Duminică,
17.08.2025
Ploi Moderate
Acum
21°C

Liberalii nu se potolesc si cer prefect de Sibiu. Cu jalba la Johannis

Biroul Permanent al PNL Sibiu a avut joi după amiază o întâlnire cu Klaus Johannis în care i-au comunicat acestuia și importanta lor cerere. Liberalii l-au rugat pe prim vicepremierului PNL Klaus Johannis să-i ajute cu lobby la nivel național pentru a-l schimba pe prefectul Ovidiu Sitterli din funcție. ”Există un protocol care nu este respectat, dacă PSD are președinția Consiliului Județean, noi ar trebui să avem prefectul. Cu ajutorul domnului Johannis sperăm să rezolvăm acest punct și să respectăm cu toții înțelegerile din cadrul USL”, susțin surse din cadrul PNL Sibiu.

Klaus Johannis a declarat joi în cadrul unei conferințe de presă că se va implica în această problemă dacă i se va cere. ”Dacă organizaţia judeţeană mă roagă să mă implic sau vine cu o solicitare în acest sens, evident că o voi discuta cu ei şi dacă chestiunea mi se va părea oportună, atunci voi duce mesajul mai departe", a declarat Johannis.
Această problemă a fost relatată în mai multe rânduri în Turnul Sfatului, liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea, susținând de fiecare dată că nu există niciun protocol în acest sens: ”Cred că nu știe ce vorbește persoana respectivă”, a spus liderul social-întrebat, atunci când a fost întrebat de înțelegerea din cadrul USL.
Până la intrarea lui Johannis în PNL, nici liberalii sibieni nu mai credeau că mai au vreo șansă să numească un prefect: ”precizez faptul că numirea prefectului și subprefectului se face de către prim ministru, nu de către copreședinții USL Sibiu”, susținea președintele PNL SIbiu, Mircea Cazan într-un comunicat de presă. Doar că atunci liberalii aveau nevoie de colegii din PSD pentru a-l pune în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean pe Marcel Luca.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

pnlistii

Acum 12 ani

penibili ca intotdeauna. nu sunteti in stare de nimic. l-ati lasat pe cindrea sa faca ce vrea el. ghinion pentru el ca nu e prea capabil de multe. singurii care pierd sunt sibienii care au niste \"politicieni\" de doi lei.
Raspunde

sibian

Acum 12 ani

Au dreptate cei de la PNL. PSD-ul este peste tot. Oare de ce nu se respecta protocolul incheiat?
Raspunde

Biroul organizatiei de baza BOB

Acum 12 ani

Au liberalii unul mai bun? Nu conteaza! Sa fie de-al nostru, parca nu ar fi tot de la USL! Penibil si grotesc \"algoritmu\". Mai bine sa puna 2 prefecti sa fie multumite ambele tabere.
Raspunde

Florian

Acum 12 ani

Intrati pe ***raportdetara.digi24.ro/ si votati Sibiul drept judetul preferat. Apoi evaluati judetul Sibiu la sfarsitul paginii. In acest moment, mai avem nevoie de doar 273 voturi pentru a surclasa judetul Brasov.
Raspunde

cugetator

Acum 12 ani

sint niste pesti in alasca , care cresc, mincindu-i pe cei batrini.
Raspunde

@mugetator

Acum 12 ani

Sibieni nu face asa , ei vinde copi la prostituatie si treaieste din asta.
Raspunde

unu

Acum 12 ani

bai dativa deoparte ca faceti numai rau de cind ati venit la ciolan lasati s-a conduca oameni capabili stiu ca va place s-a fiti sefi uite cu abitia voastra unde neati adus pe fundu prapastiei voi naveti nimic cu functionarea unei societati va sta capu numai cum s-a va capatuiti s-a va promovati rudele si prieteni la bani publici nu va place munca la patroni platesc prost si trebuie s-a stai la program nu in cafenelele si barurile din centru la comentari service sigure si fara transpiratie uite asa creste punctu de pensie multa gargara si s-a traiti bine ca de restu praf de iei
Raspunde

unu\'

Acum 12 ani

Bizara lacramatie:Oare PNL-istii sibieni n-au auzit opiniile lui Iohannis in privinta prefecturilor?Sau,daca ar fi vorba de Mitea,ar mai fi loc de intors?
Raspunde

bik

Acum 12 ani

sa se puna 2 prefecti ! + 2 soferi + 2 secretare (top model minim). BA ARICILOR ati promis DREPTATE PINA LA CAPAT nu discutii de 2 bani
Raspunde

una mai cunoscuta decat Ioha

Acum 12 ani

„Este fără rușine ceea ce face la București așa-numitul regim social-democrat. De fapt, sunt rămășițele partidului comunist, care vrea să-i protejeze pe cleptocrații din rândurile sale\", spune Herta Muller. Ea afirmă că statul de drept a fost golit de conținut, instituțiile importante sunt umplute cu „soldați de partid\", iar timpul este dat înapoi. Scriitoarea germană, născută într-un sat din Banat, arată că este la curent cu situația din România, apreciind că tentativa de manipulare a listelor electorale și amenințările la adresa judecătorilor de la Curtea Constituțională sunt doar vârful icebergului în această piesă cu pungași („Schurkenstuck\"). „Pe ăștia îi doare în cot de țară\" („Denen ist das Land scheissegal\"), apreciază Herta Muller pentru Der Spiegel, conform site-ului evz.ro.
Raspunde

Magda

Acum 12 ani

Cindrea si Cazan securisti, vechi-comunisti , afara din politica judetului Sibiu, NEMERNICILOR SI NESATUILOR; CU TOT CLANUL VOSTRU PARSIV !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus