Anul Nou Chinezesc a fost sărbătorit la Sibiu printr-un spectacol tradițional găzduit de Facultatea de Litere din cadrul Universității "Lucian Blaga" din Sibiu.
Intrarea în Anul Șarpelui de Apă a fost marcată printr-un moment artistic de dans, cântec și poezie chinezească.
La eveniment au participat conducerea Universității "Lucian Blaga" din Sibiu, conducerea Facultății de Litere și Arte, prof. univ. dr. Song Shaofeng - directorul Institutului Confucius, precum și grupuri de elevi, însoțiți de profesori, de la școlile Regele Ferdinand și Colegiul Național Octavian Goga.
Participanții la ceremonie au putut lua parte la activități de joacă cu bețe chinezești, un concurs de ghicitori și au putut urmări demonstrații de caligrafie, plecând acasă cu numele lor scris în limba chineză.
Pe parcursul celor cinci ani de activitate, Institutul Confucius din cadrul ULBS a inițiat, organizat și desfășurat cu succes o serie de acțiuni culturale menite să promoveze valorile tradiționale ale poporului chinez, precum și o gamă variată de programe și cursuri pentru studiul limbii și culturii chineze, în conformitate cu cerințele locale ale comunității academice, societății civile și mediului de afaceri.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Institutul Confucius , Piaţa Regele Ferdinand , Lucian Blaga , Anul Nou Chinezesc , Institutului Confucius , Song Shaofeng , Anul Șarpelui
Vizualizari: 379
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 1 oră
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 1 oră
Asdfasdf
Acum 1 oră
Asdfasdf
Acum 1 oră
Un român