Alexandra are 11 luni și ar fi trebuit să primească încă de anul trecut o nouă doză de vaccin anti-tuberculoză, după ce prima, pe care a primit-o în maternitate, s-a dovedit ineficientă. ”De trei luni de zile, nu știu cine ar face acest vaccin, din nou. De la maternitate, sunt trimisă la spitalul TBC și înapoi la maternitate și se pare că este o gaură în organizare, așa mi s-a spus”, spune Cristina Popoviciu, o mamă ce caută un vaccin.
În cazul Alexandrei sunt alte câteva sute de copii. Medicii din Sibiu, însă, ridică neputincioși din umeri. Copiii care ar trebui revaccinați contra tuberculozei nu primesc vaccinul, din cauza unei “găuri” în sistem. Cu toate că vaccinul există în stoc, medicii plimbă bebelușii de la un spital la altul, pur și simplu pentru că s-au schimbat normele. Și asta în condițiile în care România are în continuare cel mai mare număr de bolnavi de TBC din toată Uniunea Europeană.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean, de care aparține maternitatea din Sibiu, trimit toate mămicile care vin cu copiii la re-vaccinare către o altă unitate spitalicească. ”Dacă se constată, de către medicul pediatru sau de către medicul de familie, că acest vaccin trebuie reluat, această activitate va intra în sarcina spitalelor de boli pulmonare”, susține Decebal Todîriță, purtătorul de cuvânt Spitalul Clinic Județean Sibiu.
Vaccinarea anti-tuberculoză fost pusă în sarcina spitalelor de specialitate după ce în toată țara au apărut reacții negative la bebeluși, după acest vaccin. Medicii de la Pneumoftiziologie recunosc că nimeni nu face, în acest moment, vaccinarea și că sarcina ar intra în atribuțiile lor. ”Am avut nevoie de un timp de răgaz, pentru a avea toate actele și aprobările în regulă”, a declarat dr. Lavinia Danciu, medic coordonator program TBC Sibiu. Timp în care, bineînțeles, cei care au avut de suferit au fost copiii. Conducerea Direcției de Sănătate Publică știe că există un scurt-circuit în sistem și că, săptămâni la rând, copiii nu au putut fi re-vaccinați împotriva unei boli care, în alte țări din Europa, a fost deja eradicată. ”A fost o perioadă de întrerupere. Acest lucru s-a făcut până la un momentdat, au intervenit niște mici probleme”, se disculpă dr. Georgeta Marga, purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu.
Autoritățile susțin că bebelușii vor începe din nou să fie vaccinați chiar din această săptămână. În acest moment, însă, în județul Sibiu nu s-a făcut nicio evaluare a numărului de copii care ar trebui re-vaccinați împotriva tuberculozei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Prof. de Geografie
Acum 10 ore
@Hermannstadt
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
X