Peste 2.000 de oameni s-au adunat în 5 iulie, în curtea Căminului Cultural din comuna Roșia, pentru unul dintre cele mai importante eveniment ale Văii Hârtibaciului, concertul colectiv susținut de elevii celor două școli de muzică înființate de Asociația Elijah în satele Nou și Hosman.
Dintr-o simplă serbare școlară, Dansul Corbilor s-a transformat în cei 12 ani, într-un eveniment care a construit din satele de pe Valea Hârtibaciului o comunitate închegată și mândră să-și vadă copiii performând pe o scenă, transmit organizatorii prin intermediul unui comunicat de presă.
În școlile de muzică de la Casa Sonja și Casa Thomas învață tainele instrumentelor peste 600 de copii. Coordonați de doi directori artistici cu sânge sud-american, copiii învață instrumentele prin metoda „La Sistema”, metodă prin care chiar și cei care sunt la începutul studiului instrumentului cântă alături de cei mai mari și mai experimentați, iar luându-le modelul, avansează mult mai repede. Peste 200 dintre acești copii, împărțiți în mai multe ansambluri, au urcat vineri pe scena montată în comuna Roșia și le-au prezentat părinților și celorlalți locuitori veniți de pe întreaga vale, evoluția lor din ultimul an.
Curtea căminului cultural a fost neîncăpătoare pentru acest concert-eveniment, care a ridicat întreaga audiență în picioare cu ritmurile muzicii folclorice, românești si țigănești. Patru ansambluri, două șatre și o orchestră cu peste 80 de copii, în care se cântă inclusiv la fagot sau la contrabas, au concertat mai bine de două ore, îndrumați de către profesorii lor de muzică.
„Noi ne dorim un viitor mai bun pentru această comunitate, iar totul începe de la copii. În acești 12 ani de activitate s-a dovedit că această idee, de a avea grijă de copii, să meargă la școala, unde să găsească învățători buni, în combinație cu educația muzicală funcționează. Întreg proiectul funcționează și dovedește că nu este o etnie pe care să nu o poți integra sau implici în comunitate printr-un proiect corect.
Copiii noștri spun pe scenă că împreună, putem. Dansul Corbilor este un început, e un loc în care oameni care nu au încredere în ei pot să vină să vadă ce facem, să vadă ce pot face țiganii”, spune Ruth Zenkert, fondatoarea Asociației Elijah.
La eveniment a participat și regele internațional al romilor, Florin Cioabă, care s-a arătat extrem de încântat de modul în care cele două școli de muzică prezervează și dezvoltă patrimoniul muzical țigănesc.
„Elijah este un șlefuitor de diamante pentru comunitatea noastră, a romilor, dar și a celei de pe Valea Hârtibaciului, iar aceste diamante trebuie așezate într-un colier, o orchestră, care să aducă în fața tuturor tradiția și obiceiurile noastre ale romilor, și portul nostru tradițional, împreună cu cel românesc”, le-a transmis regele romilor celor peste 2000 de persoane, venite să vadă Dansul Corbilor.
Proiectul social al Asociației Elijah a devenit un fenomen pe Valea Hârtibaciului iar pentru a face pașii următori are nevoie de tot sprijinul autorităților și organizațiilor cu implicare în domeniul protecției sociale.
„Aș vrea să subliniez cât se poate de serios nevoia de colaborare cu autoritățile, în special cele administrative și din învățământ. Noi singuri putem face atât de mult, succesul nostru în a le oferi copiilor cea mai bună șansă este limitat. Elijah este un început, un model, dar soluțiile adevărate sunt la autorități. De fapt, toată lumea trebuie să contribuie ca acest proiect să aibă succes”, mai spune Ruth Zenkert.
Dansul Corbilor a fost organizat cu sprijinul consistent al Primăriei comunei Roșia, care a pus la dispoziție atât spațiul cât și scena pentru desfășurarea acestui eveniment. Primarul comunei Roșia, Ioan David, a fost și el prezent la acest eveniment important pentru comunitate și a transmis un mesaj de unitate de la microfon, mulțumind întregii comunități pentru spiritul unit pe care îl afișează, mai ales cu această ocazie.
Dansul Corbilor a avut anul acesta prima ediție și la Sibiu, tocmai pentru a veni în întâmpinarea publicului sibian, pe care să-l atragă înspre a înțelege dimensiunea fenomenului și modul în care soluțiile pot fi implementate. Ambele evenimente se vor repeta și anul viitor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: dansul corbilor Rosia viitor m , scoala muzica sibiu , nou , Valea Hartibaciului , Asociația Elijah , Ruth Zenkert , Roșia , Hosman , Ioan David , Primarul Comunei Roșia , Dansul Corbilor
Vizualizari: 1451
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
A
Acum 2 ore
Sparrow
Acum 2 ore
Rik
Acum 2 ore
Sparrow
Acum 2 ore
Sparrow