Anul acesta peste 30 % din bugetul local al municipiului Mediaş va fi alocat investiţiilor. Astfel municipalitatea asigură resursele necesare pentru terminarea investiţiilor deja începute şi pentru demararea unor lucrări noi.
”Anul acesta vom continua lucrările la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Persoane Vârstnice, vom efectua lucrări de modernizare şi eficientizare a sistemului de iluminat public în municipiul Mediaş şi satul aparţinător Ighişu Nou, vom continua lucrările de amenajare a parcului din zona Izvorul Dorului, precum şi lucrările de amenajare a parcului de joacă „Orăşelul Copiilor“ de pe str. C. Brâncoveanu. De asemea, se vor efectua lucrări de echipare tehnico-edilitară a zonei construite în incinta fostei Şcoli de Aviaţie”, a declarat primarul Teodor Nemțu.
Primarul Mediașului a mai spus că vor continua lucrările de modernizare pe mai multe străzi precum: Moşnei, L. Rebreanu, Titel petrescu, M. Sadoveanu, Barajului, Porumbelelor, Teba, Ighişului, dar și amenajarea drumului de acces spre cartierul A.S Werner.
În plus, va fi efectuată și reabilitarea infrastructurii rutiere şi introducerea utilităţilor pe străzi precum: Şlefuitorilori, Dealu Furcilor, Hula Nouă, Râşnov, Grigore Alexandrescu, Posada, Iuliu Maniu, Negoiu, Făgăraş, Jiului etc. din municipiul Mediaş precum şi a tuturor străzilor din Ighişu Nou, toate aceste lucrări fiind finanţate din fondurile rambursabile de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
”În ceea ce priveşte lucrările noi de investiţii pe care le vom demara anul acesta, doresc să menţionez echiparea edilitară a cartierului Gloria şi a cartierului rezidenţial de pe str. D. Thellmann, lucrări la podul peste Pârâul Moşna precum şi reabilitarea podului peste râul Târnava Mare şi reabilitarea străzilor Luncii, L. Toppeltinius şi Ilarie Chendi. Nu în ultimul rând doresc să aduc la cunoştinţa medieşenilor că în scurt timp cele două sensuri giratorii noi ( intersecţia străzilor Gării cu Titus Andronic şi la intersecţia străzilor Constantin Brâncoveanu şi Ac. Ioan Moraru cu Johannes Honterus şi N. Titulescu) vor fi puse în funcţiune“, a mai declarat Teodor Neamţu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Constantin Brâncoveanu , Johannes Honterus , Teodor Neamtu , Primarul Mediașului , Târnava Mare , Izvorul Dorului , Banca Europeană , Titus Andronic , Hula Nouă , Orășelul Copiilor , Ighișu Nou , Ilarie Chendi , Ioan Moraru , Asistenţă Persoane Vârstnice , Iuliu Maniu , Dealu Furcilor , Spitalul Grigore Alexandrescu , Pârâul Moşna , Teodor Nemțu
Vizualizari: 607
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Laur
Acum 9 ore
Adrian
Acum 10 ore
Cornel Sibianul
Acum 10 ore
Q
Acum 10 ore
Max