Sibiu este sas, sa paraseasca Sibiul. Le dorim succes.
Raspunde

@ Heidi

Acum 11 ani

Tu, Frau Lizdichen, nu vad cum poti tu sa-l votezi pe Joha bulangiul din moment ce locuiesti in Freiburg? Si cu termenul \"vinituri\" este de toata pisha si incultura. Daca oltenii nu-=i agreaza pe sasi si unguri, cum crezi tu, atunci asta-i dovada clara ca-s mai destepti decat ardelenii \"sibieni adevarati\", care desi au fost exploatati si umiliti de sasi de-a lungul secolelelor au ales sa fie condusi tot de ei, adica de parazitii care au mai ramas in Romania. Asta a fost cea mai tare: \"Cui nu-i covine ca primarul din Sibiu este sas, sa paraseasca Sibiul.\" Tu de aia ai plecat? Hi, hi... Nu stiu cu ce va incalzeste pe voi sasii din Jermanica sa aveti un sas primar aici. Adica, ba da, doar asa puteti sa mai furati niste case sau terenuri pe care nu le-ati avut neam de neamul vostru!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus