Un tânăr de doar 19 ani, elev în clasa a XII-a, s-a spânzurat azi-noapte, în șopronul casei în care locuia. Băiatul ar fi lăsat un mesaj pe telefonul mobil, în care a explicat că își ia viața pentru că a fost părăsit de iubita lui.
Tânărul era elev la Colegiul Tehnic “Independența”, la profilul Transporturi și mai avea doar două luni până la terminarea școlii. Colegii săi au fost șocați la aflarea veștii morții colegului lor și au primit liber astăzi de la cursuri, ca să se pregătească de priveghi și de înmormântare.
Profesorii băiatului susțin că era un elev destul de bun, însă, în ultimul an, a început să neglijeze școala. Potrivit acestora, notele sale au început să scadă anul acesta, față de anii anteriori și a acumulat chiar două-trei corigențe. A început să aibă și mai multe absențe decât în trecut, însă toate au fost motivate, fie prin scutiri medicale, fie prin scutiri din partea pătinților.
“Era un copil foarte liniștit, chiar introvertit. Am fost șocată azi-dimineață când am auzit vestea, nici nu știu cum am ajuns până la școală, într-o răsuflare. Am discutat cu colegii băiatului, cu diriginta clasei. Doamna profesoară chiar mi-a spus că i-a adus un buchet de flori de 8 Martie, lucru care, în școala noastră, se întâmplă mai rar”, a declarat, pentru Turnul Sfatului, directorul Colegiului “Independența”, Mirela Hanea.
Tânărul locuiește în Rășinari și face parte dintr-o familie religioasă. Mai are o singură soră, elevă în clasa a VIII-a. Băiatul s-a spânzurat azi-noapte, în șopronul din curtea locuinței. “În momentul în care medicii SMURD au ajuns la fața locului, tânărul era deja decedat, de aproximativ o oră”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Silviu Albișor.
La fața locului s-au deplasat și polițiștii din Rășinari. “Pentru că medicii legiști nu au constatat urme de violență pe corpul victimei și, deci, nu există suspiciuni de omor, cercetările noastre se opresc aici”, spune purtătorul de cuvânt al IJP Sibiu, Luciana Balteș.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 393
Ultimele comentarii
Acum 9 minute
Morvoveață
Acum 15 minute
Timotei Popovici
Acum 22 minute
Porr
Acum 26 minute
@
Acum 36 minute
Barosanu