Joi,
01.01.2026
Cer Senin
Acum
-12°C

Batut de bodyguarzii din Liquid pentru ca n-a vrut sa se dea la o parte | Video

Un tânăr sibian a depus plângere penală împotriva bodyguarzilor clubului Liquid din Sibiu, pe care îi acuză că l-au bătut fără niciun motiv. Claudiu Frâncu, programator de profesie, se afla în clubul amintit în dimineața zilei de duminică, 17 martie. ”La un moment dat, un bodyguard s-a băgat în mine și mi-a cerut să mă dau la o parte. Am refuzat și, ca urmare, am fost secerat, tras de un picior 20 de metri până în afara clubului unde trei-patru bodyguarzi m-au bătut cu pumnii și picioarele în timp ce mă aflam la pământ”, povestește Claudiu.
Tânărul sibian a mers în aceeași zi la spital, pentru a primit certificat medico-legal, a depus reclamație la Poliție, iar prin intermediul unui avocat a depus și plângere penală la Parchet. ”După ce am depus reclamație la Poliție am fost anunțat că reclamația mea o să fie cercetată, urmând să fiu anunțat telefonic când pot anexa certificatul medico-legal. Până acum nu am avut nicio veste de la ei”, mai spune Claudiu (foto), care și-a dezvăluit povestea prin intermediul blogului lui Cetin Ametcea, mai întâi.

Turnul Sfatului a transmis și o solicitare scrisă reprezentanților clubului Liquid, pentru a-și expune punctul de vedere. Până la ora publicării acestui articol reprezentanții clubului incendiat în urmă cu un an și jumătate nu au oferit un răspuns. ”Consider că acest comportament este unul total inadecvat, mai ales că mă aflam într-un club select, nu într-unul rău famat. Scandalagiu nu sunt, prin urmare nu am mai avut niciodată astfel de evenimente. Sunt un om cu o statură normală și programator de profesie. Deși am colindat Europa în lung și-n lat, nu am avut niciodată probleme de genul asta. Nici aici, acesta fiind singurul eveniment neplăcut. Sper să fie și ultimul”, mai spune Claudiu Frâncu.

Cum ”acționează” bodyguarzii din alte țări

Unul din cei care a citit povestea lui Claudiu a atras atenția asupra unui videoclip mai vechi, în care se poate vedea cum reacționează, în Germania, un bodyguard ce are de-a face cu un ”client recalcitrant”. Bodyguardul respectiv este Michael Kuhr, de cinci ori campion mondial la kickbox.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

37 comentarii

123

Acum 12 ani

Am patit si eu acum 2 saptamani, fara nici un motiv sau luat de mine. Au zis : \"Iesi dracu afara ca esti beat\", nu asta e idea ?? sa mergi intr-un club bei 3-4 beri, te simti bine. Dar cand mergi sa-tiridici haina de la garderoba ai grija sa nu pari beat in fata bodyguard-ului. Asa am fost aruncat afara din club si lovit de cateva ori. Nu am inteles niciodata comportamentul acestor cocalari, in special la Liquid.
Raspunde

Io

Acum 12 ani

Pentru ca a fi bodyguard nu inseamna a fi retardat, cu muschi si fara creier. Dar din pacate in Romania cam asta ii descrie pe cei care practica aceasta \" meserie\". Nu au nici un pic de diplomatie ( daca vreodata au cunoscut semnificatia acestui cuvant) si abia asteapta sa iti traga cativa pumni.
Raspunde

svf

Acum 12 ani

trebuie avut grija cand mergeti la liquid, eu am fost confundat si am avut parte de cativa pumni.....
Raspunde

LOL

Acum 12 ani

Ce poti cere unora \"NO BRAIN\"? ....la care creerul este invers proportional cu marimea muschiului. PS...Eu credeam ca au dat faliment astia de la Liquid....la ce pustani merg pe acolo...si ce consumatie fac din alocatia lor de 42 de lei.
Raspunde

joseph

Acum 12 ani

\"no brain\" is aia care merg in cluburi.
Raspunde

12345

Acum 12 ani

Desi acest club vrea sa fie unul select nu reuseste tocmai din cauza comportamentului afisat de acesti paznici de la intrare care au un comportament rupt din comuna primitiva: iti spun pe un ton urat sa nu stai in usa sau te trag de mana daca nu vrei stampila pe mana, te imping..etc. Am observat ca se poarta frumos doar cu acei clienti care sunt fideli clubului si probabil prieteni ai conducerii..
Raspunde

Caius

Acum 12 ani

Tipic Liquid...si eu am patit acum doi ani acelasi lucru....E simplu fratilor,nu mai mergeti...Mi-e scarba numai cand aud cuvantul Liquid..Profitori,profitori de faptul ca deocamdata nu au o concurenta serioasa...dar toate au un inceput si un sfarsit
Raspunde

karla

Acum 12 ani

exact. tipic acestei bodegi de categoria a V a. noroc ca sunt google map maker si am avut grija sa dispara de pe harta. si nici n-o sa reapara prea curand. PS google e si cel mai mare search engine. harta e pe acelasi principiu. MAI BINE RAMANEA ARS !
Raspunde

x

Acum 12 ani

acum 2 ani am patit la fel,eram la bar povesteam cu o fata si dintr-o data un bodyguard cocalar ma invitat sa ies afara pe motiv ca nu ii place fata mea,tipic liquid,sunt multi care trag pe nas,acum 3 saptamani la fel a patit un prieten ,e simplu nu mai mergeti la liquid,bodyguarzi de tot ***u ei cred ca sunt smecheri ca ii cara niste pumni unei persoane si ei sunt paarliti in buzunare cerundu-ti o bere in club sau o tigare ,cocalari cu muschi
Raspunde

alex

Acum 12 ani

sa nu generalizam \"vina\" bodyguarzilor...in oldies era un individ beat , tupeist care se \"lua\" de toata lumea ... bodyguarzii l-au vazut si cu un pic de scandal, l-au imbrancit si l-au scos afara... individul lezat in orgoliu s-a trezit miraculos din betie si a sunat, culmea, tot el la politie... ideea e ca nu intotdeauna bodyguarzii sunt de vina, cateodata unii scandalagii dupa ce sunt altoiti devin mielusei...
Raspunde

Seneslau

Acum 12 ani

Eh, se mai uita si bodyguarzii la moaca clientului. Unele moace efectiv cer pumni.
Raspunde

Andrei

Acum 12 ani

exact ca fata ma-tii seneslau
Raspunde

xxl

Acum 12 ani

niste idioti acei paznici de la liquid. au batut si pe un prieten al meu iar un altul care a intrebat ce are cu el a luat un picior in spate. cocalari
Raspunde

sepi

Acum 12 ani

stati acasa frumos mergeti la servici nu frecati menta prin cluburi si faceti pe eroii si pe urma o luati pe cocosa te miri din ce motiv pana la proba contrarie e cale lunga
Raspunde

je

Acum 12 ani

karla suge o,esti sigur o parlita de aia de 2 bani,pe care nu o baga nimeni in seama,cu cosuri pe fata.mai bine arde mata decat sa dai comm aiurea
Raspunde

client

Acum 12 ani

Nu va obliga nimeni sa intrati in Liquid, faceti pe victimele dar de fapt uitati sa spuneti motivul pentru care sunteti scosi afara intr-un mod care va deranjeaza. Sunteti obraznici cu personalul in prezenta prietenilor-prietenelor, atentie la atitudine !
Raspunde

@client

Acum 12 ani

Logica ta e extraordinara. Sa presupunem ca faci bancuri, ca injuri: vine bodyguard-ul, te invita afara si a 2a oara nu mai intri. ATTATTTT!!! Nu dau in tine ca in sacul de box. Si nu te pretinde client obisnuit, ca se vede ca nu esti ;)
Raspunde

eu

Acum 12 ani

niste cocalari carecile.poolit vor sa impresioneze fatucile...politia ar trebui sa isi faca datoria..
Raspunde

Iulica

Acum 12 ani

Felicitari pt filmulet. Aia sunt bodyguarzii adevarati, astia sunt niste paznici retardati, fomisti si plini de sterozi...In Anglia, bodyguardul este un fel de personal de serviciu care trebuie sa vb frumos, sa respecte si sa reactioneze extrem de cerebral, pt ca acolo legea se aplica...la noi se ignora faptul ca clinetul aduce profit si implicit salariile...Nu mi se pare barbatieca 5 pastilati sa il bata pe unul singur...dk sunt barbati sa se bata individual un cusca, mma, ufc...si dk vor fi sportivi buni ii va respecta lumea..oricum fac si ei cu cine isi permit ca \"evazionistii\" de la noi le ofera o flegma in bot si ei zambesc politicos:)
Raspunde

un sibian

Acum 12 ani

la munca cu acesti pastilati care se cred buricul pamantului.dupa ce ca lucra la negru mai si impart legea pe banii fraierilor...
Raspunde

21

Acum 12 ani

Maine-poimaine il scot bodyguarzii pe patron (Popa) afara din afacere si preiau ei conducerea. Omul ala nu mai are nici un cuvant acolo.
Raspunde

FONDURI NERAMBURSABILE UE

Acum 12 ani

2013 este anul in care Fondurile Europene NERAMBURSABILE se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro
Raspunde

de vintage ce spuneti?

Acum 12 ani

baietii de acolo cum vi se par? :))
Raspunde

24

Acum 12 ani

bai asta americanizat \'\'no brain\'\', corectie nu-i este aplicata nimanui daca nu este vinovat,daca ai fi in locul lor si ai avea de a face cu 100 de retarzi mintali pe noapte , le-ai da dreptate, dar probabil u nu stii in ce lume traiesti...
Raspunde

ovi

Acum 12 ani

acesti baieti isi fac treaba cum trebuie, nu cred ca se ia de cineva care nu face nimic, au si ei o lista neagra cu anumite persoane care fac prostii, care a-ti lucrat cu oamenii stiti cat de greu este, apoi sa mai fie si morti de beti ca sunt gramada care merg si beau pe spinarea fetelor (aici ma refer cand e ladies night), si inca ceva cand iti zice cineva sa te dai din usa, te dai frumos ca usa e sa intre si sa plece oamenii. Si inca cv unii dintre acei bieti sunt chiar f cititi asta asa ca am vazut ca a scris cineva mai sus ca sunt gorile fara creier, prima data cunoaste-ti omul dupaia judecati-l!
Raspunde

profu de romana

Acum 12 ani

@ Ovi - Bine ca apreciezi tu ce inseamna un om citit. Nu esti in stare nici sa scrii corect gramatical =)) \"baietii se ia\" \"a-ti lucrat\" \"aici ma refer cand e\" \"usa e sa intre si sa plece oamenii\" \"cunoaste-ti\" \"dupaia\" - ce naiba ai terminat scoala generala? Legat de liquid si de panaramele de \"Badigarzi\" (pentru retardatul dinaintea mea am scris intentionat asa pentru ca nu isi merita acest titlu). Clubul (\"crashma\") o sa dea faliment pentru ca nici un om normal la cap nu mai calca acolo unde iti este frica si sa cumperi ceva de la bar pentru ca cel mai probabil rest nu o sa primesti si daca indraznesti sa iti ceri restul, pe langa faptul ca esti umilit de barmani \"ce ba 2 lei?\" daca ii apostrofezi frumos pe papagali s-ar putea sa ai aceeasi soarta ca cel din articol pentru ca esti \"obraznic cu personalul\" - garantez ca acest club se va inchide in maxim un an si asta doar din cauza \"badigarzilor\"
Raspunde

A...

Acum 12 ani

Voi vorbiti mah de cocalari si de parliti ca beti o bere si se umfla muschii pe voi.si va mirati ca va scot baietii afara.nu cred ca vreunul din ei s-a luat de cineva fara motiv nu cred.stati linistiti ca nu o sa moara liquid-ul fara voi.purtati-va ca atare daca vreti sa va respecte lumea.si tu profu de romana nu devia de la subiect ca nu te-a pus nimeni sa corectezi greselile gramaticale ca nu esti in masura .si apropo la care nu-i convine sa nu mai mearga la liquid ca nu ii i-a nimeni de manutza sa ii duca acolo.deci daca inca mai merge atata lume nu cred ca este asa cum ziceti voi.merge-ti fratilor in alta parte unde sunteti tratati asa cum vreti voi ....la Biserica:-):-):-):-) ca acolo nu se i-a nimeni de voi.si invatati sa va comportati
Raspunde

A...

Acum 12 ani

Si fetelor nu sunteti in masura sa comentati ca mergeti si beti pana va ***i pe voi si nu glumesc cand zic \"va ***i\".cum ati vrea sa se comporte lumea cu voi in general, nu baietii care lucreaza acolo si mai sunteti si tari in gura .
Raspunde

A...

Acum 12 ani

In toate cluburile ,barurile si oriunde mergeti sunt incidente si astea sunt provocate de voi clientii de cele mai multe ori.
Raspunde

A...

Acum 12 ani

Si cat despre cel batut nu prea cred ca e atat de inofensiv omu ca i-a spus sa se dea mai incolo si nu a vrut si l-a luat la bataie sa fim seriosi.
Raspunde

A...

Acum 12 ani

Ati observat ca imi place s-o mermelesc prin gura si pe la okiu maro . De aia postez ca proasta in maciuca, ca e gratis! Si imi mai place sa dau cu cäcat in ventilator ca sa murdaresc pe toata lumea inclusiv pe maica-mea.
Raspunde

A...

Acum 12 ani

Mai penalule nu mai scrie tu in numele meu...si te miri ca te bate lumea prin cluburi.poftim vocabular
Raspunde

Un OM

Acum 12 ani

Domunule bodyguard care da cu commenturi pe aici.. : mai bine laso ! O maimuta cu muschi, ca tine, nu intelege defapt care e samburele discutiei aici...Ptr el e normal sa altoiesti clientii din cand in cand, sau sai dai afara..dupa lozinca: eu vam lasat inauntru, eu va dau afara.. ! Ba ..sunteti prosti rau, voi toti umflatii astia de Liquid ! Partea buna e ca \"smecheria\" asta de bodyguard nu o sa tina prea mult....pana la urma tot programatorul batut o sa va faca...doar ca sunteti prea axati pe steroizii vostrii ca sa intelegeti asta !!
Raspunde

A...

Acum 12 ani

Cum de va mai rabda pamantul ?
Raspunde

X

Acum 12 ani

Fiecare isi face meseria cum stie sau cum poate :) inainte de a scoate un client afara discuti cu el si cei din jur si doar apoi pui in aplicare imobilizarea si scoaterea lui afara Si apoi dupa fapta i poti spune sa nu treaca 2 -3 sap.pe acolo .Multi si in imobilizare inteleg ca \" mama ce l-au batut \" cum spuneam fiecare face cum crede
Raspunde

Andrei

Acum 12 ani

Eu zic ca sunt chear ok bodyguarzi de la liquid.. Cu mine mereu s-au comportat frumos. Si au intervenit ori de cate ori a fost nevoie. Incercand sa evite bataile in club ale clientilor care vorbeau si urat cu ei..
Raspunde

radu

Acum 11 ani

acum 3 luni au batut o fata ca nu a vrut sa dea numarul de tel unui cocalar de bodygoard labagiu
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus