Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
18°C

Miting joi in Piata Mare, impotriva gazelor de sist

Primăria Sibiu a eliberat astăzi un aviz pentru un miting care va avea loc joi, 4 aprilie, în Piața Mare. Potrivit reprezentanților Primăriei, avizul a fost solicitat de Occupy Sibiu și se va desfășura între orele 17 și 19.30. Participanții la miting vor manifesta împotriva orientării politicii energetice a României spre exploatarea gazelor de șist.

Manifestațiile vor avea loc în toată țara.

Occupy Sibiu a declarat, în solicitarea pentru aviz, că estimează participarea unui număr de 20 de persoane.

Organizatorii susțin că protestele vor avea loc în următoarele orase: București, Bârlad, Alba Iulia, Arad, Sibiu, Brașov, Târgu Neamț, Mangalia, 2 Mai, Călărași, Piatra Neamț, Slatina, Galați, Timișoara, Oradea, Iași, Buzău, Costinești, Buziaș, Cluj Napoca, Vaslui, Suceava, Craiova, Codlea.

George Epurescu, unul dintre organizatorii protestelor, spune că a întâmpinat problema neautorizării protestelor în general cu primăriile PSD, dar și în București. "În Barlad ni s-a spus că la aceeași oră este o alta manifestație, dar noi am văzut clar că nu este așa. Inventează motive care nu sunt reale. Vom face plângere penală. La Tecuci ni s-a spus că interzic protestul pe motiv că Primăria nu poate asigura mijloacele tehnice necesare unei asemenea manifestații. La Suceava vroiam să facem și un marș, dar ni s-a spus că este un alt marș, la aceeași oră. Sunt orașe unde am depus cererea la Primărie, dar nu ni s-a răspuns", a mai declarat Epurescu, pentru Hotnews.ro.

ONG-urile susțin că cer anularea contractelor de concesiune pentru explorarea și exploatarea gazelor de șist pe motiv că acestea sunt ilegale și neconstituționale. În plus, militanții atrag atenția că exploatarea gazelor de șist aduce deservicii enorme mediului și sănătății noastre, pe termen lung.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

24 comentarii

cugetator

Acum 12 ani

in sfirsit va dati seama de realitate , polueaza tot si va iesi gaze in apa de baut a vaci . sa dea primarul apa minerala. sa faca la vilele de vacanta ale bosilor .
Raspunde

#

Acum 12 ani

Gazele de sist au ieftinit facturile americanilor, dar noi putem sa alergam in sens opus daca vrem. Oare de ce nu protesteaza nimeni pentru cei care n-au o BUDA in casa si polueaza apa fantanilor de la tara? Acelasi lucru si despre cimitirele amplasate in satele patriei.
Raspunde

@#

Acum 12 ani

Ba idiotule cu America ta cu tot, tu pe aia ti-ai gasit sa-i dai exemplu? Care au intors lumea pe dos? Te legi de budele din sat ca polueaza fantana? Tu ai baut vreodata apa dintr-o fantana de la sat? Vai de capul tau
Raspunde

#

Acum 12 ani

@3 Asa e, pentru tine sunt idiot. Noroc ca inca mai suntem comunisti si trebuie sa gandim toti la fel.
Raspunde

rosia montana

Acum 12 ani

ba sa faca praf panza freatica, ca sa se amestece mai bine cu cianurile de la rosia montana. dracu v-a luat papagalilor !
Raspunde

catalin

Acum 12 ani

ăsta cu diez e ca şi postacii angajaţi de RMGC care scriu de zor în subsolul articolelor. Adică angajat al firmelor care au de gând să înceapă exploatarea.
Raspunde

io

Acum 12 ani

dl. catalin spune unde sta bunici tai , sa-i trimet pe aia cu gazele de sist , sa sufle in butoiul cu varza a lui matamare .
Raspunde

@io

Acum 12 ani

Văd că la toate articolele postezi comentarii cretine, ca să te afli în treabă. Şi văd că eşti din Bucureşti. Nu vreau să fiu indiscret, dar ce te arde pe tine grija de ce se întâmplă la Sibiu? Măcar de ai zice lucruri pertinente, dar numai bălăcăreli scrii.
Raspunde

#

Acum 12 ani

econtext.ro/industrie/energie--2/controversatele-gaze-de-sist-revigoreaza-regiuni-intregi-din-statele-unite.html
Raspunde

#

Acum 12 ani

riscograma.ro/7506/3-manipulari-ordinare-din-scandalul-gazelor-de-sist/
Raspunde

#

Acum 12 ani

@12 Ce zici daca te dau in judecata pentru calomnie?
Raspunde

15

Acum 12 ani

si totusi cine e de vina?!
Raspunde

Dacia Felix

Acum 12 ani

Gaze de sist, Rosia Montana, Exxon Mobil, Amoco, Chevron, F 16 fabricate in 1966, lobby, Deveselu, firme de medicamente, vize SUA, Bechtel. Nu se leaga?
Raspunde

Rusia Felix Kremlin Obelix

Acum 12 ani

Draga Dacie Felix , multumim ca mori de grija noastra. IP: 194.169.191.117 Geolocation Information Country: Romania ro flag State/Region: Vaslui
Raspunde

Rusia Felix Kremlin Obelix

Acum 12 ani

Si totusi, se leaga. Numitorul comun al gainariilor pomenite de Dacia Felix este ticalosia clasei politice romanesti, care intelege actul de conducere ca fiind oportunitatea de a ciordi ceva de la buget, macar un comision la tranzactie pe banii fraierilor. Deveselu te depaseste, nu-si are locul in enumerare caci este din alt serial.
Raspunde

joseph

Acum 12 ani

Sunt foarte curios cati din cei care se duc la miting cunosc ceva despre gazele de sist si mai ales daca stiu ca in urma liberalizarii pretului la gaze, pretul real al gazelor ar ajunge undeva la 350 E/1000mc fata de 500 cat le dam acum rusilor (unul dintre cele mai mari din Europa). Asa ca, mergeti fratilor la miting si prin asta ajutati-i pe rusi (si slugile lor din Romania, voiculescu&comp) sa faca fundul mare!
Raspunde

kwisatz

Acum 12 ani

Pe mine nu prea ma intereseaza cine beneficiaza de pe urma preturilor (mari sau mici) ale diverselor forme de energie. Astea sunt jocuri politice, de nivel inalt. Oamenii mici, ca mine, sunt interesati mai mult de exploatarea acestor resurse naturale. Exista riscul poluarii solului, apei si a aerului? Exista riscuri sanitare pentru populatie (se stie ca emisiile de compusi organici volatili - VOC - rezultati in urma fracturarii hidraulice, cauzeaza probleme respiratorii, neurologice, congenitale si cancerigene)? Exista riscuri pe termen scurt si mediu de accentuare a incalzirii globale, din cauza emisiilor de gaz metan din puturile (fantanile) de forare? Acest gaz are efecte pe termen scurt mai puternice decat CO2-ul, din cauza caracterului de gaz cu efect de sera mai puternic, aprox. de 20-25 de ori mai puternic decat CO2-ul. Deci, chiar daca acest gaz \"arde\" mai eficient, amprenta de carbon este totusi mai intensa decat carbunele si petrolul, pentru perioade mai mici de 50 de ani.
Raspunde

Anti#

Acum 12 ani

Fii sigur Josefinule Diez ca cei care vin la protest stiu despre ce e vorba (si) in exploatarea asta. Este ceea ce vreti voi sa ascundeti!
Raspunde

joseph

Acum 12 ani

Orice fel de exploatare presupune riscuri ecologice, deci pana la urma raman doar jocurile politice si banii cei multi pe care ii platesti tu, cel mic. Daca chiar asa sunteti de anti-exploatare, de ce nu dati voi un exemplu si nu mai consumati gaze si subproduse obtinute cu ajutorul gazelor. Sunteti doar niste protestatari de opereta finantati de mafia ruseasca a energiei.
Raspunde

Gazele de \"sest\"

Acum 12 ani

Nu toti sunt finantati/vanduti, domnule #. Cunosti d-ta pe cineava?
Raspunde

Achtung

Acum 12 ani

Daca bagati la matze fasole si varza produceti gaze pe şest , gaze bio inflamabile. Se poate gati cu ajutorul biogazului , se poate obtine independenta energetica dorita. Dar pute a beşină .
Raspunde

joseph

Acum 12 ani

Da, mai, cunosc, de ex pe remus cernea care din mare protestar a devenit catelusul de plus al lui ponta. Si ai dreptate, nu toti primiti bani, doar aia de la centru care mizeaza apoi pe naivitatea voastra.
Raspunde

Seba

Acum 12 ani

SI, DACA TOT MODIFICAM CONSTITUTIA, NOI, POPORUL, DORIM CA ARTICOLUL 35 SA ARATE ASTFEL: Dreptul la mediu sănătos ARTICOLUL 35 (1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. IN ROMANIA , EXPLOATAREA GAZELOR NATURALE PRIN METODA FRACTIONARII HIDRAULICE ESTE STRICT INTERZISA! (3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător. Pentru ca raul sa triumfe este suficient ca oamenii buni sa nu faca nimic! Sa facem ceva!
Raspunde

@Seba & restul contra

Acum 12 ani

sunteti niste fustrati care nu aveti de lucru ..... si ce naiba sa mai faceti ca va plictisiti sa stati toata ziua la tv si sa va bage tot felul de prostii in cap. 99% din persoanele care protesteaza la noi sunt niste idioti fara job si lipsa de ocupatie. puneti mana cum zicea cineva mai sus si nu mai consumati gaze si atunci poate nu avem nevoie de exploatari noi.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus