Marți, 15 ianuarie 2013 este ultima zi în care trupele româneşti de rock se pot înscrie pentru faza naţională a concursului WACKEN Metal Battle Romania, ediția a V-a. Până în 15 februarie vor fi anunţate trupele care se vor lupta în semifinalele regionale pentru un loc în finala naţională care se va desfăşura în 16 mai 2013, la Sibiu.
“Formaţiile care vor să se înscrie în preselecţie pot obtine mai multe informatii de pe pagina de facebook a concursului sau la email: [email protected]. În urma preselecţiei un juriu internaţional va desemna trupele care vor participa la finala naţională ce se va desfăşura la Sibiu”, spun organizatorii.
Formaţia din România declarată câştigătoare va avea şansa de a urca pe scena unuia dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume: WACKEN OPEN AIR, eveniment care se desfăşoară anual la Wacken, în Germania, şi se bucură de participarea a aproximativ 80.000 de spectatori din întreaga lume. Trupele participane la finala de la Wacken vor primi din partea partenerilor concursului, premii precum Artist Price Endorsement Deals.
Câştigătoarea finalei internaţionale va obţine de asemenea un contract cu casa de discuri Nuclear Blast – cea mai mare casă de discuri heavy-metal independentă din lume. În prezent, Wacken Metal Battle se desfăşoară în 30 de ţări diferite.
Din 2004, de când se desfăşoară anual, Wacken Metal Battle a devenit unul dintre cele mai importante concursuri internaţionale de talente pentru tinere trupe ale genului. Finala internaţională va avea loc în perioada 31 iulie – 3 august, în cadrul festivalului Wacken Open Air 2012.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Artist Price Endorsement Deals , Wacken Open Air , Nuclear Blast , Wacken Metal Battle Romania
Vizualizari: 355


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Gogu
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
@inu
Acum 2 ore
@cotete….
Acum 2 ore
5