Vineri,
20.09.2024
Cer Senin
Acum
8°C

“Balul" – un spectacol despre “Romania trecuta si Romania prezenta"

Spectacolul “Balul", în regia lui Radu-Alexandru Nica, deschide seria spectacolelor din acest weekend pe scena sibiană. Spectacolul este regizat de Radu Alexandru Nica, iar scenariul dramatic este realizat de Radu Alexandru Nica şi Mihaela Michailov.

„Gest-mişcare-dans. Istoria condensată, nu explicitată, în particule de mişcare conflictuală. În Balul se tace. România trecută şi România prezentă se întâlnesc la intersecţia gesturilor care au asfaltat istoria. De ce privilegiezi într-un spectacol o anumita formulă discursivă? Pentru că prin ea ajungi mai uşor la esenţa spaţiului şi timpului desemnate. Balul este spectacolul României turnate în corpul mare – istoria colectivă – şi corpul mic – individul. Istoria e iniţiată de gesturi exemplare, de mişcări radicale, de pendularea continuă între aberaţii şi necesităţi”, spune Mihaela Michailov.

Din distribuţie fac parte actorii Diana Fufezan, Gabriela Neagu, Ofelia Popii, Florentina Tilea, Codruţa Vasiu, Florin Cosuleţ, Adrian Matioc, Horia Nicoara, Adrian Neacşu, Catalin Patru, Viorel Raţă şi Pali Vecsei, care pe parcursul spectacolului schimbă aproximativ o sută de costume.

Scenografia este semnată de Helmut Sturmer, iar coregrafia este realizată de Carmen Coţofană.

Spectacolul va avea loc vineri, 11 ianuarie, de la ora 19:00, la Teatrul Naţional “Radu Stanca”. Preţul unui bilet este de 20 de lei, redus 10 lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus