Plecarea Monei Pivniceru de la Ministerul Justiției, la Curtea COnstituțională i-ar face loc lui Klaus Johannis în Ministerul de Externe, scriu mai multe site-uri centrale legate de plecările și venirile din cabinetul Ponta. Conform unor surse citate de site-rile pesurse.ro și enational.ro, liberalii ar urma să cedeze ministerul Justiției social-democraților, urmând să primească de la colegii de alianță portofoliul Afacerilor Externe. Iar pentru această poziție ar urma să fie propus Klaus Johannis. ”Nu s-a discutat așa ceva”, a comunicat însă primarul Sibiului.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că refuză orice discuţie legată de succesorul Monei Pivniceru la Ministerul Justiţiei câtă vreme actualul ministru este în funcţie, precizând însă că, dacă doreşte, aceasta beneficiază de sprijinul PNL pentru un post de judecător la CC. "N-a plecat de la Ministerul Justiţiei şi, câtă vreme doamna Pivniceru este ministru al Justiţiei, refuz orice discuţie despre succesor. Despre succesor discutăm în momentul în care mandatul doamnei Pivniceru v-a înceta", a susţinut Antonescu, citat de Mediafax.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Plot twist
Acum 1 oră
Taiati-le privilegiile odată!
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Radu
Acum 4 ore
Cici