Administrația Sibiului încurajează investițiile private în domeniul sănătății, a arătat azi primarul Klaus Johannis, într-o discuție care a pornit de la lipsa locurilor de parcare suplimentare, în zona noului Spital privat Polisano. Potrivit lui Johannis, strada Izvorului (unde se află noua instituție medicală) va intra în reabilitare, numărul locurilor de parcare urmând a fi suplimentat. Strada este una aglomerată, având în vedere că pe lângă intrarea în curtea Spitalului Județean, acolo se află și Facultatea de Medicină din cadrul ULBS, dar și Biblioteca universității.
”Va fi o problemă în continuare cu locurile de parcare. Dar mie mi se pare un lucru mare faptul că a fost ridicată o instituție privată într-un domeniu unde statul e falimentar”, a spus Johannis. El a arătat că astfel de investiții vor fi încurajate de administrația pe care o conduce. ”Este o mare diferență între un spital și un mall, de exemplu. Cu un spital privat câștigă și comunitatea”, adaugă Johannis.
Noul spital a fost deschis parțial la finele lunii trecute.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 344
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Nonick
Acum 5 ore
Cichicean
Acum 6 ore
Cichicean
Acum 6 ore
@@Adina
Acum 7 ore
Herr