Gheorghe Budrala, fostul director al Direcției Agricole Sibiu, a devenit săptămâna trecută vicepreședinte al Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România. Acesta a declarat că scandalurile din ultima vreme privind produsele alimentare toxice din comerț reprezintă un atac din partea marilor producători asupra producătorilor tradiționali.
”Industria mare alimentară vede în micii producători de produse tradiționale o problemă tot mai mare. Oamenii au început să înțeleagă că produsele tradiționale sunt mai sănătoase, mai ușor de asimilat, și au spectacolul lor în sine. Industria mare alimentară a încercat să ucidă produsele tradiționale”, a declarat Gheorghe Budrala. Noul vicepreședinte al Federației Naționale a dat și exemplul situației atestatelor pentru produse tradiționale, aflate la un pas de a fi anulate complet. Concret, spune Gheorghe Budrala, la București s-au făcut mari presiuni în ultimele luni pentru ca Ordinul MAPDR 690 din 2004 să fie abrogat. ”Am avut probleme serioase din acest punct de vedere. Ordinul privind produsele tradiționale a fost la un pas de a fi abrogat și toate atestatele de produse tradiționale să fie anulate, ceea ce ar fi fost catastrofal pentru micii producători”, a declarat Budrala.
Fără produse atestate în UE
Magiunul de Topoloveni este singurul brand de produs tradițional românesc atestat în Uniunea Europeană. Nu pentru că este singurul care merită această recunoaștere, ci din cauza unor jocuri de culise și a birocrației. Spre exemplu, județul Sibiu are cel puțin patru tipuri de brânză din Mărginimea Sibiului, cu dosare complete, care așteaptă certificarea internațională, însă totul se blochează la București. Intenționat sau nu. ”Ministerul Agriculturii este obligat să ateste pe cineva care să verifice produsele respective. De doi ani se tot trenează această situație și nu primește nimeni dreptul de a controla și verifica produsele. Practic este un blocaj la minister și nu se poate trece. Sau nu se dorește. Magiunul de Topoloveni a trecut pentru că a fost primul, chiar la început, după care nu a mai apucat niciun produs să fie certificat. Chestia asta seamănă foarte mult cu carnea de curcan contaminată sau cu laptele cu aflatoxină. Aș vrea să mă abțin dar seamănă prea mult cu o campanie îndreptată împotriva producătorilor tradiționali români”, a mai explicat Gheorghe Budrala. Acesta a mai spus că noua Federația Naţională a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România, din care fac parte producători din nouă județe, va lupta pentru protejarea micilor producători, va sprijini crearea de piețe de desfacere pentru ei și îi va ajuta la înregistrarea produselor lor.
casetă
În anul 2011 județul Sibiu avea 429 de produse tradiționale, înregistrate de 62 de agenți economici. Cele mai multe sunt brânzeturile și lactatele, urmate de produsele de panificație, mezeluri, miere și altele.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Administrație
Telefon:
0724 605 815
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
BOGDAN
Acum 11 ore
Unul
Acum 11 ore
Gen
Acum 11 ore
Emil
Acum 12 ore
Claus