Când eram în liceu de abia așteptam orele de chimie, fizică și economie. Lunea mă uitam în orar să văd când sunt programate, ca să știu când chiulesc. Dispăream ca prin fum din fața ușii clasei și mă refugiam în sala de sport, pitită în fundul curții liceului la care studiam. Și de cele mai multe ori două sau trei ore după cele amintite cădeau și ele victimă chiulului. Băteam mingea de baschet în fiecare zi câte trei-patru ore. Și încercam să învăț ceva la materiile astea ca să scap de corigență.
Puțini ani mai târziu, ora preferată pentru chiul a devenit sportul. Curgeau pe bandă rulantă scutiri speciale pentru ora de sport. Toți își inventau te miri ce boli ca să nu fie nevoiți să alerge două-trei ture în jurul terenului de fotbal și să încropească după aia o miuță. Și, adevărul e, că nimeni nu se prea sinchisea. Să fii premiant la mate și la română, olimpic la geografie și la logică, conta mai mult decât să fii prezent la ora de sport.
De-a lungul anilor, toți miniștri educației și-au jurat în barbă că vor repune sportul printre materiile de maximă importanță în școli și licee. Și niciunuia nu i-a ieșit. Pentru că nu au avut suficientă voință și pentru că tinerilor e din ce în ce mai greu să le explici de ce e important sportul. Pentru că, fiind sinceri, ce exemple au la îndemână? S-a ales praful de singura echipă de fotbal a Sibiului ce a văzut lumina întâii ligi în ultimii 10 ani. CSU Sibiu n-a mai promovat un junior din propria pepinieră de pe vremea lui Pazvante Chioru. La televizor sportivii sunt înlocuiți de cocalari gelați care se antrenează doar ca să își permită întreținerea bolidului și a pițipoancei de pe scaunul din dreapta. Iar sportivii cu adevărat talentați sunt îngropați într-un sistem ce nu le oferă nicio șansă la performanță. „Copiii vor face cel puțin două ore de sport pe săptămână, urmând ca numărul să crească progresiv la patru. Ministrul a explicat că nu se poate trece direct la patru ore pe săptămână pentru că nu există nici suficienți profesori, nici destule săli de sport”. Și atunci, ce povestim? Despre performanță pe maidan...
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Pazvante Chioru
Vizualizari: 281
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
HBomb