Chiar de vrei sa mergi "La Olt", tot "La Prut" ajungi... sa mananci

Pe ideea că undeva trebuie să aibă un loc al lor, cel puțin, și 'cei gurmanzi din Agnita, am amânat din trebile ce m-au scos din burgul sibian și, săptămâna trecută, am căutat un restaurant în orașul de pe Valea Hârtibaciului. Știam zona cu aproximație, dar nu mai găseam drumul și nici numele restaurantului nu mi se contura prea clar în cap. Așa că, bâjbâind automobilistic pe străduțele din jurul Primăriei, am oprit lângă un pieton. ”«La Olt», restaurantul «La Olt»? Cum ajung acolo, că drumul de la piață e închis pentru lucrări?”, am întrebat politicos. Omul n-a stat să se mire prea mult. ”Eu nu știu niciun restaurant cu numele ăsta, dar mergi pe aici, treci pe acolo podul și ajungi «La Prut»”. M-am luminat ca o zi de primăvară: La Prut voiam să ajung.
Voi, cei înfometați, lăsați pretențiile deoparte, când vine vorba de La Prut. Căci locul e un fel de Kon Tiki, în ce privește amenajarea. Lambriuri de lemn, calorifere butucănoase de fontă, o anticameră cu temperatura de afară și mese cu picioare din țeavă.  În afară de sala de nunți, botezuri și pomeni, viața din La Prut se gustă într-o cameră cu cinci mese. Fețele de masă sunt curate, iar fumul de țigară nu te omoară. Detalii, până la urmă.
Chelnerița pe care o bănuiesc a fi și proprietara locului zâmbește distant și discret, dar are o ținere de minte greu de egalat. Oricât de mulți au stat la aceeași masă și oricâte feluri de mâncare și băuturi au cerut, n-am văzut-o să noteze. Dar nici să greșească în ceea ce aducea mai apoi la masă. Meniul nu e de citit cu DEX-ul lângă tine, dar include cam tot ce îi trebuie unui om care vrea să își potolească foamea și nu vrea să facă acest lucru ca și când s-ar fi certat cu soția.
Eu am avut nenorocul să ajung prea devreme, iar mâncărurile gătite pentru cel de-al doilea fel să nu fie gata. Așa că am ales o normală ciorbă de burtă, un cotlet de porc și o salată de varză acră, astâmpărate cu o bere, că aveam șofer.
Ciorba, bună. Nu ca la Kon Tiki, dar decentă, chiar dacă nu a venit însoțită de smântână (poate dacă ceream...). Ceea ce a meritat, însă, a fost cotletul de porc. Știți de ce? Pentru că era normal de bun. Omenește făcut, din carne numai bună, de proporții mai mult decât generoase, și, mai ales, însoțit de cartofi adevărați. Au fost cei mai buni cartofi prăjiți mâncați în vreun restaurant: era evident că bucătarul îi curățase în dimineața acelei zile, după ce i-au fost aduși din pivnița vreunui țăran din zonă, care primăvara trecută nu a pus la rădăcina lor altceva decât îngrășământul din grajd. Iar varza murată parcă era împrumutată de la bunică-mea, care, dacă nu știți, face cea mai bună varză din Ardeal.
Totul a curs fără perioade de așteptare, deși toate mesele erau ocupate, așa că în nici 40 de minute totul era gata. Inclusiv nota, pe care vă las să o judecați voi: opt lei ciorba, 80 de bani pâine, 50 de bani ardeiul, șase lei cotletul, 2,5 lei cartofii, tot atâta și salata și 3,5 lei berea. Adică nici 24 de lei. Bragă, ce să mai, bragă.

La La

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi