Pe autostrada Sibiu-Orăştie vor fi montate radare speciale, îngropate în asfalt, imposibil de detectat cu aparatele anti-radar clasice. ”Este o noutate, este autorizat şi poate rezolva toate problemele pe care le cere Poliţia", a declarat pentru Pro Tv Teodosie Neacşu, directorul proiectului.
Radarul inteligent începe să funcţioneze în momentul în care roţile din faţă ale unei maşini trec peste un anumit senzor care este ascuns în asfalt. În continuare, sistemul calculează în cât timp parcurge şoferul distanţa de 2,5 metri, drumul până la următorul senzor. În cazul în care conducătorul auto a depăşit limita maximă de viteză, maşina acestuia va fi fotografiată şi proprietarul vehicolului va primi amenda acasă. Un singur radar inteligent costă 35.000 de euro și faţă de sistemele din vechea generaţie, cele noi folosesc camerele de supraveghere, softuri speciale şi nu emit unde, astfel că şoferii nu pot fi atenționaţi de detectoarele speciale.
Aceste radare inteligente funcţionează deja pe Drumul Naţional 1. Acestea sunt instalate la Baloteşti, Tâncăbeşti, Bărcăneşti şi Sinaia, pe fiecare sens de mers. Vor fi montate în acest an și pe Autostrada Soarelui.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 14 minute
Alte natiuni erau demult reunite - noi lucru slab
Acum 28 minute
HBomb
Acum 28 minute
Q
Acum 34 minute
Q
Acum 42 minute
Q - erau limacși