Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Gratie pe gheata la "Spargatorul de nuci"

Sibienii care au urmărit vineri seara baletul pe gheaţă "Spărgătorul de nuci", de Piotr Ilici Ceaikovski, s-au bucurat de un spectacol plin de dinamism, cu un joc impresionant al artiștilor și o paradă de costume deosebite.

La sala Transilvania, pe patinatorii ruși din Ansamblulde Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg i-a așteptat cea mai mare scenă din ţară, de peste 12 metri, iar în fața ei un public nu foarte numeros, dar care a aplaudat necontenit. La cele două reprezentații, de la ora 18:00 și de la ora 21:00, sibienii au început să umple sala cu 15 minute înaintea spectacolului. La Sibiu, spectacolul nu s-a jucat cu sala plină, ca la Cluj de exemplu, dar cele câteva zeci de scaune rămase goale nu i-au împiedicat pe patinatorii ruși să ofere un spectacol de înaltă ținută. Săriturile axel cu o rotație și jumătate și piruetele erau urmate aproape de fiecare dată de exclamații de încântare din parte celor câțiva copii aflați în public.

Cei 50 de balerini au reușit să ofere un spectacol pe care sibienii l-au apreciat ca ”mult prea frumos ca să nu îți dorești să îl mai vezi a doua oară”, ”un spectacol plin de dinamism” și ”modul în care poți să petreci o seară de sâmbătă bucurându-te de ceva minunat”. Frumoasa Odetta a fost interpretată de Elena Khailova, iar în scenă, în rolul prinţului Siegfried a evoluat Oleg Yagubkov.

”Am venit cu mari așteptări la spectacol, pentru că balerinii din Sankt Petersburg, urmașii multiplului campion la pantinaj artistic Evgheni Pluşenko, sunt renumiți. Mie, sincer vă spun, mi-au fost depășite așteptările. Și îmi pare rău că nu am avut o sală plină și că nu s-au putut bucura mai mulți sibieni de acest spectacol extrordinar”, a spus Adina S., o sibiancă prezentă la cea de-a doua reprezentație a Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg.

Balerinii care au evoluat la Sibiu sunt îndrumați de Konstantin Rassadin, cel care le-a cizelat talentul nativ și i-a transformat prin multe ore de munca din sportivi în balerini grațioși.

Spectacolul de la Sibiu a făcut parte dintr-un turneu naţional care a inclus oraşele Timişoara, Cluj, Bucureşti și Sibiu. Prețurile biletelor de la Sibiu au avut o valoare cuprinsă între 159 și 298 lei.

Ansamblul de Stat al Teatrului de Balet pe Gheaţă din Saint Petersburg este considerat una dintre bijuteriile Rusiei, iar producţiile sale au fost găzduite de peste 7.000 de scene din SUA, Canada, Olanda, Germania, Portugalia, China, Taiwan şi Coreea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

2 comentarii

cetatean

Acum 11 ani

Un adevarat spectacol! Artisti extraordinari, spectatorii insa lasa de dorit in Sibiu. Stimati ziaristii, articole despre \"cand se aplauda la un spectacol\", \"cand ne asezam si cand ne ridicam de pe scaun la un spectacol \" etc. ar fi binevenite si mai utile decat subiecte trecatoare.
Raspunde

Spargatorul de***

Acum 11 ani

Nu mi-ar strica si mie o balerina... Se ofera cineva voluntara?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus