Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Proiecte noi, cu si pentru elevi, prin “Step towards Europe"

Consiliul Naţional al Elevilor a revenit cu ediţia a II-a a proiectului de mare amploare adresat elevilor din România - „Europa, mai aproape de Consiliul Naţional al Elevilor”. Trei echipe sibiene se află printre cele 22 de echipe finaliste din ţară.

„În cadrul acestui proiect național, echipa “Step towards Europe”, finalistă a proiectului, formată din Andrei-Daniel Epure, Teodora Pătru şi Oana Coşa, a organizat la sfârşitul săptămânii trecute flashmobul ”Unitate în diversitate”, care a avut un impact puternic în rândul elevilor din Colegiul Naţional ”O. Goga” Sibiu. Peste 100 de participanţi echipaţi în tricouri albastre şi roşi au construit în curtea liceului o imagine ce redă ideea de unitate în diversitate, dar şi cea a nediscriminării sau a egalităţii de gen”, spun organizatorii.

Din planul campaniei de informare cu privire la cetăţenia activă în spiritul valorilor europene mai fac parte o lansare de lampioane, o sesiune de informare şi un tur ciclist. Pe lângă acestea, echipa “Step towards Europe” va implementa afacerea socială de recondiţionare a Grădiniţei din Cisnădioara, în care sunt aşteptaţi, de asemenea, voluntari dornici de implicare şi cu spirit de echipă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus