Doi stripperi care ar fi trebuit să danseze, la noapte, pentru doamnele din București, au fost implicați astăzi într-un accident de circulație, pe Calea Dumbrăvii. În eveniment au fost implicate trei mașini. La volanul niciuneia dintre acestea nu se afla nicio doamnă, iar toți cei patru polițiști care au venit la fața locului ca să cerceteze evenimentul au fost, desigur, bărbați. Singurele femei care au avut de pierdut în urma accidentului au fost cele două animatoare care se aflau în mașină cu stripperii. Din fericire, însă, nimeni nu a fost rănit.
Dansatorii de striptease se aflau într-un BMW alb pe care au declarat că l-au împrumutat de la o prietenă, ca să se poată deplasa mai ușor între evenimentele la care au fost invitați, cu ocazia zilei de 8 Martie. “Veneam de la Baia Mare și mergeam la București, aveam evenimente în 6-7 cluburi. Trebuie să le anulăm pe toate, pierdem vreo 3.000 de euro. Reparațiile la mașină costă mai mult de atât”, s-a plâns Florin, unul dintre stripperii implicați în accident.
Cei doi tineri, alături de două animatoare, se aflau pe banda a doua și se îndreptau spre giratoriul de la intersecția cu Milea, când un Logan a ieșit de pe strada secundară din apropierea trecerii de pietoni situate imediat după sediul Direcției Finanțelor Publice. Dansatorii nu au mai putut evita Loganul și au intrat mai întâi în Dacie, după care într-o Skoda care venea pe contrasens.
Cu toate că șoferul Loganului a declarat că se aștepta ca tinerii să acorde prioritate la trecerea de pietoni, motiv pentru care a intrat în strada principală, el va trebui, cel mai probabil, să suporte costurile accidentului. “Din primele cercetări, se pare că vina îi aparține șoferului din Dacia Logan, care a intrat pe strada princiaplă fără să acorde prioritate mașinilor care veneau pe Calea Dumbrăvii”, a declarat agentul șef Dumitru Veștemean, de la Poliția Rutieră.
După ce și-au dat seama că nu mai au cum să ajungă la evenimentele la care au fost antamați, stripperii au început să facă haz de necaz. “Ce să facem acum, să dansăm în mijlocul intersecției?”, se întreba Florin, unul dintre cei doi dansatori. Acesta a mai declarat și că își va angaja un avocat ca să recupereze de la șoferul Loganului cei 3.000 de euro pe care îi va pierde pentru că nu a reușit să se prezinte la petrecerile de 8 Martie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Calea Dumbrăvii , Poliția Rutieră , Dacia Logan , Baia Mare , Dumitru Veștemean , Direcției Finanțelor Publice
Vizualizari: 570
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Hermannstadt
Acum 4 ore
Barosanu
Acum 4 ore
Emil