Joi,
25.04.2024
Parțial Noros
Acum
7°C

Instructor auto pentru soferii Tursib. Tema: sensurile giratorii

Sensurile giratorii sunt o noutate și pentru șoferii de pe autobuzele de transport în comun. Ca să prevină accidentele, Primăria a încheiat o convenție cu școala de șoferi Prima, care prevede ca un instructor auto să le explice experimentaților șoferi cum stă treaba cu sensurile giratorii.

“Dat fiind faptul că, în oraș, traficul a fost reconfigurat în mai multe zone prin crearea de sensuri giratorii, conducerea Tursib a considerat că ar fi util ca cei 150 de șoferi să fie instruiți de un instructor specializat, cu privire la regulile aplicabile la circulația în sensurile giratorii, mai ales că în acest caz este vorba de autovehicule mari, puțin mai dificil de manevrat”, explică purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore.

De altfel, și primarul Klaus Johannis și-a exprimat, în repetate rânduri, părerea privind sensurile giratorii. Acesta a declarat că “giratoriile sunt bune, atâta timp cât știi să circuli în ele”.

Unica prevedere

Instructorul care le predă legislație rutieră șoferilor Tursib, Sorin Popa, are ani grei de experiență în spate. Cu toate acestea, giratoriile i-au creat chiar și lui bătăi de cap. “Drept să vă spun, am și avut probleme când m-am gândit de unde să apuc problema. Am căutat să văd când au fost înființate sensurile giratorii, cine le-a inventat... Noi, în Codul Rutier, avem o singură referire la giratorii, care nu-i ajută pe șoferi foarte mult”, spune instructorul auto  Sorin Popa.

Singura prevedere din Codul Rutier care se referă la sensurile giratorii apare la articolul 57, alineatul 4: “În intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate față de cele care urmează să pătrundă în intersecție”. Așadar, nimic despre semnalizare, încadrare sau banda de circulație. Instructorii avertizează, însă, că și în sensurile giratorii se aplică regulile de pe orice drum public, și anume semnalizarea obligatorie la orice schimbare de direcție, dar și încadrarea din timp pe banda corespunzătoare.

“Și mai sunt câteva reguli care se aplică: cele ale bunului simț. Dacă toți șoferii le-ar adopta pe acestea, în multe cazuri, nici n-am mai avea nevoie de reguli de circulație”, mai spune instructorul auto.

Șoferilor le intră pe o ureche

Chiar dacă sunt obligați să participe la orele de legislație privind circulația în sensurile giratorii, șoferii Tursib nu sunt întotdeauna atenți la ce li se explică. Unii dintre ei, cu zeci de ani de experiență, consideră că știu foarte bine cum se circulă și că nu mai au nevoie de lecții despre trafic. Următoarea convorbire este o transcriere dintre reporterul Turnul Sfatului și șoferul de pe ruta Tursib cu nr. 5, care se recomandă dl. Crăciun: “știți cum se intră în giratoriu? - Păi în giratoriu intri dacă ai prioritate de stânga. – Așa. Și la ieșire? - Și la ieșire, trebuie să semnalizezi. – Și cum te încadrezi, în giratoriu? - Păi pe banda pe care trebuie. – Adică pe cea din dreapta? – Păi da, că de pe cea din stânga, nu ai cum să ieși”, explică șoferul.

Un alt conducător auto are, însă, mai multă sinceritate: “Da, am fost la lecții, dar eu sunt de la țară, întrebați pe alții. Eu n-am ținere de minte”, spune Dorin Muntean, de pe traseul cu nr. 16. Șoferul spune, însă, că cele mai mari probleme le are cu șoferii din Sibiu care nu le acordă autobuzelor prioritate, nici măcar la ieșirea din stații. “Stai și aștepți în stație de uiți de tine, mai ales la orele de vârf. Și eu trebuie să fac traseul, din Gara mică până în Valea Aurie, în 22 de minute. Păi n-am timp nici să mă duc la baie”, mai spune conducătorul auto.

Convenția prin care instructorul școlii Prima le predă lecții de legislație șoferilor Tursib nu prevede și un onorariu, spun reprezentanții Primăriei, iar profesorul nu beneficiază de remunerație, pentru acest serviciu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

13 comentarii

siby

Acum 10 ani

Ar fi foarte bine daca intrarea in sensurile giratorii ar fi doar pe o singura banda, la fel si circulatia in sens...doar pe o banda...nu s-ar mai creea probleme de genul soferul de pa banda a doua a semnalizat iesirea din sens dar cel de pe banda 1 a continuat sa circule in sens...e posibil sa se circule mai incet dar e mai bine asa
Raspunde

of of

Acum 10 ani

Chiar cu instructorii de la Prima s-a semnat conventia??? Cred ca nici nu a trecut o luna de zile de cand unul dintre instructorii \"aia buni\" de la Prima a avut un urat incident.....si culmea....chiar intr-un sens giratoriu.
Raspunde

@siby

Acum 10 ani

Circulatia in giratoriu e simpla daca respecti regulile de circulatie. Giratoriul cu mai multe benzi este asimilat cu o sosea curba cu mai multe benzi: trecerea de pe o banda pe alta se face dupa ce semnalizezi si te asiguri ca pe banda respectiva nu circula alt autovehicol. Deci nu poti \"taia\" calea nimanui. Daca banda pe care vrei sa treci nu e libera si din cauza asta nu poti iesi din sens la iesirea dorita mai dai o tura, legea nu o interzice. Dar daca \"instructorului\" Sorin Popa \"cu ani grei de experienta\" giratoriile i-au dat batai de cap mi-e groaza de ce o fi in capul altora. Oricum articolul de mai sus e plin de vorbe de claca, nedocumentat, strecoara neadevaruri, in final nu lamureste nimic despre fondul problemei (circulatia in sensurile giratorii), ba chiar sporeste confuzia. In trei fraze si un desen explicai simplu si definitiv problema. Cum poti sa spui ca regulamentul rutier nu face referire la semnalizare, incadrare, schimbare de banda de circulatie?
Raspunde

Bogdan

Acum 10 ani

Adrian Popa detine scoala de soferi Prima si este director Tursib, deci bani bagati in buzunarul lui. Instructorul, tot Popa, probabil ruda cu Adrian Popa, alti bani... ca deh! totul se invarte in familie. Mai bine si-ar da demisia de la Tursib!
Raspunde

$

Acum 10 ani

Tursib este probabil cea mai inovatoare regie autonoma din Romania. Fara exagerare.
Raspunde

eu

Acum 10 ani

pana acum am fost acrosat de 2 ori in sensul giratoriu de la spital de 2 soferi ai tursibului, ei fiind vinovati, la politie au spus: Da tu nu ai vazut autobuzul de ce nu te-ai ferit? deci le trebuie si un pshiholog/psihiatru....parerea mea....
Raspunde

Bebe

Acum 10 ani

Tema va fi : cum sa acrosezi eficient, de preferat mortal, biciclistii in giratoriu
Raspunde

eu, sibianul

Acum 10 ani

Soferii de la tursib sunt in majoritatea cazurilor niste inculti care circula foarte agresiv, sau care vand ponturi alora cu ridicarile auto... ca sa nu mai pomenesc de afacerea asta cu bani publici...
Raspunde

ovidiu

Acum 10 ani

Foarte buna initiativa. Daca tot s-a redeschis subiectul, soferul respectiv este nevinovat, doar clipa de neatentie a biciclistului i-a fost fatala. @siby: proasta idee @eu, sibianul: pai daca blochezi statia de autobuz sau incurci circulatia, bine fac ca ii anunta pe cei de la ridicari auto :)
Raspunde

BB

Acum 10 ani

Şoferii de autobuze!? Sunt de groază! Cun toate că le-au făcut staţii cu refugii foarte mulţi nu se setrag din trafic pentru a opri. Mai ales la Gară unde pot intra în refugiu şi 4 autobuze, mai ales \"2\"-ul nu se retrage niciodată, blocând de multe ori trecerea binenţeles cu concursul foarte amabil al vreunui taxametrist care opreşte pentru o cafea în dreptul chioşcului. Iar dacă amintim de \"taximetrişti\", aceşti REGI ai şoselelor, nu am cuvinte să-mi exprim indignarea. Ei stăpânesc tot domeniul public după legi numai ale lor. Întrebarea este: Oare ce fac cei de la circulaţie? Se mulţumesc numai cu statul la pândă cu radarul sau poate mai vor să iasă să-i verifice şi pe aceşti şoferi aşa zişi \"profesionişti\"? Cine ştie poate ...
Raspunde

FDGR

Acum 10 ani

Traduceti si copiati din codul rutier german.Acolo e clar.Apoi dati textul senatorilor de mai sus! Apoi asteptati alegerile.
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

@FDGR, exact asta le-am spus eu acum 23 de ani sa faca cu Constitutia americana. Ei, nu, ca iorgovan in sus, iorgovan in jos si uite unde-am ajuns!
Raspunde

elev categoria c

Acum 10 ani

Nu stiu cum se preda orele de legislatie in alte scoli dar stiu ca la Prima domnul profesor Popa Sorin isi face treaba cu prisosinta . Eu care am permis de conducere categ B din 1993 si circul zilnic cu masina am inteles din explicatiile de la orele de legislatie cum este corect sa se circule in sensul giratoriu si am constatat ca asa este corect.Omul cunoaste legislatie rutiera . Soferii de la Tursib.... nu exista padure fara uscaturi.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus