Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

ACTUALIZARE 2: Batausii lui Burnete au fost eliberati

ACTUALIZARE 23 mai, ora 14:20: Procurorul de caz din dosarul bătăuşilor din Ştrand i-a eliberat pe cei cinci tineri reţinuţi ieri de poliţiştii sibieni. Procurorul a decis să nu îi mai prezinte instanţei, cu propunerea de arestare preventivă, pe motiv că aceştia nu prezintă pericol social. Singura măsură dispusă împotriva lor este interdicţia de a părăsi localitatea, în următoarele 30 de zile.

ACTUALIZARE, 23 mai: Cei cinci bătăuşi reţinuţi ieri de poliţiştii sibieni, dintre cei şase acuzaţi că au iscat bătaia în cartierul Ştrand, au fost prezentaţi astăzi instanţei, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Anchetatorii speră ca judecătorii să revină asupra deciziei de a-i elibera sub control judiciar pe Sorin Burnete şi Florin Giurgiu, care au încălcat una dintre condiţiile impuse de instanţă, şi anume aceea de a nu se mai întâlni între ei.

Ştirea iniţială, 22 mai:

Sorin Burnete, zis “Sorinel”, a fost implicat într-un nou scandal violent, de această data în cartierul Ștrand. Burnete ajunge să fie unul dintre cei mai scandalagii interlopi sibieni, cu bătăi contorizate peste tot în oraș.

Deși tânărul ar fi trebuit să fie, la această oră, după gratii, instanța a decis eliberarea lui condiționată, cu interdicția de a părăsi țara și cu interdicția de a mai avea contacte cu ceilalți membri ai clanurilor din care a făcut parte. Burnete nu a respectat, însă, cea de-a doua condiție impusă de magistrați, iar duminică, împreună cu Florin Giurgiu, zis “Calu’” și cu alți patru sibieni, au atacat mai multe persoane, în cartierul Ștrand. Două dintre victime au ajuns la Urgențe.

“Parte din membrii acestei grupări infracţionale sunt cercetaţi în alte dosare penale instrumentate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi loviri şi alte violenţe, pentru fapte similare săvârşite în cursul anilor 2012-2013”, se arată într-un comunicat din partea IPJ Sibiu. Alături de Burnete și de Giurgiu, la bătaie au mai luat parte Liviu Opriş, Paul Cornel Subțirel și Bogdan George Dumitru.

Singurul care, până acum, nu avea antecedente penale, era Cristian Burnete, fratele lui “Sorinel” şi cel mai tânăr “bătăuş” din gaşcă, în vârstă de 22 de ani.

I-au spart faţa, la propriu

Bătaia a avut loc duminică seara şi, potrivit anchetatorilor, agresorii nu au avut un motiv clar pentru care au sărit pe trecători. De altfel, nici victimele nu au, din cercetările efectuate până acum, nicio legătură între ele. Doi dintre bărbaţii agresaţi au ajuns la Urgenţe, iar cel mai grav rănit este un tânăr în vârstă de 19 ani, internat acum pe secţia de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială a Spitalului Clinic Judeţean. Interlopii l-au bătut atât de crunt, încât i-au fracturat nasul, iar acesta a avut nevoie de operaţie. “pacientul a suferit poli-contuzii prin agresiune şi a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial, fractură de oase nazale, traumatism toracic şi hemo-sinus”, explică purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean, Decebal Todăriţă.

Sorin Burnete, cu repetiţie

Sorin Burnete a făcut parte, iniţial, din clanul Tâmplaru. După destructurarea acestuia, a trecut la clanul Lenis şi, mai apoi, la gruparea Tantana, din cadrul căreia a şi ajuns să fie pus sub acuzare, pentru constituire şi aderare la grup infracţional organizat. Tânărul a mai făcut parte, în anul 2010, din grupul care a înjunghiat un ofiţer al Poliţiei Militare, chiar pe bulevardul Nicolae Bălcescu. În octombrie 2011 a fost eliberat sub control judiciar, însă nici atunci nu şi-a păstrat cumpătul. Aflat la Alba Iulia, pentru un termen din dosarul în care era parte, Burnete a iscat un scandal pentru un loc de parcare şi a ajuns din nou la Poliţie. În februarie 2012 a fost bătut măr de membrii unui clan rival, în barul Papy’s din Terezian.

Potrivit IPJ Sibiu, împotriva a cinci dintre învinuiţii implicaţi în scandalul de duminică, urmează să se dispună măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi loviri şi alte violenţe. În cursul zilei de mâine, vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de arestare preventivă.

Foto: Facebook

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

113 comentarii

sergiu

Acum 10 ani

Pusi la zid si inpuscati.......Mama lor de \"shmecheri\" cocalari........
Raspunde

anonim

Acum 10 ani

doamne dar ce prostii puteti scrie...
Raspunde

da

Acum 10 ani

La puscarie cu ei!!
Raspunde

marian

Acum 10 ani

La puscarie e bine, \"la ocna cu ei \"
Raspunde

legion

Acum 10 ani

jugulat sau foc scurt in ceafa
Raspunde

cristina ana

Acum 10 ani

Astia toti sunt tigani sau de ce zice asa lumea? De unde isi iau steroizii?
Raspunde

burnatel

Acum 10 ani

Am crezut ca in sibiul civilizat paduchi de genul asta nu se tolereaza, au pe cineva la spate ? si putorile de la politie ce fac...?
Raspunde

strand

Acum 10 ani

nu sunt tigani. sunt doar bolnavi si ma mir ca erau liberi dupa cate au facut. ii cunosc personal pe unii din ei. locul lor era dupa gratii de mult timp, aici ma refer la calu si sorinel care din cate vad au influenta rea asupra altor tineri. nu-i numesc animale pentru ca as jigni tot ce inseamna animal pe pamant.
Raspunde

ToTo

Acum 10 ani

Asa prostilor de ziaristi umflati-l pe fraier sa se creada cel mai mare smecher, sa prind curaj si sa faca minunatii ca sa mai scrieti de el. Sunteti niste parliti si rupti in cuur
Raspunde

Iohannis tace!

Acum 10 ani

El vrea prim-ministru, presedinte al Romaniei...de astea nu stie. Politia pe el il apara.
Raspunde

Lita

Acum 10 ani

Cocalari infecti ... ar trebui spanzurati ... incet ... incet ...
Raspunde

RO

Acum 10 ani

Bai nulitati de ziaristi , nu instanta a decis eliberarea conditionata ci niste judecatori care au nume , trebuie la fiecare magarie de acest gen sa le dati numele sa stie tot sibianul cine sunt acesti judecatori prieteni cu infractorii . Cit despre jegurile astea ce sa mai vorbim .
Raspunde

brrrrrrrrrrrrrrrr

Acum 10 ani

ce haios....ariciul asta e interlop?muritori de foame ce traiesc din pensia parintilor...........ce clanuri mai ziaristi de franzela?de unde atatia interlopi?astias kktzi cu ochi nimic mai mult...
Raspunde

am râs

Acum 10 ani

Ăsta este interlop? Vai de mama lui, coșnițar care se plimbă în trening prin oraș. Nu vedeți ce ciorapi flaușați poartă. Vai de***lui de necăjit. Vorba unuia de mai sus, trăiește din alocație!
Raspunde

B.Utoru

Acum 10 ani

Pe vremea lu\' Ceaşcă era un şofer de autobuz Burnete, care nu dădea bilete la călători ci băga banii în buzunar, în special vara pe ruta Sibiu-Ocna. Era ştiut de miliţieni, pe care-i ungea cu şpagă. Dacă o fi tatăl ăstora de-acum, înseamnă că s-a transmis gena infracţionalităţii, dar şi a corupţiei din Miliţie-Poliţie.
Raspunde

una

Acum 10 ani

Inainte de a face comentarii, mai bine v-ati interesa despre persoanele respective si nu sa va luati dupa ce scrie presa. Poti vorbi despre cineva doar daca il cunosti, nu din auzite. Dar vorba aia: \"calul moare de drum lung si prostul de grija altuia\"... Si inca un sfat, invatati sa va exprimati si sa scrieti!
Raspunde

loreleywinter

Acum 10 ani

Poate ca ar trebui sa comentati vsv de societatea asta in care au crescut , care nu ofera nimic oamenilor din aceasta tara. Marul putred nu-i la ei. Este in guvernul si oamenii din Stat. Este in saracia acestei tari. In coruptia si talharia pe fata care se face la nivel inalt. Toate astea se intampla din vina Statului si a celor care nu -si doresc decat binele lor. Ei sunt cu adevarat vinovati . Acesti tineri sunt rezultatul incapacitatii acestei tari , a celor care ne conduc , care sunt de mii de ori mai corupti,hoti si peste interlopi. Oare ce termen ar trebui sa folosim pentru ei?
Raspunde

@ ultimul

Acum 10 ani

Insemana ca, dupa tine, trebuie sa devenim toti batausi si sa ne organizam in clanuri de cartier?
Raspunde

loreleywinter

Acum 10 ani

Daca asta ar aduce un folos societatii,de ce nu? Dar nu e o solutie. Si adevarul nu-l gasiti in articolele ziarelor care denatureaza faptele. Asta e deranjant. Cum se expun anumite fapte si se ascunde realitatea. Si nu ma refer strict la acest articol. Cum vor cei din institutiile statului IPJ-ul in acest caz, sa iasa in fata cu \"realizari\" puse pe tava! Cum ne sunt acoperiti ochii si deviata atentia de la probleme grave si importante pentru oamenii acestei tari. De ce nu sunt prinsi si inchisi cei care au saracit tara? Cei care nu se sinchisesc de soarta copiilor, a tinerilor si a populatiei in genere?
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

Nu cred ca ar trebui sa devenim toti batausi, ar trebui sa fim mai uniti si sa nu marginalizam persoanele cu probleme, sa le ajutam sa se integreze, sa nu le provocam si sa ne vedem fiecare de vitele lui, nu sa aruncam cu noroi. Asta e cel mai usor de facut. Ma intreb, in mod retoric, citi dintre cei care arunca cu noroi ar \"intoarce si celalalt obraz\" dupa ce a fost palmuit?Astep raspuns la aceasta intrebare, mai ales de la comentatorii cu nr. 1,3,4,5,7,9,11,13,14. Pe comentatorul cu nr. 15 il rog sa-si raspunda la intrebarea: Chiar nu ai incercat (nu neaparat si reusit) sa mergi fara bilet pe autobus?
Raspunde

siby

Acum 10 ani

In tara asta de c.c.t daca furi un ou esti inchis rapid, dar daca furi si imparti cu politia, procuratura sau politicienii, esti protejat pe viata! Nu trebuie sa o dam pe ocolite..se stie ca toti acesti oameni care comit infractiuni \"minore\" pentru care sunt cercetati in libertate, au protectia cumparata in fata legii!! Mi-e scarba...
Raspunde

clean

Acum 10 ani

@16, 17, 19,20 Mie nu imi place de tine, umbli cu marul putred de la acelasi calculator. Cu textul in fata, cati neintegrati au bagat la Chirurgie Buco-Maxilo-Facială un copil de 19 ani si inca unul? Mda...societatea e de vina ca mergea pe strada sau cu \'autobusul\'. Acum urmatoarea intrebare; autobuzul avea si rangi pentru o mai buna integrare la retea?
Raspunde

mitza

Acum 10 ani

odata calu nu e cocalar .. si sigur o avut motiv sa-i pocneasca pe aia .. cat despre burnatel asta.. ia spunele in fata ce scrii tu aici pe forrum ciumegule
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Atata timp cat in aceeasi societate cresc si tineri cuminti, harnici si cinstiti, inseamna ca nu (numai) societatea e de vina. Nu poti integra ceva ce nu vrea sa fie integrat.
Raspunde

loreleywinter

Acum 10 ani

Si.. da...arinaioana ..sunt chiar curioasa cati din \"revoltatii\" de mai sus ar fi bucurosi sa primeasca un sut in fund si sa-si doreasca cu fericire si zambetul pe fata, un altul sau un pumn in fata?Si sa le si multumeasca . Cati dintre ei isi doresc sa se poata lauda ca sunt cunostintele celor in cauza? Sunt convinsa ca multi. Nu stiu de ce , dar comentariile postate am eu impresia ca sunt a unora destul de frustrati in lasitatea lor de a fugii din fata unor provocari . Sunt convinsa ca nu s-ar opri nici unul sa dea o mana de ajutor pe strada..nimanui.
Raspunde

loreleywinter

Acum 10 ani

Nici nu am nevoie sa-ti placa de mine,domnule specialist nr.22. Si daca insinuezi cum ca am fi aceeasi persoana ,te cam inseli. Si daca te-ai fi interesat sau ai fi fost la fata locului , o bataie se poate duce si numai cu pumnul si cu mult curaj si nebunie . Dar multi vorbiti in necunostinta de cauza.
Raspunde

strand

Acum 10 ani

Il cunosc personal pe cel din poza. O avut tot ce i-o trebuit in copilarie atat material cat si o familie normala. O ales chiulul de la scoala si smechereala, pacat de parintii lui. Nu mai invinuiti sistemul sau parintii, anturajul si omul sunt de vina. Practic l-o copiat pe Calu(recidivist) si in prezent l-o depasit in prostie.
Raspunde

loreleywinter

Acum 10 ani

Daca il cunosti personal, inseamna ca nu te-a acceptat in anturajul lui.De aici frustrarea ta. Probabil ca nu prezinti interes sau nu te ridici nivelul lor. Si eu il cunosc pe Calu\" si am o parere foarte buna despre el. Chiar daca este recidivist,va intrece pe multi dintre voi in ceea ce priveste cultura generala , limba engleza si multe altele . Si ..mitza..are dreptate..Daca s-a batut atunci nu s-a batut doar ca asta ar fi hobby-ul lui preferat.
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@22 - id-ul \"clean\" o fi traducerea de la \"curat\"? Cuvantul care denumeste autovehiculele pentru transportul in comun al calatorilor este preluat din limba franceza si corect este asa cum am scris eu. Consulta dex-ul. Cunosti cumva personal imprejurarile cazului sau doar din articolul de mai sus? Pentru a-ti putea forma o parere si pentru a arunca cu \"pietre\", fie ele si verbale ar trebui sa te informezi mai bine. Lore, sunt tare curioasa sa aflu de ce atunci cand acesti \"interlopi\" au intervenit pt. aplanarea unor conflicte (fara a apela la violenta) sau cand au facut alte acte in spirit civic, nu au scris despre ei. Dar conform \"traditiei\" mass-media, cu articolele/stirile/reportajele de scandal isi fac publicitate.
Raspunde

Satan

Acum 10 ani

Eu zic sa-i iertati pe toti, ajung ei pe mana mea ...!
Raspunde

cl(e)an

Acum 10 ani

Clean din engleza este traducerea pentru clan in romaneste, ca e-ul e mut ca in franceza. Dar un om cu asa o vasta cultura generala si de limba engleza trebuie integrat in absolut, de acolo si bus si in romaneste autobuz. Si pentru ca umbli cu tricou cu italia si slapi, in italiana se spune \'autobus.it\'. I se mai pune un it in final.
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@24 - Ai incercat personal sa integrezi pe cineva si ai constatat ca nu doreste acest lucru? Sau doar presupui? Vreau sa-ti spun un singur lucru: pe majoritatea din ei ii cunosc si nu difera cu absolut nimic de acei copii \"cuminti\". Au mult bun simt, au cultura si stiu sa respecte. Pe cine merita, bineinteles. Sunt curioasa sa aflu daca cineva din familia ta ar fi amenintata si agresata cum ai reactiona? Ai sta sa te uiti sau ai interveni?
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@11. Lita, tradu-mi te rog, cuvantul \"cocalari\". Nu l-am gasit in dictionar. Din ce limba provine?
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@27 - \"O avut\" ce forma este pentru verbul \"a avea\"? Deoarece perfectul compus al verbului este \"A avut\" . E valabil si ptr. \" a alege\". Se vorbesre popular cu \"o\", dar corect se scrie cu \"a\". Sau sunt eu depasita de formele corecte ale limbii romane, sau asa s-a predat la orele la care Sorin a chiulit?
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@31. Imi cer scuze, ai dreptate \"e\"-ul e mut, are aceeasi soarta cu singurul neuron pe care il ai. Fa de bine si uita-te in dictionarul limbii engleze si citeste cu voce tare ce inseamna cuvantul, poate iti ramane in creier si apoi scrie. Cuvantul \"clan\" din lb. romana, in varianta lb. engleze este fara \"e\", adica exact ca in limba romana mai pe intelesul tau.
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

arinaioana, da, am lucrat şi lucrez cu astfel de tineri, nu i-am chemat eu, ei au venit, eu doar le-am deschis poarta. <br>Inteligenţa unui om constă tocmai în a nu işi pune familia in situaţtii periculoase, în cazul unor agresiuni accidentale întotdeauna am apelat la lege şi la organele abilitate, cine sunt eu să-mi fac singur dreptate?
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

joseph, i-ai si lasat sa intre si sa ramana acolo, sau doar le-ai deschis? Nu e vorba de facut singur dreptate. Ipotetic vorbind, daca ai fi de fata cand un membru al familiei tale ar fi agresat, ai sta cu mainile in san sau ai interveni? Pana nu cunosti conjunctura in care s-a produs altercatia care face obiectul acestui articol nu cred ca este corect sa acuzi.
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

Autoarei articolului ii sugerez ca ar face bine sa mai ia niste ore de limba romana si de exprimare. Vezi al. 5. Corect este singurii care nu aveau ..... nu \"singurul care nu avea ..... , era fratele ..... si cel mai tanar...\". Informeaza-te, draguta! Sunt 2, iar din ce scrii tu fiecare poate intelege ce vrea...
Raspunde

ku klux klan

Acum 10 ani

Imprimeu cu steagul Italiei? Nu se poate...
Raspunde

ku ku klan

Acum 10 ani

Free City si Classic-asta da
Raspunde

klanu

Acum 10 ani

Bai asta de la 31 esti un geniu!
Raspunde

strand

Acum 10 ani

@arinaioana: prefer forma populara din Ardeal a verbelor, \"o avut\", etc. loreleywinter: Calu o fost la mine in casa, pe vremea cand era oarecum cu mintea breaza. Iti dai seama ce frustrat ma simt ca nu fac parte din gasca lor, plang. Eu m-am ferit cat am putut de cei ca ei, nu ei de mine. Daca nivelul dat de ei este un reper pentru tine iti doresc mult succes in viata si vezi sa le calci pe urme in \"cultura si inteligenta\".
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@39. Ti-a ramas neuronul blocat pe steagul italiei sau iti doresti un tricou cu el? Spune-i sa nu-si caute (el, neuronul, care este celula adaptata la receptionarea si transmiterea informatiei) cu cine sa faca sinapsa ca nu gaseste, chiar daca iti schimbi id-ul de cate ori doresti. E SINGUR singurel........
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@42. Dragul meu, forma populara se vorbeste nu se scrie. Forma scrisa e aceeasi pentru toate zonele tarii. Vreau sa-ti spun ca si la mine in casa au fost, ii cunosc si pot sa-ti spun ca sunt de treaba.
Raspunde

sportivii

Acum 10 ani

Da arinaioana, dar \'in winter\' proteinele se iau inainte sau dupa antrenament? Sau iarna mergem mai mult pe grasimi si mai putin pe la sala? Si din vasta ta cultura energia din carbohidrati la ce o folosim; la bataie pentru oamenii singurei de pe strada?
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@45. pt. cultura ta generala, suntem 2 pers diferite, chiar daca suntem in retea. Probabil ca tu folosesti proteinele sperand sa se umfle neuronelul si sa se divida, dar nu este nici o speranta, din pacate...
Raspunde

sportivii

Acum 10 ani

Aha si vorbeati intre voi de pe acelasi switch mai vegetarienilor, nu? Si uite cum da routeru aceleasi pareri? Dar loreley ce mai zice? Nu poti sa o intrebi? Mai vreau si opinia ei.
Raspunde

strand

Acum 10 ani

Cand ai in spate acte de vadalism, santaj, batai, tentative de omor, nu stiu daca mai esti de treaba in ochii societatii. Inainte sa-mi analizezi gramatical, semantic si fonetic frazele, vezi daca pricepi ce am spus mai sus. Inteleg ca multi ii admirati cand le ascultati povestile de \"haiducie\" la un pet de bere si o punga de seminte in parcul din strand. Pericol public se numesc baietii si locul lor este dupa gratii, de mult timp trebuia.
Raspunde

cordunenii

Acum 10 ani

Cu un singur nieuron cum te-am mai facut eu pi tini. Iti dai seama daca eram mai multi si aveam si io retea ce mai ramanea din voi no.
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@48. Nu merg cu ei la bere, nu ii admir. Ii inteleg doar. Sincer iti spun ca pentru mine sunt copii. Consider ca daca cu totii am fi mai buni si mai umani, aceste lucruri s-ar intampla din ce in ce mai rar. Daca am incerca sa ni-i apropiem si sa ii facem sa inteleaga unde gresesc pentru toti ar fi mai bine.
Raspunde

dumi

Acum 10 ani

@arinaioana Cum numesti faptul ca scrii in numele a 2 persoane diferite ? IP-ul nu este alocat retelei ci calculatorului deci si din aceeasi retea vor fi IP-uri diferite, asa ca nu tine explicatia asta cauta alta de genul ca o data scrie ea si odata tu :). Prietena fiind cu anturajul respectivilor (adica partinitoare) nu iti dai seama de gravitatea faptelor. Imagineazati ca te intalnesti pe strada cu niste \"animale in calduri\" care au fumat ceva... Doresc si acei magistrati care-i elibereaza in loc sa-i condamne sa faca acelasi excercitiu de imaginatie daca au cu ce..... daca nu, sa se roage ca unul din membrii familiei lor sa nu fie pe strada cand \"animalele\" pleaca la vanatoare....
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@49. Dragalasule, du-te si te cauta cat mai ai timp pentru ca se pare ca si neuronasul pe care il ai este pe cale sa se autodistruga... Nu din alt motiv, dar fara el vei creste mare, frumos si degeaba...
Raspunde

brrrrrrrrrrrrrrrrr

Acum 10 ani

ce tziganie ................bv justitzia sibiana...sa va dea cu parul in cap poate realizati ce idoti loc. in sibiu
Raspunde

loreleywinter

Acum 10 ani

\"sportivii\" cam de la ce ar veni? De la faptul ca te pricepi sa arunci acuzatii in necunostinta de cauza? Ce alte sporturi mai faci? Si de ce nu o intrebi tu direct pe loreley ce mai spune??? Iti trebuie intermediari? Si ....d-le \"strand\" , daca tot te stii cu\" baietii \"(le cunosti povestile,locurile si gusturile) sa inteleg ca ai facut parte din clanul lor, dar din diverse motive ai fost abandonat. Imi mentin parerea...esti frustrat vsv de ei.
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@51. Mai cauta informatii despre retelele de calculator. Daca e inregistrat un singur abonat si are 2, 3 sau mai multe calculatoare este un singur IP. Despre restul aberatiilor spuse nu am ce sa comentez. Vorbesti in necunostinta de cauza.
Raspunde

dumi

Acum 10 ani

@strand Daca stau dupa gratii, stau pe cheltuiala ta si a mea si altora, apoi iasa si se apuca iarasi de \"treaba\" urmand ca peste ceva timp sa comentam iarasi cum de s-a intamplat \"minunea\". Genul asta de maimuta e ca \"un culo senza buco\" si are doar o solutie: glont in cap.
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

Daca cititi acum articolul poate observati \"avantul\" jurnalistei, cum dorinta de a informa se transforma in dezinformare. Vedeti primele doua aliniate.
Raspunde

dumi

Acum 10 ani

Dupe ca vom citi ca un membru din familia procurorului de caz s-a intalnit cu o maimuta de asta libera pe strazi si \"nepericuloasa\" iar in urma intalnirii e in spital in coma, probabil ca atunci se v-a face dreptate, pana atunci doar el stie cate conturi i-au ingrasat mafiotii....
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

Hei! Nici un comentariu despre eliberare? Ati amutit dintr-o data?
Raspunde

loreleywinter

Acum 10 ani

dumi- \"glontul in cap\", ti-l dedic tie. \"Violenta naste violenta\"! Nu esti cu nimic mai bun decat cei pe care-i acuzi. Poate te mai gandesti si ai alte variante mai pacifiste.
Raspunde

dumi

Acum 10 ani

Eu observ insa \"avantul\" tau in a apara \"animalele\". Cum numesti o persoana care fara nici un motiv vine la tine tu mergand pe strada si iti da cu ceva in cap fara sa dicute, fara sa zica nimic ? Altfel decat animal ? Apoi cazut fiind la pamant iti sparge oasele fetii cu piciorul ? Asta mai poate fi reeducat ? Precum spuneam: cu glontul....
Raspunde

strand

Acum 10 ani

loreleywinter: spune-mi cu cine iti petreci timpul si pe cine admiri ca sa-ti spun cine esti. Poate iti spune ceva fraza asta. Cand am renuntat la frecat menta prin cartier, pentru ca viata inseamna mai mult de atat, Calu isi cauta rostul in viata si Sorinel inca isi plimba cainele. Acum vreo 12 ani, deci nu stiu care pe care o abandonat. Apropo, esti de o inteligenta rara :)))
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@62. Cu ce ai inlocuit frecatul mentei, cu taiatul frunzei la caini? Despre inteligenta Lorei lasa persoane avizate sa vorbeasca.
Raspunde

loreleywinter

Acum 10 ani

dumi-sa inteleg ca ai fost acolo? Daca esti atat de curajos , de ce nu ai sarit in apararea celor fara de putinta??? Sau esti doar tare-n clanta...nu si altfel. Normal..cu un pistol in mana toti se simt puternici. Mi-e mila de tine d-le ...dumi..cel mic.Nu sunt de acord cu violenta fara nici un motiv, dar sunt de parere ca atunci cand esti atacat sa te aperi cu riscul de-ai bate pe atacatori.
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@61. Ai fost de fata la eveniment de poti afirma ca asa s-a intamplat? Daca da de ce nu te-ai dus sa depui marturie sa impiedici astfel eliberare \"animalelor\". Daca nu, fa o fapta buna si pastraza pt tine parerile pe care le ai.
Raspunde

loreleywinter

Acum 10 ani

\"strand-Ma bucur ca ai ales o cale buna ..zici tu..in viata. Felicitari! Nu te cunosc..Nu stiu daca e asa sau nu. Eu partea buna a acestor oameni o cunosc. Dar desigur ,au si o latura intunecata , cum de altfel o avem cu totii,doar ca unii (ca tine de ex.)nu si-o mai recunosc. In ceea ce priveste inteligenta mea, nu cred ca esti in masura sa-ti dai cu parerea. Dar e atat de usor sa judeci,sa faci pe grozavul si sa te dai ceea ce nu esti.
Raspunde

dumi

Acum 10 ani

@loreleywinter Daca eram pacifist, de mult eram mancat de animalele de mai sus, prefer sa raspund cu aceeasi modeda, genul asta de animale nu inteleg de vorba buna, ele au un singur limbaj: violenta si trebuie sa le vorbesti pe limba lor ca atat ii duce capul. Daca tu-ti imaginezi ca vine unul la tine sa-ti dea una in cap si tu-l opresti vorbindu-i frumos te inseli amarnic.
Raspunde

mitza

Acum 10 ani

nu va mai da-ti cu parerea si daca aveti nelamuriri inloc sa le scrieti aici eu zic sa-i intrebati pe ei personal in parc in scurt timp... perfectilor
Raspunde

dumi

Acum 10 ani

@65 spre \"ghinionul lor\" eu n-am fost de fata pentru ca era simplu sa scot pistolul si sa trag, toata scena mi-a fost povestita de un copil martor la eveniment.
Raspunde

dumi

Acum 10 ani

@65 Daca eram eu de fata era bine si simplu (rezolvam precum am scris) insa un copil de 11 ani a fost acolo si el mi-a povestit ce a vazut. Nu cred ca vrei sa-ti imaginezi groaza de pe fata acelui copil....
Raspunde

marius

Acum 10 ani

loreleywinter cum drecu sa te apuci sa bati oameni nevinovati pe strada??????una este ca ai ceva de inpartit ceva la mijloc banii este motivul principal deobicei dar asta imi da inpresia ca este frustarea ca pe cine sa mai bata si ei in cluburii nu mai ies ca nu mai sunt 20 30 iau destructurat nu va ganditi la militie
Raspunde

strand

Acum 10 ani

Pai nu dar vad ca insisti pe o linie care nu ma caracterizeaza. Da probabil au o parte buna vis-a-vis de prieteni si cunoscuti, dar conteaza cum esti cu restul, cu cei pe care nu-i cunosti, in societate in general. Daca i-au batut fara motive doar din placere, locul lor ii departe de aceasta societate pentru o perioada. Sanse li s-o dat, multe, una chiar si astazi.
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

loreleywinter şi (sau) arinaioana,<br>demnă de admirat perseverenţa cu care le luati apărarea băieţilor, dar am impresia ca mizaţi pe niste cai morţi. Schimbările pe care voi le speraţi trebuie să vină din ei, nicidecum impuse de către alţii. Dacă voi le oferiţi dragoste, atunci normal ar fi sa vă ofere şi ei, lăsând deoparte vechile năravuri. <br>Sfatul meu este să vă vedeţi de drum, pentru că, dacă nu e nicio schimbare, o să vă tragă şi pe voi acolo unde, inevitabil, se vor duce ei.
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@69. Cu pistolul e usor, cu bataia ca de la \'barbat la barbat\" cum ramane. Calea cea mai simpla nu e cea mai buna. Te consideri mai bun ca ei? Iti spun sincer ca nu esti. esti mult mai rau. Si nu inteleg un copil de 11 ani ce cauta noapte in bar sau pe stada?
Raspunde

lotto

Acum 10 ani

Bai mitzule da-ti ma un cap in gura si scrie corect \'nu va mai dati cu parerea\' . Dar mai bine taci perfectule sa scrie loreley si cu arina cum e corect, ca de la tine am inteles ca si calu nu e un cocalar. Dar ce e aia? Adica are trening cu mitza aia neagra de-i zic astia puma.
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@69. Consideri ce este egalitate de \"forte\" cand ai pistolul si celalalt are mainile goale? Dar lasii asa procedeaza, miseleste.
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

@73. Habar n-ai despre ce vb.
Raspunde

@joseph

Acum 10 ani

lasa-le ca sunt o cauza pierduta. chiar crezi ca sunt mai inteligente sau morale decat ei? din ce scriu fetele, se vor uita cum esti umplut de sange si vor spune \"vai iubi ce tare esti\".
Raspunde

deducere

Acum 10 ani

din comentariile de mai sus se deduce ca persoana din spatele nickname-ului se crede atotstiutoare iar pe voi restul va considera prosti. Ciudat, poate a aparut al 2-lea Galileo Galilei.... \"si totusi se invarte\"...
Raspunde

la loto

Acum 10 ani

Magadalenele astea au inceput prin a fi pretentioase si au sfarsit prin a fi plicticoase. E o mica pauza, de unde se deduce ca au intrat baietii, destructurati si ei complet. Bai dar eu ma intreb cum i-au prins. O fi camere in parcul ala din strand?
Raspunde

dumi

Acum 10 ani

@arinaioana Bataia de la barbat la barbat ? Parca erai pacifista, ti-ai schimbat ideile :)) Tu cred ca glumesti. Astia in primul rand nu sunt barbati, sunt niste maimute afumate de alcool si droguri, asa ca glontul e prea mult pentru ei .... Acolo n-a fost lupta barbateasca la care visezi tu, a fost o tabarare a maimutelor pe unul cazut la pamant, despre ce vorbesti ???
Raspunde

eu

Acum 10 ani

@dumi tare as vrea sa ne intalnim, si sa imi spui in fata ce ai de zis. Nu p un site aiurea unde toti sclavii lasa comentarii. Pana atunci te pup pa pa ;)
Raspunde

dumi

Acum 10 ani

@eu S-o fi umflat ranza-n tine si te crezi barbat. Cu cati ai veni dupa tine daca ne-am intalni ? Cam asa barbati sunteti astia, singuri va tataie chiloteii dar in 5 sunteti mari si tari. N-am o problema sa ne intalnim, baga data/ora/loc si ai grija sa fii acolo singur daca esti barbat.
Raspunde

eu

Acum 10 ani

@dumi ma gandesc ca vrei sa ne intalnim daca scrii din alta tara. ;). Si stai linistit k nu am nevoie de nimeni sa ma intalnesc cu impresari ca tine :))
Raspunde

eu

Acum 10 ani

@dumi ma gandesc ca vrei sa ne intalnim daca scrii din alta tara. ;). Si stai linistit k nu am nevoie de nimeni sa ma intalnesc cu impresari ca tine :))
Raspunde

dumi

Acum 10 ani

Scriu din alta tara intrucat imi ridic o masina, daca ai vazut ai aflat ca-s in Ferarri, insa nu stau decat 2 zile si o sa revin in tara, nu-ti fa probleme ca am metode si bani sa te gasesc..:).
Raspunde

lotto

Acum 10 ani

Vin si eu cu tine dumi. Desi dumi eu nu cred ca avem o sansa pentru ca astia vin si cu mascatii dupa ei. Desi ar fi bine sa fim si noi cat mai multi.
Raspunde

eu

Acum 10 ani

@dumi astept ;)
Raspunde

dumi

Acum 10 ani

@eu Deja lucreaza cineva la asta :))) @lotto mersi fain dar n-are rost. eu am si puterea si forza sa-mi fac singur dreptate crede-ma, pot sa-i pun pe labe rapid cu toata gasca lor, deci de aia nu-mi fac nici o problema dar tu nu cred ca ai fi suficient de aparat ca sa o faci, nu stii cu ce ciumpalaci ai de-a face.....
Raspunde

lotto

Acum 10 ani

Multumesc dumi ca te gandesti la mine, dar te-am vazut singur si stii...am vrut sa fac si eu ce pot. Dar eu sper sa se mai ofere si altii, ca totusi singur...
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Măi, tu n-ai ieşit bine din pârnaie, ca şi cauţi un nou scandal. qed!
Raspunde

eu

Acum 10 ani

@joseph nu sunt unul dintre baieti...dar ma deranjeaza faptul k lumea vorbeste aiurea despre persoanele pe care nu le cunosc.
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

Salut, baieti. Ce faceti, inca comentati?
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

Baietici, sau bai taci... cum vreti sa o luati, \"fetele\" ar pute sa va fie mame, asa ca grija... cum vorbiti. Unii dintre voi, nu toti!
Raspunde

arinaioana

Acum 10 ani

imi corectez greseala de viteza, sa-i zic asa: ar putea sa va fie mame
Raspunde

aeinaioana

Acum 10 ani

Ok. Discutiile astea sunt sterile, va doresc o seara linistita si cat mai placuta tuturor... Noapte buna si ganduri pasnice.
Raspunde

ovalu

Acum 10 ani

Discutiile sunt sterile deci inexistente. \'Inca comentati\' sau cum se mai numeste? Eu nu vreau sa vb. cu tine ca esti prea agresiva, iar mama nu ai puteai sa fii cu siguranta. Si eu cred ca nici un steril de pe aici nu mai vrea. Si ai fost si repetitiva in comentarii, n-am saturat eu cat te-ai luat de neuronul lui ala cu un singur ip si mai multe id. Si aici aveti retea? Loreley unde e?
Raspunde

ovalu

Acum 10 ani

Si am venit cu o completare, scuze din viteza. Nu ai nici imaginatie!
Raspunde

bormasina

Acum 10 ani

pai procuroru ala trebe arestat ca el e pericol public,de ar mere astea sa o violeze pe masa si toata familia lui ,sa vedem ii mai lasa liberi ............
Raspunde

HIV

Acum 10 ani

Arinaioana........ tu esti campioana
Raspunde

mata

Acum 10 ani

ce ii mai umflati atata pe fraierii astia auzi ca interlopi:))))
Raspunde

lupu

Acum 10 ani

locul astora e la parnae....indiferent care a fost cauza incaerarii, dak cei batuti au ajuns la urgenta plus antecedentele golanilor carora li se mai spune si \"interlopi\" atunci e clar, dar DE justitia a \"facut\" iarasi \"DREPTATE\". -sunt curios ce sursa de finantare au fraierii astia?
Raspunde

hans spielspiegel

Acum 10 ani

javrele astea de procurori trebuie sa stea in puscarie cu toti infractorii pe care ii salveaza. daca astia nu favorizeaza infractorii, atunci cine?
Raspunde

ana

Acum 10 ani

fata de gravitatea faptelor masura corecta este arestarea si judecarea in aceasta forma. Procurorul care a dat o astfel de solutie ori nu stie carte, ceea ce este exclus ori ramane o alta varianta ! Daca el sau fiul lui ar fi fost parte vatamata cum ar fi reactionat. Politistii care instrumenteaza dosarul sunt cu aceiasi pregatire ca si procurorul si atunci iti bati joc de munca unor oameni care au aceiasi pregatire ?
Raspunde

io

Acum 10 ani

cum dracu sa aplice legea , cind ei sint vecini si au facut scoala inpreuna , ca la piatra neamt . Trebuie ca organul sa nu fie mai aproape de 200 km de locul de munca , ca pe vremea lui ceasca .De acea este militar , toata viata , sa aplice legea . Dar mai tare ei le vindeau droguri de citiva ani buni .
Raspunde

xy

Acum 10 ani

Cea mai tare faza e asta ca nu reprezinta pericol social . Noarmal , au bagat doar 2 oameni in spital si cum la unuii pluralul este peste 5 ........... justitie Sibiana de kkt Cat despre indivizii in cauza se va face dreptate intr-un fel , intotdeauna o sa fie unul mai smecher
Raspunde

jason s

Acum 10 ani

ce dracu am crezut ca sibiul s-a linistit dar cand am auzit de scandalu asta mi-am dat seama ca nu acesti retardati cu impresii de smecher nu se vor schimba niciodata si principalii vinovati nu sint ei ci acesti jegosi de procurori judecarori si politisti corupti cu care-si inpart banii murdari pe care-i fac din diferite smenuri si ilegalitati rusineeee jegosilorrrrrr 13
Raspunde

Luigi Iașoneanu

Acum 10 ani

Sibieni, pregătiți-vă moacele să vi le spargă gașca lui Burnete .
Raspunde

Odin

Acum 10 ani

Am dori sa aflam numele cretinului care considera ca o gasca de subdezvoltati cu istoric violent si apucaturi de sociopati NU prezinta un pericol social. Mi-ar place sa-i stiu pretul, am ceva bani pusi deoparte si vreau sa-l inchiriez cu ora!
Raspunde

Boss

Acum 10 ani

Sugeti ***poenarilor
Raspunde

Boss

Acum 10 ani

Sugeti ***poenarilor
Raspunde

SpIkE

Acum 10 ani

Eu nu inteleg de ce va certati atata ca sau batut uni! Da eu personal il cunosc si pe florin a.k.a calu si pe sorin dar nam ziso ca sa ma laud ca nu este de laudat ! Ce este asa interesant ca lau batut pe x, y si z? la bataie recurg doar persoanele fara minte un om normal nu bate straini ca asa i se scoala lui si nu mai incerca sa ii aperi arinaioana... si cealanta
Raspunde

cristi

Acum 10 ani

ba vedetiva de treaba voastra si de familile voastre si nu va mai bagati voi ca cipanzei........ca voi nu stiti nimica ma papagalilor
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus