Prefectul județului Sibiu, Ovidiu Sitterli, a reușit să termine cursa de la Crosul Primăverii, care s-a întins pe o distanță de 18 km, clasându-se pe locul patru, cu un timp de alergare de 117 minute și 35 de secunde. Crosul din întâi mai a avut ca scop trasarea unei piste de biciclete pe drumul dinspre Rășinari-Poplaca.
Prefectul Sitterli a fost așteptat, la sosire, de toată lumea. Ba chiar existau informații de pe traseu și se făceau numeroase calcule. „Vine? Cât mai are?”, întreba, din cinci în cinci minute, președintele Consiliului Județean Ioan Cindrea. „Vine, mai are vreo patru kilometric… doi kilometri… un kilometru… imediat ajunge!”, i se răspundea.
Într-un final, Sitterli a ajuns la destinație, în aplauzele celor prezenți. Prefectul a trecut de cele câteva mâini întinse în scop de felicitare și s-a dus direct la punctul de alimentare cu apă.
Chiar dacă nu a prins podiumul, clasându-se pe locul patru, prefectul a primit o cupă și o diplomă chiar din mâinile președintelui CJ, Ioan Cindrea. În schimb, Sitterli i-a oferit celui din urmă, simbolic, numărul de concurs, reprezentând o „predare de ștafetă”.
„Mă bucur că am reușit să termin cursa. Vreau să spun că în momentul când am ajuns am predat domnului președintele(n.r. – Cindrea, CJ) numărul meu de participare... reprezintă ștafeta pentru construirea pistei de biciclete. Îi doresc putere de muncă ca să poată să o construiască. Cred că se va construi, sunt convins! După cum ați văzut, sibienii au participat și au susținut, astăzi, construirea acestei piste. A fost destul de greu, mai ales pentru că temperatura a fost destul de mare și proba de vârf a fost dealul de la Rășinari, înspre mănăstire – a fost foarte greu, dar am trecut cu bine”, a declarat prefectul Sitterli.
Întrebat dacă va alerga și peste doi ani, când, teoretic, pista pentru biciclete ar trebui să fie inaugurată, Sitterli a spus că își dorește acest lucru. „Sper să pot și atunci. Peste doi ani, da, fără probleme. Dacă nu, cel puțin cu bicicleta. Sigur!”.
O facem!
De partea cealaltă, Ioan Cindrea a spus că în zilele următoare se va începe lucrul pentru studiul de fezabilitate al pistei. De asemenea, potrivit președintelui Consiliului Județean Sibiu, se va ține cont și de opiniile sibienilor care circulă cu bicicleta.
„Studiul este în curs de pregătire. Cu siguranță în zilele următoare va începe studiul de fezabilitate pentru pistă. Vom alege cel mai bun traseu, ne vom consulta cu cei care aleargă cu bicicletele sau pe jos, pentru a găsi cel mai bun traseu. Vrem să nu îl ducem pe drum, ci în afara părții carosabile, pentru a nu se încurca unii pe alții. Intenționăm să terminăm proiectul anul acesta, iar la anul să trecem la execuție. Probabil și pe fonduri europene, fiindcă ne dorim și din 2014 există linii de finanțare. Sperăm ca la sfârșitul anului viitor sau anul celălalt(n.r. - 2015) să fie pista rezolvată. Ce este important e că au fost foarte mulți participanți, atât la crosul de biciclete, cât și la alergare. Asta înseamnă că sibienii își doresc mișcare, iar scopul nostru este să încurajăm mișcarea pentru sănătate în Municipiul și Județul Sibiu”, a subliniat Cindrea.
Cindrea: mă pregătesc pentru inaugurare!
Ioan Cindrea a dezvăluit de ce nu a participat la prima ediție a acțiunii sportive „Mișcare pentru sănătate”, însă, în același timp, a promis că de acum înainte, în fiecare an, de întâi mai, se va organiza o astfel de ieșire combinată cu mișcare. „Vrem să facem în fiecare an, ca de întâi mai să fie un cros de alergare și un concurs de biciclete – Cupa Primăverii. Aceasta este prima edițiie și vrem să fie și edițiile următoare. (...) O să alerg, o să merg cu biciclteta(n.r. – la inaugurare), de data aceasta nu am fost destul de pregătit și nu am vrut să încurc. Important este că au ieșit foarte mulți tineri la mișcare. Vom vedea dacă alerg la anul, dar o să mă pregătesc!”, a conchis Ioan Cindrea.
Competiția sportivă organizată de întâi mai a inclus o probă de ciclism, una de alergare pe şosea şi o probă de ştafetă (7 x 2.500 metri), pe traseul Sibiu (Hotel Hilton) – Răşinari – Poplaca – Sibiu. Scopul acţiunii este sensibilizarea autorităţilor publice judeţene cu privire la necesitatea construirii unei piste pentru biciclişti în continuarea celei din municipiul Sibiu.
vom reveni cu video
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Hotel Hilton Sibiu , Ioan Cindrea , Consiliului Județean Sibiu , Ovidiu Sitterli , Judeţul Sibiul , Prefectul Sitterli , Crosul Primăverii , Cupa Primăverii
Vizualizari: 478
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Till Eulenspiegel
Acum 10 ore
Vecerdea s
Acum 10 ore
Gogu
Acum 11 ore
Aaa
Acum 11 ore
Ciobrânzan Dann