Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Incepe a III-a editie a Festivalul "25 de ore de teatru non-stop"

Calendarul cultural al anului 2013, „Sibiu Smart”, va fi deschis în acest weekend, de unul dintre cele mai tinere evenimente din peisajul cultural sibian, Festivalul „25 de ore de teatru non-stop”. Festivalul va începe sâmbătă, 30 martie, de la ora 18:00 şi timp de 25 de ore, fără întrerupere, publicul va avea parte, în cele nouă locaţii ale acestei ediţii, de spectacole de teatru, proiecţii de filme, recitaluri de poezie, workshop-uri, conferinţe şi concerte, dar şi de evenimente ieşite din convenţional precum înviorarea trupească şi spirituală din Piaţa Mare.

Marcel Iureş, Florin Piersic Junior, Alexandru Dabija, George Constantinescu, Alin State (actorul principal din cel mai recent film al lui Marian Crişan - „Rocker”), Ovidiu Niculescu (cunoscut publicului pentru rolul din lungmetrajul „Restul e tăcere” al lui Nae Caranfil), Laurenţiu Bănescu sunt doar câteva dintre numele mari ale scenei teatrului românesc care fie în calitate de actori, fie în calitate de regizori vor veni la Sibiu pentru ediţia din acest an a festivalului.

Alături de aceştia, tânăra generaţie de actori din Sibiu şi din ţară va urca pe scenă timp de 25 de ore, pentru un maraton al teatrului, unic în România. Programul complet al festivalului este încărcat pe siteul oficial al evenimentului www.respirateatru.ro/program.

„Deschidem în forţă! Anul acesta tinerii deschid festivalul. În semn de apreciere şi prietenie faţă de teatrul independent, în semn de solidaritate cu estetica şi modus-ul vivendi al Teatrului de Artă Bucureşti, în semn de empatie cu cei care chiar dacă încep să treacă de 30 de ani, aleg să rămână în ţara asta, şi să acţioneze în ţara asta - începem maratonul cu „Emigreişăn Drim!”. Să fie într-un ceas bun!”, a declarat Bogdan Sărătean, director festivalului.

Festivalul, ajuns anul acesta la ediţia a treia, este organizat sub sloganul „Respiră. Teatru” şi are ca principal ţel încă de la prima ediţie, pe de o parte să fie o manifestare de celebrare a Zilei Mondiale a Teatrului şi pe de altă parte de a crea cadrul de manifestare artistică pentru companiile de teatru independent din România şi mai ales pentru tinerii actori aflaţi la începutul carierei. Teatrul de Artă Bucureşti deschide Festivalul „25 de ore de teatru non-stop”. Spectacolul Teatrului de Artă Bucureşti, „Emigreişăn Drim”, în regia lui Bogdan Huşanu, avându-i în distribuţie pe actorii Liviu Cheloiu, George Constantinescu, Marin Grigore şi Ion Bechet va fi primul spectacol din cadrul Festivalului „25 de ore de teatru non-stop”. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 30 martie în cadrul Galei de deschidere a festivalului.

Gala de deschidere va începe la ora 18:00, la Sala Thalia din Sibiu. Costul unui bilet pentru evenimentul de deschidere este de 25 de lei (bilet întreg), respectiv 20 de lei (bilet redus pentru elevi, studenţi şi pensionari). „Emigreişăn Drim”, o comedie românească despre graniţele fericirii sau fericirea de dincolo de graniţe. Într-o ţară în care nici visele nu mai sunt ce au fost cândva, Emigreişăn Drim este povestea tragi-comică a tinerilor care vrăjiţi prea uşor de iluzia lumii de afară, îşi croiesc drum prin cele mai aberante situaţii pentru a-şi atinge visul. Pe scurt, trei recruţi anonimi, dintre care unuia abia mijindu-i tuleiele, s-au hotărât să plece la Londra pentru a face un “business cultural” la chemarea unui mereu invizibil patron mafiotic. După multe peripeţii, cei trei ajung cu marfa în ţară şi află că au fost, de fapt, doar actorii unor evenimente “culturale” într-o lume atât de plictisită (mediatic), încât a transformat spectacolul mizeriei într-o distracţie excentrică.

Au fost puse în vânzare trei categorii de bilete: bilete pentru deschiderea oficială a festivalului, cu preţul de 25 de lei (bilet întreg), respectiv 20 de lei (bilet redus pentru elevi, studenţi şi pensionari); bilet valabil pentru o singură reprezentaţie, cu pretul de 15 lei; bilet valabil pentru Gala de închidere a festivalului, cu pretul de 55 de lei. Pe lângă acestea au putut fi încheiate şi abonamente, cu preţul de 45 de lei, valabile la toate reprezentaţiile din festival, mai puţin pentru spectacolele din deschiderea şi închiderea festivalului.

Evenimentele cuprinse în programul ediţiei din acest an festivalului vor avea loc la Teatrul Gong Sibiu, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu (Sala Festivă), Sala CAVAS din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Sala Thalia, Librăria Humanitas „Constantin Noica”, Atrium Clasic Cafe, Oldies Pub, Kulturcafe SIGI şi Piaţa Mare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus